Arhive autor: Gheorghe Funar

Atribuirea nelegală a altor denumiri pentru municipiul Cluj-Napoca

Denunț penal împotriva persoanelor care au săvârşit cel puţin următoarele fapte penale: abuz în serviciu, trafic de influenţă, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, dare de mită, luare de mită, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu ocazia demersurilor ilegale făcute


Readucerea stării Grupului statuar Matei Corvin la situația anterioară restaurării din anii 2010-2011

PlângerePenală împotriva Ordonaței de clasare din 2 februarie 2015 dată de către domnul procuror Mihai Dorin Birtoc în dosarul nr.5274/P/2014 (despre care am fost înștiințat la domiciliu în ziua de 11 februarie a.c. și pe care am ridicat-o de la


Ilegalități vizând maghiarizarea denumirii municipiului Cluj-Napoca!

O nouă tentativă a Ungariei și U.D.M.R., susținută de cozile de topor autohtone, vizând atribuirea ilegală a denumirii din timpul ocupației ungare pentru municipiul Cluj-Napoca, Inima Ardealului românesc, va fi stopată, inclusiv prin intervenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.


Peste 10 000 miliarde de dolari este valoarea zăcămintelor de la Roșia Montana!

DE CE SE ASCUNDE POPORULUI ROMÂN ACEST ADEVĂR? În ziua de 6 februarie 2015 s-a amintit în mass-media românească despre împlinirea a 1.884 de ani de atestare documentară a comunei Roşia Montană. Informaţia este inexactă şi incompletă. Ea se bazează


SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului domnului Prof. univ. dr. EMIL BOC, primar al municipiului Cluj-Napoca

Am aflat din mass-media, împreună cu cei aproape 300.000 de români care locuiesc în municipiul Cluj-Napoca, despre faptul că dumneavoastră ca primar, în şedinţa Consiliului local din 11 februarie a.c., aţi anunţat că veţi amplasa ilegal, cu sfidarea Constituţiei Româmiei


„Stop și de la capăt! “

În timpul campaniei electorale, din toamna anului 2014, pentru alegerea Președintelui României, candidatul Alianței Creștin Liberale (A.C.L.), formată din P.N.L. și P.D.L., domnul Klaus Werner Iohannis a apărut în milioane de afișe electorale, pe bannere și pliante răspândite în toate


Taxa pentru renunțarea la cetățenia română!

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, candidatul Victor Viorel Ponta, președintele P.S.D. și primul-ministru al României a încercat să-i păcălească pe alegătorii din Țara-Mamă și de pretutindeni cu sloganul „Mândru că sunt român!”. După o campanie mediatică


Acceptă Iohannis și dinamitarea Bisericii Lutherane din Roșia Montană?

În ziua de 21 decembrie 2014, domnul Klaus Werner Iohannis a depus în Parlament jurământul prevăzut de articolul 82 din Constituţie şi a devenit Preşedinte al României. La numai o lună de zile, într-o emisiune televizată la postul Realitatea TV,


Jefuirea bogățiilor naturale ale României!

Proiectul Bugetului de Stat şi proiectul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anul 2015 trebuiau, legal, să fie depuse de către Guvernul Ponta III la Parlament până la data de 15 octombrie 2014. Guvernanţii au sfidat, din nou, prevederile legale


Se vinde pământul Țării…

În niciuna dintre țările din Uniunea Europeană nu s-a trecut la vânzarea terenurilor agricole la străini, persoane juridice sau persoane fizice. Mai mult, unele dintre țările din Uniunea Europeană (Franța, Austria, Ungaria ș.a.) au interzis prin lege vânzarea de terenuri