Arhive autor: Grid Modorcea

Politica sportului Australian Open – turneul legumelor!

Când citești știrile despre Australian Open, totul este la superlativ. Comentatorii de la Eurosport se întrec în gogonele, care de care cu o gaură mai mare. Pentru bani, ce nu face omul! Merge și la spânzurătoare! Pentru bani, am văzut


Statuia martiriului…

Când vezi statuia lui Iuliu Maniu din Piața Revoluției, rămâi șocat. Am văzut mii de statui pe tot pământul, mai ales cele din Central Park, New York, dar nici una nu este așa. Personajul reprezentat este fracturat, compus din zeci


Polihistorii sofianici: o altfel de listă…

Nici n-am terminat bine de scris textul „Am trăit prea mult?”, că, iată, Vizitatorul meu atotveghetor mi-a sugerat, cu delicatețea sa divină, să anunț că înființez Gruparea „Polihistorii sofianici”. Ea nu are asemănare lumească, fiindcă face parte din Civitas Innocentiae,


Lumea are nevoie de o schimbare…

Din nou Galeria de artă „Kulterra” ne face o surpriză plăcută, respectându-și blazonul, adică deschiderea spre nou, spre insolit, și promovarea unor artiști noi, așa cum am arătat în cronicile anterioare dedicate acestei galerii, condusă de un om energic, Ștefan


Watergate / Fraudă și Democrație…

Numele unui hotel American a devenit simbolul presei crazy. O nebunie întreagă pe scara puterii s-a transformat în cel mai mare scandal de presă din istoria Americii. În urma unei spargeri la Hotelul Watergate, se descoperă că oamenii președintelui american


La „Kulterra”, încet, dar sigur, se instalează kitsch-ul…

Una dintre cele mai bune galerii din București, care m-a impresionat prin spiritul ei deschis către nou, „Kulterra”, a ajuns să expună kitsch-uri. Adică să intre în normalitate, fiindcă aceasta este normalitatea: arta kitsch. În cartea Dicționar utopic, arăt în


Masca și adevărul…

Dovadă că din miile de dezvăluiri de corupție, de la vârful guvernelor și corporațiilor, pe care Assange și echipa lui le-au făcut, nu s-au lăsat cu nici o victimă a unui mare corupt, până la urmă victimă a ajuns să


Un altfel de București…

Am primit de la artistul plastic Ioan Cuciurcă, grafician de elită, curatorul Salonului de grafică anuală al României, un ciclu fotografic, în 13 episoade, numit – Street Photography in Bucharest / Fotografii stradale în București. Vă mărturisesc că de la artistul


Teribilism „second hand” (2)

Cristian are o plăcerea nativă de a se juca, un entuziasm de a face freak-uri, trăsnăi ingenioase, precum un „Bookmobil”, o replică, desigur, la Papamobil. Sau o replică la Cărturești cu „Books, Music&Tea”. I-am găsit pe Internet și o linogravură


Teribilism „second hand” (1)

Majoritatea pieselor expuse în expoziția Freak Show de la Galeria Kulterra, au ca subtitlu expresia populară „second hand”. Artistul care expune, Cristian Moldovan, este un om cultivat, a terminat pedagogia artei la Universitatea Națională de Arte și știe ce face