Era previzibil că America va ataca Iranul în siajul Israelului. De fapt, trăim vremuri biblice. Intriga rămâne aceeași, s-au schimbat doar sistemele tehnice. Nu trăim pe vremea lui Darius I cel Mare (Dîryayas), fiul lui Hystaspes, ctitorul minunii de la Persepolis. Umilit de daci, dar și de greci la Marathon, Darius lasă cu limbă de moarte vendeta pe umerii fiului Xerxes I, care a poruncit ca marea să fie pedepsită cu 300 de lovituri de bici și să fie blestemată, pentru că o furtună întârziase îmbarcarea spre Europa. Împăratul Cyrus le-a permis evreilor ținuți captivi în Babilon să se întoarcă la Ierusalim și să rezidească Templul lui Solomon. El însuși va fi ucis de sălbatica Tomiris, regina massageților (dacii migratori sau sciții). Peste o mie de ani, perșii sasanizi au cucerit Ierusalimul în 614 d.Hr., în timpul războiului bizantin-sasanid (602–628), sub conducerea generalului Sharbaraz și cu sprijin evreiesc. Orașul a fost devastat, numeroși creștini uciși, iar Sfânta Cruce a fost luată ca pradă de război în Persia. La scurt timp, perșii au fost striviți de arabii profetului Mahomed și vor fi islamizați fără milă. Au trecut de la credința zoroastriană la cea mai primitivă formă de islamizare.
Revoluția islamistă a lui Ruhollah Musavi Khomeini va întoarce Iranul cu o mie de ani îndărăt. Perșii au văzut în Israel un dușman ireductibil. Și invers. Mossad și Țsahal au făcut praf mândria perșilor. Președinți și generali au murit pe rând în pretinse accidente cu elicoptere, la fel cum hezbollahii au fost căsăpiți cu pagere care aveau explozivi în componența lor și care au explodat la zece ani de la achiziționarea aparatelor. A început invazia israeliano-americană și ayatollahul Ali Khamenei sfârșește prostește cu tot cu nepoți sub covorul de bombe. Nu știa cu cine și-a pus în cârd și, oricum, nu învățase nimic din tragedia de la Bagdad.
Se instituia „pacea cu forța”, după expresia favorită a lui Donald Trump. Presa internațională mai să ne convingă acum că Israelul este o victimă, chiar dacă pregătește pas cu pas Marele Orient Mijlociu. Care adevăr? Adevărul cui? Hristos îi zice lui Iuda în noaptea trădării: „Fă ce TREBUIE să faci!” Adică să facă exact ce îi era scris în frunte. Iar astăzi vorbesc unii despre faptul că Iuda a avut de ales, că era și el înzestrat cu spiritul opțiunii libere (liberul arbitru al condamnatului la moarte, la neantizare)… Uite, adevărul de azi din Iran atârnă de un fir de păianjen cu destinul tragic al unui popor semeț și vechi, cu o spiritualitate uriașă, dar și cu manifestări brutale, primitive, condamnat să facă mătănii musulmane, între evrei și ayatollahi. Unde-i adevărul aici?
„Asistăm la o combinație între genialitate tactică și confuzie strategică”, scrie jurnalistul american Nicholas Kristof, într-un articol despre prima săptămână a războiului din Iran, publicată de New York Times. Când George W. Bush a invadat Irakul, am scris că America se compromite dramatic într-un conflict sângeros și inutil, iar acum poate retrăi ororile din Vietnam. „Puterea se confundă cu virtutea și tinde să se considere omnipotentă” – scrie Nicholas Kristof. Este trufia lui Cyrus în fața reginei Tomiris… Benjamin Netanyahu a știut să provoace trufia lui Trump, chiar l-a convins că au fost deciziile lui. Statele Unite au solicitat Israelului să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice a Iranului. Israelul nu pare deloc preocupat de dezastrul energetic, care s-a abătut asupra lumii. Satrapii persani știau ei ce știau. Din nou se poate vedea că omenirea are totuși un mare noroc: musulmanii nu se pot solidariza… Guvernanții români se erijează și ei în adevărați satrapi. De aceea, România a devenit studiu de caz – este unica țară din lume unde se pune TVA pe acciza pentru petrol. Mai trebuie să mai vină Xerxes pe la noi? Eu cred că nu.
