Arhive autor: Corneliu Vlad

Se redeschide frontul din Balcani?

Un personaj al lui Bernard Shaw spunea că într-o Europă fără războaie, singurul loc în care europenii s-ar mai putea bate între ei ar fi regiunea Balcanilor. I-au dat dreptate, la scurt timp după înțelegerile din Malta, războaiele din spațiul


Addenda la bilețelul lui Churchill…

Din când în când, presă mondială deplânge – sau doar constată – că nu prea mai există mari lideri carismatici la nivel de state, conglomerate sau tendințe geopolitice influente. Unde sunt în zilele noastre conducătorii de anvergura unor Kennedy și


Mereu lucruri noi despre istoria ultimului secol

Faptele de istorie de acum o sută de ani, care au înrăurit și redefinit destinul național și european al României continuă încă și astăzi să-și dezvăluie și să limpezească înțelesurile, iar 2018 se arată a fi unul încurajator, căci a


Vechi confluențe româno-franceze reîmprospătate

Modelul globalizării impetuoase în limba lui Shakespeare, dar după tipicul editorialelor din «New York Times», chiar dacă se prezintă adversar al hegemonismului lingvistic și adept al multiculturalismului, se impune covărșitor și pe ogorul literelor. Și totuși, în arealul rămas „al


Un prim an hiperactiv pentru Trump

«E controversat pentru că e substanțial », explică universitarul Madonna. Atât de substanțial încât o ziaristă din Belgia, Dominique Dewitte, vede cum «guerrila anti-Obama a lui Trump dă un nou chip Americii». Trump a cam distrus, cu mai multă sau mai


2017 : un an politic deloc plictisitor

Anul 2017 i-a pus în fierbere pe majoritatea observatorilor vieții politice din lumea dezvoltată, prin avalanșa de evenimente mai puțin previzibile prăvălită asupra lor: venirea la putere în SUA a lui Donald Trump și mai ales contextul deosebit al alegerii


A trecut acceleratul…

Și iată că uzanțele diplomatice, fie ele oricât de legiferate, teoretizate și practicate, mai duc și la situații ceva mai insolite. Explicabil, atunci, că roiul comentatorilor de tot felul să se năpustească pe anecdotică și să brodeze scenarii și intrpretari


Secretul relațiilor normale cu Rusia

În Finlanda s-a deschis un Centru european privitor la amenințările hibride, iar cotidianul «Le Monde» s-a grăbit să adauge că în acest moment Finlanda se află, de fapt într-un război hibrid cu Rusia. Și chiar dacă afirmația e oarecum exagerată,


Hibridul, ca război…

Cine zice că prin „politically correct” sărăceşte şi suferă expresivitatea comunicării se înşală! Un exemplu: vorba hibrid. Se recurge, în limbajul militar, dar şi în cel politico-diplomatic, tot mai des la ea. Ce era hibridarea/ hibiridizarea, o operaţiune, acolo, mai


Semne de bunavoință în dialogul româno-ucrainean

 Un experiment mai puţin întâlnit în acţiunea politico-diplomatică a Romaniei (atâta cât mai este ea) a trecut prea puţin remarcat, cu toate că s-a dovedit prompt a fi de folos. Într-un moment de blocare (întru totul justificată) de către Bucureşti