Ezitantă și suculentă la interior, crocantă la exterior, și mereu cu extra muștar… Căci, în lumea politică, ca și în arta culinară, există anumite „rețete” care nu pot fi ignorate. Una dintre cele mai populare și mai discutate în ultimii ani este politica de ezitare permanentă a modului în care e guvernată țara noastră. Într-un fel, această metaforă descrie perfect o anumită atitudine politică: ezitantă și suculentă pentru interior, crocantă și scorțoasă la exterior căreia mereu îi trebuie muștar de umor, care face totul mai savuros. Politica micilor trebuie să fie bine pregătită, atent condimentată, și cu un echilibru între diversitatea ingredientelor. La fel ca micii, și politica trebuie să fie bine temperată, să aibă consistență și să fie pe placul tuturor, dar fără a deveni prea fadă sau prea agresivă. În acest sens, „bine făcuți” înseamnă o politică care a fost gândită cu grijă, cu răbdare și cu atenție la detalii.
Însă, la fel ca micii, această politică trebuie să aibă și o anumită ezitare – un moment de reflecție, de reconsiderare, de ajustare a gustului. Întotdeauna, în politică, deciziile bune nu se iau pe loc, ci necesită o anumită doză de ezitare, de analiză, de cântărire a consecințelor. Această ezitare, dacă este temperată corect, adaugă profunzime și maturitate deciziilor, evitând impulsivitatea și capcanele populismului. Din păcate ultimii doui președinți ai republicii pot fi bine puși sub semnul câcâiților, a oamenilor care calcă apa în piuă etc. Ezitanți până la prostie și mediocri până la crustă.
Ce înseamnă ca politică să fie „suculentă la interior și crocantă la exterior”? La interior, politica trebuie să fie plină de conținut, de proiecte concrete, de soluții pentru cetățeni. Este vorba despre o politică care nu se mulțumește cu promisiuni goale, ci oferă soluții reale, sustenabile și adaptate nevoilor societății. Suculenta, pentru că trebuie să fie plină de energie, de pasiune, de idei inovatoare, de viziune pe termen lung. România are nevoie de un Băsescu mai civilizat, mai școlit dar la fel de tupeist. Din păcate nu avem. La exterior, însă, această politică trebuie să fie crocantă, adică să fie clară, directă, uneori chiar dură, dar totodată atractivă și ușor de înțeles. Un discurs politic crocant este acela care nu lasă loc de interpretări, care taie clar și precis prin ambiguitate, și care reușește să transmită un mesaj puternic, memorabil. Este discursul ce poate fi folosit pentru a capta atenția, pentru a mobiliza și pentru a crea o identitate vizibilă.
În lumea culinară, muștarul adaugă un gust picant, o notă de surpriză, de umor sau de provocare. În politică, acest „extra muștar” poate fi interpretat ca elementul surpriză, ca umorul subtil, ca decizia neașteptată, sau ca un discurs care să trezească interesul și să stimuleze dezbaterea.
Un alt aspect al acestei metafore este ezitarea care indică o anumită prudență, o dorință de a nu acționa impulsiv, o nevoie de a gândi bine înainte de a face pasul următor. Într-o lume în care deciziile rapide sunt necesare, această ezitare devine la actualul președinte o povară. De la ezitare și cântărire acesta cade în meditații care numără luni, grele pentru deciziile care trebuie luate de multe ori ieri ducând astfel România într-un colț al ezitărilor permanente. Politica micilor bine făcuți, cu ezitare și suculentă la interior, crocantă la exterior, și mereu cu extra muștar, reprezintă o abordare echilibrată, modernă și plină de farmec. Din păcate actuala clasă politică e mai mult pasionată de „șaorma” cu de toate. Pentru România, o astfel de politică este o prostie cruntă.
