Cum mâine nu vor răsuna, la o oră anume, toate clopotele din țară și nici nu se va vesti, repetat, că se împlinesc 108 ani de la întoarcerea acasă a României de Răsărit, la fel cum martie n-a fost dezmierdat cu apelativul „Luna Basarabiei” (nici noiembrie – Luna Bucovinei ori decembrie – Luna Transilvaniei), vă invit la o scurtă preumblare prin Bucureștiul de unde, vorba ardeleanului, răsare soarele pentru toți românii… Să presupun că ajungeți la Piața Romană. La doi pași, un curmei de străduță – după ce este scurtă, mai e și strâmbă! – poartă numele generalului Ernest Broșteanu. Pornește din Calea Dorobanților (din dreptul ASE) și dă în Polonă. Cât să fumezi jumătate de țigară, mai căscând și ochii într-o parte ori alta. Cândva, a avut alt nume: Precupeții Noi. O crimă pasională – nedeslușită definitiv nici astăzi – a făcut-o faimoasă în anii interbelici. Pe atunci, unii oameni își puneau capăt zilelor din pricini de iubire, faliment, onoare… S-a părăduit sămânța acestora, pe catapeteasma zilelor noastre cocoțându-se o specie de ipochimene care se întrec în a pune capăt… țărișoarei lor mult iubite. Dar asta este o altă poveste. Pe la mijlocul străduței, pe dreapta, dăinuie – într-o curte strâmtă, gardată și de câteva construcții bătrâne – o biserică în bună înțelegere cu modestia și misia ei: Precupeții Noi, cu hram(urile) Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae. La intrarea în curte, în stânga, este biserica, pe gemulețele ușilor nu lipsesc diverse anunțuri, iar în dreapta, la o palmă de gardul de zid, un „memorial” în miniatură dedicat Herței, oștenilor români care s-au jertfit pentru stăpânirea dreaptă a acestui Ținut, a Bucovinei întregi, a Basarabiei. Mai adaug un amănunt: din Ținutul Herța – care a fost dintotdeauna profund românesc, la fel fiind și astăzi, în privința populației majoritare – se trage și regretatul prof. dr. Ion Gherman (19 ianuarie 1920 – 13 august 2013), care s-a implicat ca nimeni altul întru apărarea și recuperarea acestui meleag luat cu japca.
Nu știu când anume a prins contur acest modest „memorial”. Și nici de ce a fost aleasă biserica Precupeții Noi pentru o asemenea ispravă. Pe lângă îndârjitul profesor și medic Ion Gherman, a mai prevalat, probabil, un argument hotărâtor: această străduță, cum spuneam, poartă numele Generalului Ernest Broșteanu. Însuși locașul mai este cunoscut ca „biserica Broșteanu”. Important este, mai mult ca sigur, altceva: trupele Diviziei 11 Infanterie, comandate de colonelul Ernest Broșteanu, defilau în Chișinău la 13/26 ianuarie 1918. Trecuseră Prutul la cererea legendarului Sfat al Țării, pentru a apăra Basarabia de jafurile, violurile și crimele pe care le săvârșeau bandele de ruși ce părăsiseră frontul aliaților, inclusiv cel de la porțile Vrancei, infestați deja de morbul ciumei roșii. Se prea poate ca fără devotamentul și dârzenia comandantului Ernest Broșteanu (24 ianuarie 1869-6 iunie 1932) și ale militarilor din Divizia 11 Infanterie izbânda românească în fața huliganilor înarmați, ca și a amestecului sălbăticiei ucrainene, să nu fi ajuns la un final atât de înălțător în ziua de 27 martie/9 aprilie 1918. Un an mai târziu, mai exact pe 1 aprilie 1919, colonelul moldovean (născut la Roman-Neamț) Ernest Broșteanu era înaintat la gradul de general de divizie.
Sigur, biserica Precupeții Noi (cu o istorie foarte interesantă) nu este de amploarea și semnificațiile Mânăstirii Cernica și cimitirului ei, unde se găsesc înmormântați mulți dintre făuritorii Unirii Basarabiei cu România. Mai toți uciși de sistemul bolșevic al României comuniste. Are însă această biserică din inima capitalei o serie de evenimente și conferințe legate de Basarabia, de spiritul unionist și nu numai încât merită toată prețuirea, preoții care o slujesc – Marin Comănescu și Gheorghe Holbea – dovedindu-se cu adevărat vrednici. Îmi vin în gând versurile finale poeziei „Latinitatea strigă din tranșee” a unuia dintre marii eroi ai reîntregirii din 1918, Octavian Goga, de la a cărui naștere se împlinesc, pe 1 aprilie, 135 de ani: „…Veniți, Români! Porniți-vă spre munte! / V-arată drumul morții din morminte,/ Să nu uitați a veacurilor carte, / Veniți, veniți… Căci adevăr zic vouă: Ori vă mutați hotarul mai departe, /Ori veți muri cu trupul frânt în două!”.
