Arhive autor: Aurora Cristea

Recenzie film documentar: „0,1%”

Pentru a înțelege ființa umană în adâncurile ei trebuie să fii preocupat, trebuie să vrei să iubești omul, să-l explorezi, să fii curios și să vezi ce înseamnă el cu adevărat, în toată splendoarea lui, creat de Dumnezeu, dincolo de


Moartea… punct sau virgulă?*

Am tras aer adânc în piept ca atunci când te pregătești să înoți sub apă. Mi-am mărit pupilele arzând de nerăbdare, cu inima în gât și cu lacrima în colțul ochiului, făcând eforturi uriașe de a nu o lăsa să


Mâine…? Mâine e… o altă poveste!

Trecea semeață pe la semafor și am privit-o cu surprindere. Nu părea să aibă mai mult de 35 ani, deci tânără. Avea o bicicletă veche, un Pegas Strada Mini de culoare verde, fățuită, refăcută, recondiționată ori resigilată ori nu-mai-știu ce


Neputința

O privesc adesea cu lacrimi în ochi și simt cum o voce interioară, un ecou parcă venit din altă lume, îmi spune răspicat, ferm și foarte clar: Las-o în pace! Nu te băga, nu e treaba ta! Se mântuiește. Cred


Aș vrea…

Aş vrea să mă pot schimba, aş vrea să nu fi trăit degeaba până acum, să am un rost şi să fiu cu adevărat un om bun. Aş vrea să nu-L mai dezamăgesc pe Dumnezeu şi să cred cu adevărat


Vine o zi…

Am vrut să încep cu incertul cuvânt „cred”, dar m-am răzgândit. Nu, nu cred, ci sunt sigură că orice emoție din această lume vine de la Dumnezeu, orice liniște, orice pace pe care o simțim în suflet, orice vorbă suavă,


Bazar funebru

– Împinge! Împinge, Zan! Capul copilului răsări timid și Jiao îl trase repede afară. Înfășură bine mogâldeața de om și fugi cu el pe un coridor lung, intră apoi într-un salon cu câteva paturi goale, unde o așteptau doi bărbați.


Pe drumuri funebre…

Disperare şi speranţă E-atâta jale si suspin în era cea modernă Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare.  . Trăim un sentiment ciudat


Empatia și emoția acesteia

De fiecare dată când vine vorba despre propria imagine în fața lumii, ne străduim să părem cât mai buni, cât mai naturali și mai altruiști, perorând sfătos către toți cei din jur, mai puțin către noi înșine, înaintând aserțiuni pline


Intrusa…

Am privit imperturbabil către el. Uitându-mă absent, am avut senzaţia că receptorul se mişca în sus şi în jos aşa cum se mişca odinioară telefonul fix, cu disc, în desenele animate din vremea comunistă. Ţârâia nervos, trezindu-mă din visare. M-am