Ne-a rămas de la unul dintre prestigiosul jurist american James Kent (1763-1847) următoarea remarcă: „există o constantă tendință în societatea umană și istoria tuturor timpurilor o demonstrează că indolenții și desfrânații distribuie tot greul societății pe umerii celor harnici-silitori și virtuoși”.
Dacă nu vă sună totuși familiar, vă rog să analizași noua politică messianică, care urmărește taxarea la sânge a singurei categorii de personal care mai creează locuri de muncă în muribunda noastra economie.
Administrația SUA ar trebui să-și concentreze atenția asupra dușmanului comun care poate fi identificat la nivelul excesivei birocrații guvernamentale, la nivelul politicienilor corupți care sunt influențați de armatele de organizații de lobby și la nivelul altor „factori de influență” care doresc materializarea propriilor dorințe.
Taxarea excesivă a marilor corporații va avea efect de bumerang prin disponibilizarea altor milioane de americani, nevoiți a apela la ajutoarele sociale pe care guvernul le acordă din emisiuni suplimentare de bancnote. În mijlocul unei istorice crize financiare și conduși de un guvern iresponsabil care cheltuie indiscriminatoriu banii obtinuți din taxe și din împrumuturi, suntem vrăjiți de telepromterul prezidențial și ignorăm total cruda realitate. Indiferent de procentul de majorare a taxelor, iresponsabilitatea de care se dă dovadă în cheltuire nu va putea fi acoperită.
Trebuie să le amintesc pretinșilor politicieni că anul 1921, când taxele ajungeau și la 73 la sută, a adus mult mai puține venituri la buget, decât anul 1925, când taxele au fost reduse la 24 de procente. Nu trebuie să fii neaparat un Einstein pentru a realiza că taxarea excesivă va determina transferul de capital spre alte țări și implicit crearea de noi locuri de muncă în alte perimetre geografice. S-a întâmplat în Marea Britanie, unde amenințarea de a taxa 51 la sută din venit a dus la relocarea companiilor în Elveția. Chiar nimeni dintre actualii guvernanți nu-și amintește că reducerea taxelor din 1997 a dublat veniturile guvernului generate de taxe? Fenomene asemănatoare s-au întâmplat și în statele grupului BRIC – Brazilia, Rusia, India și China – țări neafectate de actuala criză economică mondială, tocmai datorită aplicării unui sistem logic de taxare. Este chiar așa de greu de realizat că nu există o corelare între sistemul de taxare și veniturile pe care le generează?
În 1920, Statele Unite ale Americii au avut șansa de a avea în fruntea Treasury Departament o minte rațională, Andrew Mellon, care a realizat că singura modalitate de a atrage investitori, de a crea noi locuri de munca, noi surse de venituri este reducerea taxelor. Următorii patru ani pot fi considerați cei mai prosperi din istoria Statelor Unite. Nu trebuie să fii om de știință să realizezi că taxarea așa zișilor bogați va afecta în exclusivitate pe americanii de mijloc.
Situația dezastruoasă în care ne aflam l-a determinat pe Michael Tanner, de la Cato Institute, să-și pună retorica întrebare: cine este în situatie mai rea, Grecia sau Statele Unite? Pentru puținii oameni raționali, deficitul oficial al Statelor Unite este de 14,3 trilioane de dolari, ceea ce reprezinta 98 la sută din produsul național brut!
După umila mea părere, această țara a atins momentul în care trebuie să se ia o decizie majoră, dacă are cine s-o ia. Dacă nu vom reduce dimensiunea guvernului, costurile guvernamentale și nu vom reforma programele sociale existente, nimeni și nimic nu va sta în calea drumului spre ruinarea totală.
Exclusiv din rațiuni electorale, politicienii se substituie lui Moș Crăciun, din banii contribuabililor americani. Ce-ar fi dacă în loc de peștele zilnic, acordat chipurile celor nevoiași, am distribui undițe?! Este și logic și pe deasupra Biblic.
Chiar nimeni din actuala administrație americană nu a auzit de prețedintele Ronald Reagan, care n-a trecut nici pe la Harvard, nici pe la Yale sau Princetown, dar care a lăsat o administrație prosperă și multe emanații cerebrale de exceptie. Pentru cei care-și plimba prețioasele mădulare prin Colina Capitoliului sau prin alte… Coline, în loc să facem mii de programe sociale, ar trebui să realizam că un bun program social este un loc de muncă-serviciu.
Lasă un răspuns