Nu vă puteţi închipui ce înseamnă o biserică ortodoxă românească pentru un român imigrant. Cunosc persoane care nu au mai intrat într-o biserică de la propriul botez, dar pe care însingurarea, disperarea şi nevoia, le-a purtat paşii până la uşa bisericii, ca la unicul loc în care pot să vorbească şi să audă vorbindu-se româneşte, fără reţineri; ca unicul loc în care să se mai simtă ancoraţi de ceva sigur, de ceva cunoscut; ca unicul loc în care pot găsi un sfat potrivit, de la persoane care au trecut prin aceleaşi greutăţi ca şi el, persoane care au aceleaşi rădăcini, aceleaşi tradiţii şi care respectă aceleaşi valori învăţate în cei şapte ani de acasă.
În străinătate, biserica ortodoxă românească este „Colţul de România”, locul în care se adună românii în zilele de sărbătoare, aducând fiecare ceea ce are mai bun de dăruit semenilor săi. Biserica este trunchiul prin care frunzele bătute de vânturi străine, se fortifică prin seva spirituală primită de la rădăcinile adânc înfipte în ţărâna naţiei străbune.
Duminică 12 iunie, pentru românii ortodocşi din Perugia a fost sărbătoare de casă nouă. Ca urmare a relaţiilor excelente dintre cele două biserici creştine surori, cea romano-catolică italiană şi cea ortodoxă română, relaţii la care au contribuit din plin atât Episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Italia, Prea-Sfântul Părinte Siluan, cât şi Preotul Protopop Radu Ionuţ, parohul Parohiei „Sfântul Sava de la Buzău” din Perugia, comunitatea creştinilor ortodocşi români a primit o biserică „nouă”!
Cred că aţi observat că am scris nouă între ghilimele. Este vorba de fapt de o superbă biserică medievală din piatră, situată în Centrul Istoric al Perugiei, primită printr-un contract de comodat de uz gratuit pentru o perioadă de treizeci de ani.
Cu această ocazie, părintele Radu a făcut o scurtă trecere în revistă a activităţii depuse de domnia sa de când „păstoreşte” destinele ortodocşilor români, nu doar din Perugia dar şi din întrega provincie. Am aflat cu această ocazie, că anul trecut s-au oficiat peste două sute de botezuri, iar anul acesta s-a ajuns deja la peste o sută douăzeci de încreştinări. Şi tot cu această ocazie, părintele ne-a emoţionat pe toţi atunci când ne-a întrebat, cu cel mai normal aer din lume: „Ai cui sunt aceşti copii? Ai Italiei sau ai României? Ei s-au născut în Italia din părinţi români, dar vor deveni ei români adevăraţi? Cum îi facem să crească români? Ce putem face pentru ca aceşti românaşi să cunoască cultura neamului şi ţara din care provin; să-i cunoască trecutul, să aibă interesul să-i vadă prezentul şi voinţa de a participa la construcţia României viitoare?”.
Apoi ne-a comunicat că ar dori să înfiinţeze o bibliotecă într-un spaţiu de pe lângă biserică, cu sală de lectură, în care copiii şi adolescenţii să poată beneficia de confortul şi de atmosfera necesară studiului şi a apelat la noi pentru a iniţia o colectă de carte românească pentru a înzestra această bibliotecă.
Iar noi o spunem tuturor celor ce simt românește!
Lasă un răspuns