După 14 ani, „D. J. 174/A” a fost modernizat!

Cineva mi-a sugerat să scriu câteva rânduri prin care să mulţumesc, în numele bilborenilor, preşedintelui Cosiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, pentru că totuşi „zona de nord a judeţului nu a fost niciodată uitată de conducerea judeţului”(vicepreşedintele Barti Tihamer). Dacă ţinem seama de proverbul atât de tolerant: „Mai bine mai târziu decât niciodată”!, care ne caracterizează, atunci poate că Borboly Csaba ar merita o asemenea recunoştinţă.

Eu însă nu pot să-i adresez o astfel de mulţumire din mai multe motive. În primul rând pentru că durata în timp a acestei lucrări s-a întins de-a lungul a 14 ani. Începută în 2000, aceasta s-a finalizat de abia în 2014! Atunci, în 2000, s-au asfaltat vreo câteva sute de metri din centrul comunei Bilbor. În anii ce au urmat, lucrarea a continuat în acelaşi ritm de…melc: încă câteva sute de metri, încă un kilometru…,până ce s-a ajuns la vreo 6 km şi s-a oprit. Aşa a rămas vreo câţiva ani. Şi asta în ciuda faptului că, în urmă cu vreo 7 ani, Borboly Csaba, prezent la manifestarea cultural-religioasă şi artistică „Bilborul în sărbătoare”, din 29 iunie(Sfinţii apostoli Petru şi Pavel – hramul bisericii), în faţa câtorva sute de cetăţeni, adunaţi în jurul scenei din Bâtca Bisericii, a promis că „în acest an vom finaliza lucrările de modernizare a DJ 174/ A”!

Să faci o asemenea promisiune în faţa sutelor de cetăţeni şi să nu o respecţi este un lucru grav pentru un conducător de judeţ! Aşa că oricât de bucuroşi ar fi acum bilborenii pentru finalizarea lucrărilor de modernizare, ei nu au uitat că preşedintele judeţului i-a minţit. Iar ceea ce trebuia finalizat atunci, în urmă cu șapte ani, s-a făcut abia acum, în 2014! Problema este însă că după 14 ani, porţiunea făcută în 2000 şi anii următori, a început, încă în urmă cu vreo cinci ani, să se degradeze, aşa că s-a trecut la acţiunea ,,peticitului”. Dacă nu se vor lua măsuri de refacere a îmbrăcămintei asfaltice pe toată suprafaţa drumului, respectiv pe primii trei-patru km, atunci după cel mult doi, trei ani, pe porţiunea respectivă se va circula mai rău decât înainte de asfaltare. Iată de ce am motive serioase să mă îndoiesc de spusele vicepreşedintelui Barti Tihamer privitoare la faptul că această zonă nu a fost uitată de coducerea judeţului şi speră că astfel se va aduce un plus de valoare zonei, prin asigurarea condiţiilor decente de trafic pe DJ 174/ A

Tot vicele Barti s-a referit şi la „foarte marele interes” ca, în continuare, să fie modernizat şi drumul care face legătura cu judeţul Suceva( DJ 174/C), fiindcă ,,astfel s-ar contribui enorm la dezvoltarea zonei, favorizând creşterea valorii terenurilor, apariţia de noi construcţii în zonă etc.”. Nu ştiu la cine anume s-a referit dumnealui, fiindcă DJ 174/C, respectiv segmentul de șapte kilometri km dintre comuna Bilbor şi hotarul cu judeţul Suceava, este tot drum judeţean şi aparţine tot judeţului Harghita! Cu alte cuvinte, cel care ar trebui să aibă în vedere această lucrare este Consiliul Judeţean Harghita.

Într-adevăr, această modernizare, de „foarte mare interes”, nu numai că ar conduce la o altă perspectivă de devoltare a comunei Bilbor, care ar înceta astfel să mai fie o ,,fundătură”, în care se opreşte drumul automobiliştilor care doresc să ajungă în Vatra Dornei pe cel mai scurt traseu, aşa cum li se indică pe hartă. Aceasta pentru că şi porţiunea de șapte km dintre Bilbor şi hotarul cu judeţul Suceva, de pe pârâul Iuteş-Vămanu, care, în urmă cu vreo zece ani, a fost refăcută, prin pietruire şi prin şanţuri de scurgere a apei de ploaie, ne mai fiind întreţinută, s-a degradat de la an la an, ea putând fi parcursă doar de autoturimele de teren.

Ce ar însemna modernizarea acestui segment de șapte kilometri a DJ 174/C? Nimic altceva decât că s-ar realiza astfel cea mai scurtă şi cea mai accesibilă legătură dintre nord-estul Ardealului şi sud-estul Bucovinei, pe ruta: Toplia-Bilbor-Vatra Dornei! Distanţa: 68 km.! Actuala legătură: Topliţa – Poiana Largului – Vatra Dornei(DN 15 şi DN 17 B) este de 165 km. Deci aproape 100 km în plus!

Nu e nevoie de prea multe calcule pentru a vedea ce înseamnă să parcurgi un traseu cu 100 km mai lung. Şi asta numai din cauză că un segment de 7 km este tratat cu indiferenţă, atât de conducerea unui judeţ, cât şi de conducerea superioară a ţării. Fiindcă dacă cei ce conduc acum judeţul Harghita spun că „nu au uitat această zonă”, cum spunea Barti Tihamer, respetiv zona de nord a judeţului, în care populaţia de etnie română este majoritară, prea mare interes pentru dezvoltarea ei, mai ales turistică, dar şi economică, nu există din partea lor, aşa cum s-a dovedit în atâtea situaţii în ultimul sfert de secol. O asemenea stare de fapt ar trebui să interseze şi conducerea ţării, fiindcă nu este o chestiune de interes local, ci una de interes naţional!

Dacă vrea Borboly Csaba să dovedească că nu este aşa, că doreşte cu adevărat să sprijine real şi faptic zona Topliţei, tratând în mod egal pe toţi locuitorii judeţului Harghita, atunci modernizarea celor șapte km, la care am făcut referire, ar fi o probă reală a seriozităţii şi a bunelor sale intenţii.

3 răspunsuri la “După 14 ani, „D. J. 174/A” a fost modernizat!”

  1. Monica spune:

    Va rog … dupa alti 4 ani … se poate circula in conditii normale (autoturism) pe DJ174A, adica s-a reusit asfaltarea a intregului drum ?

  2. papaşulţ spune:

    noi suntem români, de aia nu se poate în harghita

  3. Viorel spune:

    Inca o dovada in plus ca puterea centrala, de la Bucuresti, nu stie si nici nu-i pasa de restul tarii, decat doar de voturile de aici obtinute…..
    Descentralizarea, este doar un cuvant la ordinea zilei, ceea ce inseamna pentru puterea centrala, plasarea tuturor responsabilitatilor de catre alesii locali, primari /presedinti de CJ, facandu-i pe acestia „Baroni” locali, care fac si desfac totul, fara control si fara organizare si planificare de la „centru”…intr-un haos total…..!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*