Ploaia picură lent pe geam, iar sunetul ei monoton se împletește cu gândurile mele. Cerul, o nuanță de gri, pare să reflecte starea mea interioară. Fiecare strop de apă aduce cu sine un val de melancolie, reamintindu-mi de zilele însorite care au fost cândva. Pe străzi, oamenii aleargă, protejați de umbrele cochete, dar eu mă simt într-o altă lume, una în care tristețea îmi învăluie inima. Mă gândesc la visele uitate și la momentele fericite care acum par îndepărtate. Chiar și natura pare să plângă alături de mine. Iarba se leagănă sub greutatea apei, florile se clatină, dar, în ciuda ploii, există o frumusețe subtilă în acest peisaj ud; o promisiune că după fiecare furtună vine și un curcubeu. Într-o lume acoperită de apă, simt nevoia de a mă refugia în cuvinte — poate că scrisul îmi va aduce o rază de soare, chiar și în cele mai întunecate momente. Totdeauna a fost așa. În orașul în care locuiesc astăzi a fost parada celor mândri, am fost și eu o dată să-i privesc în mândria lor. M-am așezat la o cofetărie și am privit. Dar de când a ajuns această paradă atât de politizată mi-am dat seama că-mi scapă ceva și nu am mai fost. Chiar dacă ești acolo pe margine înseamnă că „legalizezi” o sărbătoare care nu există, o sărbătoare impusă. Dar plouă afară. Mi-am adus aminte că pe vremea când mergeam cu bunica la „Lunca Corbului” (lângă Pitești) la sora domniei sale, tanti Ioana, atunci când auzea o găină care cântă cocoșește pregătea un lighean cu apă rece și o băga cu fundul în el.
Poate că din acest motiv plouă. Ligheanul cu apă rece pentru toți. Podul peste care trec spre gară în acest oraș în ultimele două săptămâni a fost plin de steaguri în culorile curcubeului, parcă nici de ziua națională a țării nu sunt atât de multe. Dar asta este, suntem mândrii…
Politizarea unei parade sau a oricărui eveniment public este o temă serioasă și apare întrebarea: de ce? Ea merită explorată din mai multe perspective. În esență, parada poate fi văzută nu doar ca o manifestare individuală, ci și ca o expresie colectivă a identității, valorilor și drepturilor unei comunități, spun participanții. Această dinamică se amplifică mai ales în cadrul comunităților marginalizate sau minoritare, unde participarea la o paradă devine un act de vizibilitate și afirmare. Noi care nu îmbrățișăm acest tip de abordare avem dreptul să fim mândri doar în dormitorul nostru, ei sunt mândri pe stradă. În contextul în care se discută despre paradele de mândrie LGBTQ+, de exemplu, a face acest lucru într-un spațiu public este un mod de a aduce în atenție problemele cu care se confruntă aceste comunități, inclusiv discriminarea, violența și lipsa de drepturi egale. Politizarea paradei, în acest caz, devine un instrument esențial pentru a crea conștientizare și a încuraja schimbări sociale și legislative.
Pe de altă parte, propunerea de a lăsa fiecare să „facă ce vrea în camera lui” poate părea atractivă din perspectiva unei libertăți individuale. Totuși, această abordare ignoră realitatea că multe identități și expresii sunt determinate de interacțiunile cu societatea. De asemenea, a se limita la un spațiu privat înseamnă a perpetua stigmatizarea și izolarea, ceea ce contrazice chiar esența libertății de exprimare. Așadar, politizarea paradei nu este doar despre a face spectacol, ci despre a sublinia necesitatea unei discuții mai ample asupra drepturilor, acceptării și diversității. Într-o societate în care inegalitatea și prejudecățile persistă, a ieși în stradă și a face o declarație publică devine vitală pentru a promova schimbarea. Astfel, parada capătă o dimensiune politică, fiind o formă de activism care îmbină bucuria și revendicarea de drepturi. Dar ce exemplu primesc copii care văd…? Adevărul este că exemplul pe care îl primesc copiii are o influență profundă asupra dezvoltării lor, atât pe plan personal, cât și pe plan social. Ca viitorul unei națiuni, copiii absorb valorile, comportamentele și normele care îi înconjoară, formând astfel baza pentru societatea adultă în care vor trăi. Modelul de comportament al părinților, al educatorilor și al comunității influențează nu doar atitudinile lor, ci și modul în care acestora le vor ghida acțiunile în viitor. De exemplu, dacă un copil este crescut într-un mediu în care se valorifică respectul, empatia și colaborarea, este mult mai probabil să dezvolte aceste calități și să le integreze în relațiile sale interumane. În contrast, un mediu marcat de conflict, neîncredere și neglijență poate să conducă la perpetuarea acestor tipuri de comportamente și să afecteze generații întregi.
De asemenea, educația formală joacă un rol crucial în formarea valorilor și comportamentelor. Instituțiile de învățământ nu sunt doar locuri de dobândire a cunoștințelor academice, ci și spații în care copiii învață despre diversitate, toleranță și importanța implicării civice. Profesorii, prin atitudinea și abordarea lor, pot să inspire și să motiveze tinerii să devină cetățeni responsabili și conștienți. Desigur, influența mediului extern, inclusiv a mass-media și a rețelelor sociale, adaugă o altă dimensiune la modul în care copiii percep lumea. Această expunere le poate oferi atât modele pozitive, cât și negative, fiind important ca adulții să faciliteze o interpretare critică a informațiilor accesibile. Așadar, responsabilitatea noastră ca adulți este să oferim un model de comportament care să inspire, să încurajeze și să sprijine dezvoltarea unei națiuni mai bune. Am auzit un banc. Se spune că un om, așa de vârsta mea, merge la oficiul de emigrări pentru a cere permisiunea de a părăsi țara. Cel de la oficiu îl întreabă: domnule, dar de ce vrei să emigrezi la vârsta aceasta? Bătrânul răspunde: din cauza acestor parade ale „mândriei”. Îmi e teamă că o să devină obligatoriu și trebuie să „participăm” toți. Acum ce să mai spun, citeam că și nepoata fostului rege al României ar trece de la sângele albastru la culoarea curcubeului. Dar să fie pace!
