Arhive autor: Ilie Șandru

Toţi românii plătitori de taxe şi impozite sunt membri de partid!?

Mi-am amintit că am urmărit, cu totul întâmplător, la un anumit post TV că în luna decembrie 2014, Guvernul României a virat în contul unor partie politice nişte sume ce se ridicau, dacă bine îmi aduc aminte, la vreo câteva


Acta est fabula!

Din câte se pare, după tot ce se întâmplă şi ce vedem şi citim prin toate mijloacele mass-media, fie ele audio-vizuale sau scrise, „piesa” pe care „regizorul-şef”, Traian Băsescu, a pus-o în „scenă”, împreună cu trupa sa de comedianţi, se


„Rea şi aducătoare de rele este libertatea fără măsură, încăpută pe pe mâna nerozilor”

Aşa scria, în 1987, Nicolae Steinhardt. Iar afirmaţile sale de atunci sunt parcă mai actuale acum ca niciodată. Fiindcă trăim o perioadă în care toate gunoaiele, toate scursurile societăţii cred că libertatea pe care românii şi-au căştigat-o, prin jertfă şi


Cotul Donului 1942 – eroism, jertfă, trădare

În 2012 ieşea de sub tipar ediţa I a cărţii-document COTUL DONULUI 1942, prin strădania unui colectiv de scriitori basarabeni, avândul ca coordonator pe prof. dr. Vasile Şoimaru, din Chişinău. În anul următor, 2013, a văzut lumina tiparului cea de


Statutul special al ţinutului secuiesc – un atentat la suveranitatea şi unitatea statului român! (2)

Evident, foarte multe dintre prevederile de-a dreptul fantasmagorice pe care le conţin cele aproape 100 de articole ale statutului special al ţinutului secuiesc nu sunt încă transpuse în viaţă. Cu toate acestea nimeni nu poate nega – iar noi românii


Statutul special al ţinutului secuiesc – un atentat la suveranitatea şi unitatea statului român! (1)

România a luat fiinţă ca un „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”(Art.1(1) din Constituţia României). Acelaşi lucru a fost stipulat în toate constituţiile pe care ţara le-a avut până acum. Şi este normal să fie aşa din moment


După 14 ani, „D. J. 174/A” a fost modernizat!

Cineva mi-a sugerat să scriu câteva rânduri prin care să mulţumesc, în numele bilborenilor, preşedintelui Cosiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, pentru că totuşi „zona de nord a judeţului nu a fost niciodată uitată de conducerea judeţului”(vicepreşedintele Barti Tihamer). Dacă ţinem


Cândva Tőkes Lászlo se dorea un Dalai Lama al ungurilor. Acum Ungaria se doreşte Israelul Europei

Drept să spun că nu mai ţin minte a câtea ediţie a fost cea din acest an a taberei de vară „Túsvanyos”. Pare-mi-se a fost cea de a 25-a. Însă ceea ce trebuie consemnat, spre a rămâne, este că la


Fabrica de produs unguri contiună să meșterească „maghiari noi” pentru „anya orszag”

Participanţii din acest an la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad – „Tuşvanyos”- şi-au făcut şi acum de cap, ca de fiecare dată, fără a le păsa câtuşi de puţin de legile ţării, ori să se gândească la bunul


Cedări nepermise ale Guvernului României!

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie de atitudine civică şi senzor atent al deciziilor de putere promovate de alianţe conjuncturale la guvernare, de autorităţile Statului Român care privesc şi pot avea efecte negative asupra consolidării statului