Chiar nu mai contează, nici măcar cât negrul de sub unghia unui pitic, că a plătit deplasarea celor doi copii, fiica şi nepotul personal, cu elicopterul SRI, din propriul buzunar.
Nu mai contează nici măcar valoarea facturii, fie ea şi tarifată pentru trei „jumătăţi” de bilet, doi copii şi un premier. Pentru că a dovedit că, în spatele măştii de personaj aparent aparent lipsit de vicii, dar cu o gândire economică dijmuită la sânge, cu accese, nu de chibzuinţă, ci de zgârcenie la împărţitul venitului (dar nu şi a obligaţiilor) pe familie, neam şi ţară, de fapt, el este asemenea celorlalte figuri din lumea politică.
Acelaşi chip de lut ce ascunde făţărnicia interesului personal, a poftei de a profita de ceva, cât de mic, de a face un „bacşiş” pentru achitarea propriilor frustări. Vorba aceea, dacă pe el tăticul nu l-a plimbat nici măcar cu trenul la clasa a treia, dărămite cu avionul, de ce să fie lipsite propriile odrasle de asemenea „succesuri” în viaţă. Aşa că, făpră nici o jenă, a făcut fovada faptului că nu este cu nimic mai prejos de impostorii clasei politice, băieţii „deştepţi” şi parveniţii de provincie care au acaparat „centrul” şi sistemul naţional.
Desigur, cei doi copii nu au absolut nici o vină. Ce sfârşit de vacanţă „la bunici” putea fi mai frumos decâ un zbor cu elicopterul?! Problema o reprezintă Emil Boc (şi pentru propria-i familie, şi pentru ţară) care, prin brusca sa generozitate, i-a dus pe copii (şi la propriu, şi la figurat!) la un alt „nivel”. Le-a arătat, că familiile „bune” ale clanurile ce s-au conturat deja în România, ca pătură socială aparte (şi financiar, şi la nivel de tupeu) sunt altfel…
Altfel decât milioanele de copii „de jos”. Altfel decât copii de şomeri ori cei ai bugetarilor cu salarii tăiate.
Ei au dreptul la mai mult prin simpla putere a tătălui şi unchiului. Este lecţia „de viaţă” pe care au învăţat-o, mai degrabă decât geografia şi frumuseţea meleagurilor de pe traseul Braşov-Bucureşti.
Pentru că este ţara lor. A clasei politice, a băieţilor deştepţi şi a tupeiştilor cu fiţe de Dorobanţi. A noastră, a oamenilor simpli, ne transmit prin toate aceste mesaje, a încetat de mult să mai fie…
Emil Boc a dat fiicei şi nepotului măsura putiinţei lui. Şi a frumuseţii vieţii când ai la picioare sustemul. Nouă, celorlalţi, ne-a arătat în schimb coasa, barda, criza financiară şi ne-a sancţonat ca pe o naţie de corigenţi.
Pe copii lui îi învaţă să trăiască la un alt „nivel”. Le-a arătat că, de la un anumit punct, nu mai contează cât esti de mic. Căci, din frustări te poţi ridica peste toţi ceilalţi!
Pe noi ne învaţă cu greul. Căci vrea să ne educe. Vrea să ne reformeze din porunca şi după pofta stăpânirii de la Cotroceni. Să învăţăm a munci mult, a câştiga puţin, a trăi cu pumnul în gură, dar a plăti la timp impozitele şi taxele care asigură existenţa lor la un alt nivel.
A uniformizat salarile, a tăiat pensiile, ne-a batjocorit nivelul de trai sub marota crizei economice. Dar pe copii lui (şi ai clicii, politice, de Dorobanţi şi de fiţe) îi învaţă viaţa la un alt nivel. Prostimea pe jos, elita cu elicopterul. Că doar aşa a zis şi şeful lui: că ţara se vede mai frumos de sus…
Dar oare cum trebuie să se fi simţit părinţii copiilor care merg zeci de kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală? Oare cum trebuie să se fi simţit părinţii ai căror copii au murit pentru că nu a existat un mijloc de tansport disponibil?
Şi, nu în ultimul rând, de ce a aprobat SRI acest transport aerian special? Nu are carecumva bani de ajuns în bugetele sale şi trebuie să facă bani din prestări de servicii? Greu de crezut. Şi oricum, dacă tot prestează sub felinarul „potenţilor” zilei, de ce nu este şi plătitor de TVA? Măcar să ajungă şi la ţară ceva din contravaloarea prestaţiilor sale…
Lasă un răspuns