Ziua Drapelului Național

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, fiind aleasă pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul, prin culorile sale – roșu, galben și albastru -, să reprezinte steagul național al tuturor românilor.

Tricolorul ca simbol al națiunii române apare la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat prezența celor trei culori în canafii și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)”. Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă.

Atunci, domnitorul Ghica Vodă a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit de altfel drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

Tricolorul pare a fi fost arborat în ziua de 29 iulie 1839, și pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – Prahova) de către Jean Alexandre Vaillant, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București între anii  1831 și 1834.

În 1840, pentru a diferenția drapelul de luptă de cel de război, domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel dintâi: tricolor roșu-galben-albastru, cu roșul în partea superioară și lățimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb bordat cu aur și mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar și cruciată.

În timpul revolutiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii, evenimentul fiind consemnat pe 14/26 iunie când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

În 1848, steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării Românești a fost tricolorul albastru-galben-roșu (cu albastrul sus, conform semnificației „Libertate, Dreptate, Frăție”). Acest tricolor apare de asemenea în Moldova, în Ardeal (la Adunarea de la Blaj), la Paris (unde este arborat la 26 aprilie 1848 de către studenții români care salutau noul guvern revoluționar cu un tricolor „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”).

În Țara Românească, decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu menționa că „Steagul Național va avea trei culori: albastru, galben, roșu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „DPEПTATE ФPЪЦIE” („Dreptate, Frăție”). Diferența față de modelele anterioare ale tricolorului constau în plasarea fâșiei albastre în partea superioară, eliminarea cifrului domnesc de la colțuri și a coroanei de pe capul acvilei ce se găsea în vârful hampei, precum și prezența unei devize.

Prin decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, se defineau culorile fiind albastru închis, galben deschis și roșu carmin. Ele vor fi dispuse vertical, „lângă lemn (lance – n.r.) vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“.

După înfrângerea revoluției, se revine la vechile steaguri, iar revoluționarii sunt persecutați pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore revoluționare. În 1849 domnitorul Barbu Știrbei a adoptat un nou model pentru drapelele de luptă, păstrând însă dispoziția orizontală a culorilor și schimbând doar elementele decorative. Acest model, asemănător ca aspect cu cel din 1834, va fi în vigoare până în 1856.

În 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului sunt dispuse pe orizontală. Primul drapel din 1859 a avut fâșia albastră plasată sus, din 1862 în partea superioară fiind amplasată culoarea roșie.

După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*