Faptele de istorie de acum o sută de ani, care au înrăurit și redefinit destinul național și european al României continuă încă și astăzi să-și dezvăluie și să limpezească înțelesurile, iar 2018 se arată a fi unul încurajator, căci a început prin contribuții consistente în materie ale istoricilor, diplomaților, juriștilor și politologilor români.
În cartea sa «România, marile puteri și problema Basarabiei», istoricul Ion Constantin reconstituie și interpretează momentul istoric de acum un secol îndeosebi prin grila geopoliticii, încadrându-l în contextul sud-est european, continental și internațional. Autorul stăruie tenace și amănunțit, în temeiul unei documentații și bibliografii cât mai noi (sau nou revelate) cu putință, pe relațiile și tribulațiile dintre marile puteri învingătoare în al doilea război mondial.
Nu este o noutate că state cu parametri în general medii, ca România, au avut parte, în această frământare politico-diplomatică începută încă în interbelic, continuată în timpul războiului și imediat după război de o poziție, un tratament și un rol subaltern și mai degrabă pasiv, de obiect, nu de subiect, în contorsionatele conciliabule care au precedat, însoțit și urmat ostilităților. La aceste state europene, cărora mai târziu avea să li se spună «mici și mijlocii», «mai marii» vremii au recurs nu o dată în planurile lor de război sau pace, aproape, folosindu-se de ele mai ales ca piese de schimb, ca rest sau chiar ca pradă de împărțit (vezi Polonia) și, oricum, ca instrument în folosul unora sau altora dintre ele.
Cartea documentează, de la un capăt la altul al ei, un noian de asemenea comportamente în marginea sau mult dincolo de rigorile principiilor și legilor eticii și relațiilor internaționale. Interesele proprii ale marilor puteri aliate au prevalat continuu în dezbaterile și deciziile lor privitoare la configurația lumii postbelice, și în mod deosebit în ce privește delimitarea sferelor de influență între noii protagoniști ai vieții internaționale: Statele Unite, Marea Britanie și URSS. Adevăruri, de altfel, de mult cunoscute, afirmate și raafirmate, dar care, în această carte sunt argumentate și exemplificate prin noi dovezi, din cele pe care deținătorii lor cu greu se îndură, și acum, să le facă știute chiar și acum publicului larg, adică după zeci și zeci de ani de secret strașnic păzit.
Unul dintre meritele de prim rang ale acestui amplu și temeinic studiu istoric este atenția deosebită pe care autorul o acordă unui aspect de importantă existențială pentru dăinuirea în teritoriile sale nestirbite a Statului Român de astăzi dar și de mâine: conexiunea operată, în momente critice, dar și în altele, aparent de acalmie, de către capitalele unor state vecine de frontieră cu România, între două părți integrante ale teritoriului național, care de-a lungul secolelor, au avut un destin zbuciumat: Transilvania și Basarabia.
Conexiunea Transilvania-Basarabia, pusă în mișcare sau doar sugerată în varianta ei vicleană, a prezentat nu o dată, în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat de noi, o amenințare de o gravitate greu comparabilă pentru integritatea Statului Român. Și este salutar că istoricul Ion Constantin, prin această carte, readuce în atenția generală acest subiect vital. Este, acesta, încă unul din meritele incontestabile ale acestei cărți.
Lasă un răspuns