Născut la București, pe 3 martie 1956, Corneliu Drăgan absolvă cursurile superioare la București, în cadrul Facultății de Instalații. A facut apoi studii de pictură cu maestrul Horea Cucerzan și desen cu sculptorul Iorgos Iliopolos. Între 1981 și 1991 a publicat grafica satirică și publicitară în ziarele și revistele cunoscute ale vremii: „Urzica”, „Albina”, „Flacara Rebus”, dar și banda desenată pentru copii în „Revista Cutezatorii”.
Anul 1990 reprezintă definitiva ruptură cu meseria de inginer, dedicându-se exclusiv picturii. În perioada 1991 – 2002 a avut o strânsă colaborare cu galerii de artă din Franța și Germania, care l-au solicitat intens. În anul 2012 a fost singurul român care a expus în cadrul seriei de expoziții internaționale din cadrul Bienalei de Acuarelă de la Shanghai Zhujiajiao (China). Are lucrări în colecții particulare și de stat din România, Israel, Franța, Germania, Turcia, Spania, Federația Rusă, Statele Unite ale Americii, Elveția, Cehia, Belgia, Olanda, Brazilia, Mexic, Marea Britanie. Pentru a avea aceste rezultate, atelierul a reprezentat a doua sa casă; câteodată chiar prima casă. Adică locul în care se simte bine, locul în care vine cu mult drag și crede că este locul în care simte că se împlinește.
De ce a ales această temă? „Peisajul urban m-a atras din totdeauna, iar subiectele mele predilecte sunt din zonele pe care le-am vizitat. Foarte rar mi se întâmplă, aproape deloc, să fac ceva unde nu am fost. Trebuie să știu eu cum bate soarele, să știu exact atmosfera care există acolo. Nu folosesc culorile care sunt în realitate, dar folosesc culoarea dominantă a unui oraș. Ceva specific unei zone. Și atunci lucrarea simt că e de acolo.” De ce pictează în acuarele?
„Există ceva specific acuarelei și care nu se potrivește în pictura în ulei sau în acril. Nu neapărat viteza, ci modul în care prinzi o lucrare. M-am dat seama de lucrul acesta și mai ales de ce artiștii plastici care lucrează în ulei sau acril, nu fac acuarele. Pentru că ea trebuie prinsă nițel invers. Aici lucrăm cu albul hârtiei. Și atunci noi trebuie să ne lăsăm spațiile de la bun început. În timp ce la ulei vii și adaugi luminile la sfârșit, aici trebuie să ți le lași de la bun început. Dacă le-ai acoperit, ai ratat lucrarea. În acuarela trebuie să gândești înainte.
Când lucrezi, de fapt copiezi din memorie. Pe urmă, acuarela are niște legi proprii, în sensul că apa virează după legile ei. Noi învățăm să le speculăm, dar ea face lucrul ăsta natural. În timp ce la ulei sau la acril ai pus o pată și aia rămâne, aici pui o pată și ea poate să difuzeze, în funcție de momentul în care ai pus-o. Mai mult, mai puțin sau chiar deloc, dacă îți dorești. Eu zic de multe ori că acuarela este instinctuală și gestuală, pentru că timpul pe care îl ai la dispoziție atunci când lucrezi este un timp scurt. Atât timp cât vopseaua difuzează în mediul apos. După aceea devine un desen colorat. Nu mai e acuarelă.” Când știți că o lucrare de acest gen este terminată? „O lucrare e terminată, în momentul în care nu mai știi ce să-i faci. Și, de regulă, o pui undeva la vedere. A doua zi, devii critic și zici, ah, dacă acolo mai puneam un accent sau mai scoteam ceva sau mai adăugam ceva, ar fi putut să iasă mai bine. Eu ascund lucrarea, și o revăd poate peste un an de zile. Atunci o privesc fără simț critic.
