Arhive autor: Ionuț Țene

O frescă a satului copilăriei autorului din regimul comunist…

„Viața ca un dar” nu este o lucrare memorialistică clasică sau un jurnal geografic intim și literar, ci mai degrabă o frescă comprehensivă a satului românesc din perioada comunistă și evoluția acestuia prin membrii săi: țărani simpli cooperatori, activiști locali


Viktor Orban este portavocea germano-austriacă a lui Putin în Europa post-Trianon!

Premierul ungar Viktor Orban nu este un suveranist revoluționar, care vrea să salveze Europa de „pandemia” progresistă și de cancel culture, ci doar mesagerul intereselor germano-austriece și olandeze. El este pus să spună lucruri pe care Berlinul, Viena și Haga


In memoriam: Vasile Tărâțeanu, un poet care a luptat pentru unirea cu România

Trecerea la cele veșnice în aceste zile a poetului Vasile Tărâțeanu mi-a zdrobit inima. Vasile Tărâțeanu, poet și jurnalist, a încetat din viață la vârsta de 76 ani (27 septembrie 1945 – 8 august 2022). Poetul a fost unul dintre


O politică perfidă…

În ultimii ani asistăm la o politică insiduoasă, perfidă și periculoasă pentru echilibrul etnic și democrația din Ardeal. După demolarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea și relocarea statuii lui Avram Iancu la Turda asistăm la o nouă falsificare a


Principiile leniniste ale Comisiei Europene…

Invidiam Occidentul european atunci tocmai pentru risipa de energie, pentru firmele luminoase, autostrăzile iluminate, căldura din case, programul non-stop la televizor și rafturile pline. Mirajul Occientului pentru un est-european era tocmai bogăția produsă de risipa de energie. La noi se


Un paradox: galeriile și ultrașii, garant al demnității, suveranității și integrității României?!

Trăim un paradox greu de înțeles într-o țară civilizată și membră UE. În România călcată în picioare de interesele superioare coloniale ale marilor puteri, care ne țin parcă în batjocură la poarta Schengen, deși suntem flancul de sud al NATO,


Suveranitatea Ucrainei la Dunăre?!…

Pe 11 mai 2004, când Kievul a început construirea canalului Bâstroe – brațul Chilia a ieșit un scandal internațional. Ucraina dorea acces la porturile maritime ale Dunării de jos. România s-a opus vehement construirii ilegale a acestui canal care afecta


Noul concept urbanistic „european”: înlăturarea statuilor și monumentelor românești din Ardeal!

Desigur doar cele românești sunt eliminate, cele ale culturii și identității altor etnii nu? Oradea a devenit campioană la eliminarea însemnelor memoriale românești din centrul orașului. De altfel asistăm la o eliminare urbanistică a elementului românesc din centrele orașelor din


Micime si insignifianță…

Când am citit comunicatul IICCMER împotriva unui eveniment privat organizat în memoria marelui poet Adrian Păunescu de către fiul lui Andrei (ce gest nobil și minunat) sub denumirea Cenaclul Flacăra pe plaja Mării Negre m-am cutremurat. Acest comunicat pare scris


„Apusenii de nord”, țara partizanilor anticomuniști!

Despre rezistența armată anticomunistă din România s-a scris insuficient. În memoria colectivă nu s-au fixat prin educație de masă și școală reperele morale ale eroilor luptei anticomuniste din Munții Carpați. Românii au fost singurul popor din Europa centrală și de