Dumnezeu stă și pe Facebook…

Căile Domnului sunt misterioase, tare îi place să lucreze în chip tainic…

Dumnezeu este și neașteptat de modern, stă pe facebook și mi-a făcut cu ochiul. I-am răspuns  cu un zâmbet ghiduș, complice, n-am avut curaj să-I întorc gestul șmecheresc… Pe urmă mi-a trimis un cântecel  pentru relaxare și meditație. Nu știam dacă se cuvine să îi dau“like”.

Înainte a mai trimis la mine îngeri, dar nu i-am recunoscut. Mi i-am însușit ca prieteni de pe facebook. La început eram reținută, prudentă, mandră și nu voiam să le dau acceptul. Pe cei pe care îi puteam verfica oarecum  îi luam la “control , cine sunt, ce studiază, cu ce se ocupă, de unde vin și cui aparțin, fără să aibă habar cât sunt de frumoși și cată nevoie aveam de ei.

Cu timpul m-am rușinat. Cine sunt eu să judec, cine sunt eu să verific, să iau la puricat, să identific?  Dar nici de asta nu mi-am dat seama prea curând.

Citind, Cercetănd și Crezând, am descoperit printre ce fel de oameni și-a petrecut Domnul evul de viață pamântească. “Nu printre cărturari (El însusi nefiind un mare cărturar), nu printre nobili, bogatași, oameni aleși ori oameni curați și drepți (Iosif din Arimateea, Nicodim, Iair sunt excepții) ,ci mai vârtos printre oameni foarte simpli (pescari, mici slujbași), samarineni (norod nesuferit iudeilor și din belșug disprețuit), păgâni (adică spurcați), lunatici, vameși (colaboratori ai ocupantului, adică vânzător de neam), demonizați, desfrânați și dezmățate, dezmoșteniți ai soartei, cerșetori, bolnavi… Și cu precădere bolnavi de boli respingăoare și urâcioase, femei cu scurgeri de sânge, leproși, idoprici, slăbănogi, paralizați epileptici, orbi, muți, ciungi, șchiopi, paludici, oamenii cei mai scârbavnici ce pot fi pleava și drojdia societății, proscrișii din rândurile lumii cumsecade, normale sș respectabile. Nu numai ca-I frecventează pe samarineni (parcă n-ar fi fost destul…), dar mai e  și în  relații și cu dușmanii principali ai neamului, cu romanii cotropitori. ”Îi ascultă cu atenție și pe ei și îi vindecă pe slujbașii lor!” “Dăruind Vei Dobândi“, Nicolae Steinhardt

“Nu cei săntoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, nu am venit să chem la pocăința pe cei neprihăniți, ci pe cei pcîtosi”, Iisus.

În cazul meu însă, eu sunt cea care am avut nevoie de voi, eu am fost cea care am avut nevoie de doctor si voi sunteți cei ce m-ați vindecat!

„Înţelepţii au venit la voi pentru a vă dărui din înţelepciunea lor. Eu am venit spre a vă lua din înţelepciunea voastră”,  profetul  Kahlil Gibran.

Am primit ce am avut nevoie la momentul potrivit: o snoavă, un prieten vesel, un prieten înțelept, o poză frumoasă, o pildă, un cântec, un gest, o floare, o pisicuță, o mângâiere, un alt prieten care mi-a trimis o îmbrățișare și sfânta sărutare chiar si doar virtuală, un filmuleț cu personaje illuminate, și multă, dar multă distracție, pentru că Dumnezeu are și un mare simț al umorului , doar mi-a facut cu ochiul!… Pe urmă mi-a pus muzică frumoasă și a avut grijă să mă îndemne să ramân conectată la starea de bine și la senzația de frumos încojurându-mă cu informație și pildă dreaptă. M-a scos din casă, m-a îndrumat spre oameni asemenea mie, mi-a dat chiar și de lucru pe un subiect drag la care îmi strălucesc ochii la simpla-I auzire, menajandu-mă astfel, să nu mai fiu nevoită să îmi calc pe suflet făcand ce nu-mi place, ori strângându-mi aproapele de gât. Peste tot am gasit multe urme de Suflare Divină și semne, pentru că Dumnezeu și-a făcut sălaș în mintea, trupul și inima îngerilor mei prieteni de la care am invățat „să scot bârna din ochii mei fără să ma mai deranjeze paiul din ochii fratelui”.

Este evident că ne aflăm într-o perioadă de transformare psiho-spirituală, cănd fiecare alege locuri frumoase unde atmosfera vibrațională favorizează o stare de sănătate functțonală. Este în avantajul nostru, al fiecăruia dintre boi, luar în parte, să petrecem timp în jurul persoanelor care au facut sau fac ajustări vibraționale. Un mediu ocrotitor și plin de înțălegere poate accelera procesul de transformare în mod considerabil, un mediu în care este nevoie să renunțăm la prpriul ego și la orice tipar de comportament care nu mai este favorabil fluxului armonios al spiritului. „Dacă ești plin de propriile tale definiții, cum le vei primi pe ale Mele?”

O primă pârghie ce contribuie la procesul de trezire planetară o constituie distribuirea informației. Sistemele de comunicare, deși s-a abuzat de ele în trecut, aflate în mâini iubitoare, pot să transforme conștiința planetara mai repede și mai eficient. Folosite înțelept și cu discreție, acestea sunt unelte pentru mâna Domnului.”În această cultură a știintei de carte vei lucra cu ajutorul cuvintelor, dar înțelege bine, că nu atât ele vor răspândi mesajul, cât spiritul lor pe care tu însuți ești în stare să îl pui în fiecare cuvânt. Alege-ți cuvintele cu atenție și intelepciune- sau și mai bine, lasă Spiritul să le aleagă pentru tine, dă-ți seama însă că ele nu sunt decât reprezentări ale unui adevăr mai cuprinzator. Caută ca acest adevăr, să îți fie clar ție însutți și cuvintele tale vor reflecta această claritate”.  „Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă”. 4:26 Epistola catre Efeseni A Sfantului Apostol Pavel.

Una din cele patru Legi ale spiritualității spune că “Persoanele pe care le întâlnești sunt persoanele potrivite”. Vă mulțumesc vouă că mă ajutați să mă aflu!…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*