Nu vreau să-i mai fac ceva. Mă uit la ea așa cum mă uit la o lucrare a oricui în muzeu, nu mă mai găndesc la ce ar trebui să mai aibă sau să-I lipsească. Iau lucrarea ca atare. Nu o mai judec ca fiind lucrarea mea. O văd, îmi place sau nu îmi place.” Cum credeți că este privită astăzi acuarela, în contextual artelor plastice? „Eu sper că începe să fie luată în considerare, pentru că ea a lipsit o perioadă foarte, foarte lungă de timp. Noi aproape că nu am avut acuareliști. Îi numeri pe degete în 50-60 de ani. Cred că în momentul de față a prins un oarecare avânt și este luată în serios mai mult. Eu sper ca în viitor, în cadrul Uniunii Artiștilor Plastici, să existe chiar o secție de acuarelă, cum există cea de grafică, de pictură, de sculptură, pentru că acuarela nu e nici pictură, nu este nici grafică, este un gen de sine stătător. E foarte adevărat că pentru lucrul acesta ar trebui să mai avem totuși câțiva acuareliști, iar la nivelul Universității de Arte Plastice să apară niște profesori care să predea acuarela, iar oamenii să prindă drag de zona aceasta.”
Pictorul târgoviştean Corneliu Drăgan Târgovişte a vorbit despre performanţele sale din anul 2013. Prima dintre acestea este aceea de a fi devenit singurul acuarelist român membru în cadrul Academiei Acuareliştilor din Birmingham. Înființată în 1907, Academia Acuareliștilor din Birmingham îi reprezintă pe unii dintre cei mai buni acuareliști, atât la nivel național cât și internațional. Acuareliștii talentați sunt încurajați să participe la selecțiile academiei, fiind necesare două treimi din voturi pentru obținerea calității de membru.
O altă performanţă a fost participarea sa, la Bienala de la Shanghai, unde a fost, de asemenea, singurul acuarelist român participant. „Cei care au tins să intre în Bienală au fost de ordinul miilor şi s-au calificat numai 92 din 60 de ţări, deci a fost un triaj sângeros şi lucrul acesta te face să te simţi bine”, declara artistul. Acesta a recunoscut că pentru el înseamnă foarte mult şi faptul că se regăseşte pe site-uri din toată lumea de acuarelă, de la India, până la Panama. Corneliu Drăgan mai spune că, deşi locuieşte acum în Bucureşti, şi-a petrecut tinereţea în Târgovişte, motiv pentru care în acest oraş are şi atelierul său de pictură:
„M-am format în stil târgoviştean, adică n-aş putea să spun că mai sunt atât de mult bucureştean…. Am vrut să-mi iau acest nume (Târgovişte), pentru că-mi place foarte mult”. De altfel, urbea târgovişteană este prezentă în picturile artistului, la sfârşitul anului trecut, fiind organizată, la Muzeul de Artă din cadrul C.N.M.Curtea Domnească o expoziţie intitulată sugestiv „Târgoviștea din inima mea”, eveniment organizat în parteneriat cu Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România – A.L.Z.I.A.R. şi Primăria Municipiului Târgovişte.
„Cel mai mare acuarelist român al momentului”, aşa cum a fost numit Corneliu Drăgan de către criticul de artă Marius Tiţa, spune că se simte bine atunci când publicul său este fericit: „Publicul este cel mai important. Menirea mea este să-l fac pe el fericit. Dacă am reuşit şi asta încerc să fac, şi probabil de aici vine şi un oarecare succes, inclusiv la vânzare. Chiar se poate trăi din pictură. Eu asta fac”.
Corneliu Dragan-Târgoviște este un artist român, ce abordează multiple ramuri ale artelor vizuale, precum pictură, acuarelă, grafică, icoane și caricaturi. Și-a expus lucrările în numeroase expoziţii de-a lungul timpului atât în România, cât și în țări precum Franța, Turcia, Canada și Germania. Are, de asemenea, lucrări în colecții particulare și de stat din România, Israel, Franța, Germania, Turcia, Spania, Federația Rusă, Statele Unite, Elveția, Cehia, Belgia, Olanda, Brazilia, Mexic, Marea Britanie. Este un artist complet, adoptat de Târgoviște, dar iubit în toată lumea, pe care ar trebui să-l promovăm și ca pictor, dar și profesor pentru generațiile viitoare.
