Nu am intrat încă în OCDE, dar acest următor „Big Brother” fiscal, financiar, al controlului suveranității și independenței noastre, ne arată deja „stegulețele” lui… Din „noua” casă de castă acaparatoare, în fapt, alte găști, aceeași foame de resurse ale altora… Dar nu sunt nici măcar niște stegulețe (aidoma anteriorilor necrofagi ai resurselor noastre, materiilor prime, chiar și al ultimului bănuț din colțul batistelor bătrânelor), adicătelea „galbene”, „roșii”, de infringement iminent etc, ci, direct, un prapor de țară… Întins peste o Românie deja vizualizată de acești „experți” vorbind neîntrebați (nu de către noi, poporul) ca fiind în colaps final, fatal, pe toate segmentele… Și ni se cântă de către aceștia cu patos prohodul… Dezastrul iminent!…. Creșterea datoriei țării la peste 70 la sută din PIB (alții, au trecut de 80-90 la sută, dar pentru ei nu e o problemă, firește!)… Intrarea în recesiunea-buclă, fără de ieșire, cel puțin nu până când nu va fi fost vândută ca datornică toată țara… Falimentul… Sfârșitul… Sigur, nu ne spun strigoii ăștia, de ce, dacă suntem atât de cariați de putrefacție, de le pute țara noastră, de ce se mai uită cu jind la ea? De ce nu taie din rădăcină toate pretextele de aderare la o organizație dinspre care nu am avut nici măcar un cap de ață deșirat din ițele cusăturilor plesnite ale colacului de salvare azvârlit în lehamite? Dacă situația este atât de gravă, de ce să mai intrăm în rândul acestei „elite”? Care, tichie de mărgăritar, vrea îmbrăcată în frac o țară care nu mai are, dacă ne luăm după ei, nici măcar bani de opinci!…
De ce mai trebuie să intrăm în OCDE dacă avem atâtea pete ce nu mai pot fi scoase?! A, OCDE ne „identifică” doar cu resursele, materiile prime?… Și vizează, „chirurgical”, ceea ce ni se mai poate lua în numele unei, de fapt, alte acaparări a unei alte schimbări de pseudoparadigme (economico-„sociale”): pământul țării… Nici nu am pășit cu vârful „bonteului” de opincă, după cum ne văd încălțați ăștia, nu am intrat în „noua” casă de castă acaparatoare (alte găști, aceeași foame de resurse ale altora), și, deja, ni se arată, nu „cartonașe”, nu „stegulețe”, ci refrenul stingerii de țară… Falimentul, dezastrul, apocalipsa… Din criză în criză până la decesul de țară, de nație, de ființă… De ființă nesupusă unor altor organizații decapând în sevrajul lor de colonizatori.
OCDE ne anunță acum și criza energetică… Într-o țară producătoare… Și impunerea convingerii-marotă a faptului că, niciodată, nu va mai fi posibilă scăderea prețurilor la energia electrică… Nu pentru noi! Or, atunci, de ce să mai accedem într-o structură în care este evident că nici un indicator nu se va mai referi la binele social, la nivelul de trai al oamenilor, la scăderea ori menținerea prețurilor, tarifelor, costurilor de zi cu zi în limite suportabile (oricum obligatorii pentru o țară având, constituțional, statutul de stat social)? Iar paradigma impunerii (energetice) a OCDE, pentru că așa vor suna următoarele impuneri, ca piroane în scândurile tot mai strâmte ale unor „paturi ale lui Procust”, în care ne suim singuri, este aceea că „organizația” impune (nici măcar nu recomandă) nu o soluție la inevitabila criză energetică pe care a văzut-o în globul de cristal al intereselor camarilelor ei, ci imposibilitatea de a mai fi reduse vreodată prețurile la energie (și să vezi de nu o trec ăștia și ca articol în Constituție, după ce taie de acolo statutul de stat social!)… Doar creșteri continue!… Pentru că, în OCDE, vom avea cel puțin o certitudine: nu de mai bine, ci de constrângeri, iată, dintr-un „început” prin menținerea trendului crescător al prețului energiei electrice… Ca o altă resursă ce nu se va mai raporta în mod real balanței cererii și ofertei economiei de piață, precum combustibilii, lucru mult prea ușor acceptat de noi în toate aceste decenii postdecembriste a unei pseudoeconomii de piață, cu liberalizări unde au avut nevoie unii și control strict, planificat, centralizat pe alte segmente… Ba, ni se va impune și achiziționarea de energie electrică, obligatoriu „regenerabilă”… De la alții… Asta o vom face noi, cei ce am întins, de la un capăt la altul al țării, hectare de panouri solare, am înfipt și țe(puș)e eoliene, toate peste pământuri scoase din producția agricolă… Multe prea ușor „declasate” din rostul de asigurator al hranei în acela de suport pentru tehnologiile folositoare altora…
Și atunci, din nou, la ce ne trebuie OCDE?… Am privat țara de pământul cu rost agricol, pentru a-l acoperi cu sisteme de producție a unei energii care, pentru noi, va avea același trend al creșterii obligatorii a tarifelor? Căci, iată, indiferent de câtă energie electrică va produce țara, prețul ei va crește în continuu… Așa cum, indiferent de câtă benzină și motorină au produs rafinăriile noastre, indiferent de costurile sociale și de sănătate pentru mii de oameni care au suportat efectele de mediu, de poluare, de afectare a sănătății din cauza funcționării la cote maxime a acestor rafinării (pentru alții, în principal Ucraina), niciodată acest prețuri nu au scăzut în mod real corelat cotațiilor internaționale ale petrolului, ale raportării la prețurile de referință ale combustibililor din țări cu un nivel de viață cu mult peste noi…
