Zeci de ani la rând, Răscoala din 1907 a fost, poate, unul dintre cele mai mediatizate evenimente interne. S-au spus și s-au scris de toate, enormitățile fiind fără număr. Interesele urâte au reușit, de cele mai multe ori, să dosească adevărul. Din păcate, și astăzi se continuă manipularea de acest soi, fiindcă, parafrazând cântecul, bolșevismul n-o muritu, numa puțin o adormitu. Vorba vine: n-a închis niciodată vreun ochi… Se știe, răzvrătirea țăranilor s-a aprins la sfârșitul lunii februarie 1907, pe uriașa moșie de la Flămânzi-Botoșani. Moșia era ținută în arendă de evreul Fischer. Mai exact, de trustul Fischer, alcătuit din cinci-șase frați. Această familie, în 1905, avea în arendă, în Moldova, 137.480 hectare, iar în Țara Românească – 21.919. Tot acest trust, în 1904, mai avea în exploatare 98.439 hectare de păduri. Să ne mai amintim și de alte două trusturi, tot evreiești, ceva mai mici: Iuster și Costiner. Dacă unul dintre frații Fischer a fost achitat, în 1888 – o răscoală de mai mici proporții – pentru că omorâse din bătaie un țăran, în toată Răscoala din 1907 nu s-a înregistrat în Moldova nici o victimă. Nici un mort, ca să fie mai clar!
Dincolo de toate acestea, este greu de spus dacă Răscoala a avut un caracter exclusiv antisemit. Deși, mai pe ocolite, se susține și această idee. Numai că destui arendași împotriva cărora s-au răzvrătit țăranii erau evrei. Până la urmă nici asta, poate, n-ar fi fost o problemă. Cutremurător s-a dovedit faptul că cei mai mulți dintre arendași s-au întrecut cu asupra de măsură în a fi hapsâni, nemiloși, haini, brutali neîntrecuți. Numai că astfel de arendași, vătafi, vechili nu erau numai jidovi, cum li se spunea în epocă, ci și greci, fanarioți românizați ori alți alogeni. Vrem nu vrem să recunoaștem, majoritatea ajunge uneori o cățea fudulă cu capul prins în gard și cu fundul la vedere. Asta e, îndeletnicirea profitabilă cam schimbă rău de tot caracterul omului, indiferent de etnie…
Nimeni nu poate contesta însă exploatarea la sânge la care erau supuși țăranii români, abuzurile pe care erau nevoiți să le suporte, ca să nu mai vorbim de batjocurile greu de închipuit. Răfuiala cu boierimea autohtonă (atât cât mai exista, fiindcă fanarioții și urmașii lor făcuseră tot posibilul să o deposedeze de drepturile, de moștenirile ei pământești), răzmerița împotriva proprietarilor – o fi fost, izolat, și așa ceva – reprezintă o pistă falsă care s-a tot vânturat, cu elan revoluționar, și înainte și în perioada comunistă. Și după, sau. Mă rog, ceea ce trăim azi. Socialiștii de la cumpăna ultimelor două veacuri, comuniștii ulteriori, erau foarte puțini la număr, însă extrem de răi de gură, bine stipendiați de mafia roșie internațională, violenți, mergând până la acte de terorism. Amintiți-vi-l pe cetățeanul Max Goldstein din Bârlad. Să mai aducem în discuție nerozia cu cele 11.000 de victime ale armatei, ale jandarmeriei, mă rog, ale guvernului de atunci, ba chiar și ale Regelui Carol I? Sau „congresul țărănimii” din „epoca de aur”, la care Ceaușescu a dat ordin să participe 11.000 de delegați de la sate? Poate este fără egal acea propagandă lălâie și balcâză! Oricum, excepționala lucrare din decembrie 1907, scrisă la cald de Radu Rosetti – „Pentru ce s-au răsculat țăranii” -, republicată de Editura Eminescu în 1987, oferă, poate, cea mai cuprinzătoare și veridică imagine a acelei teribile nenorociri. Și ce era cenzura și auto-cenzura înainte de 1989, astăzi mi-e teamă că retipărirea unei asemenea lucrări ar stârni o adevărată furtună din partea CNCD, ca să nu mai vorbim de colții celei mai absurde legi trecute vreodată prin Parlamentul nostru nu de multă vreme. Căutați pe la anticariate, eventual, „Pentru ce s-au răsculat țăranii”. Sau, dacă le-ați frecventat vreodată, pe la biblioteci. Oricum, pe 12 februarie tocmai s-a împlinit un veac de la moartea lui Radu Rosetti…
Au scris despre (sau pe lângă) Răscoală nume faimoase ale literaturii noastre: I.L. Caragiale, G. Coșbuc, L. Rebreanu. Și mulți, mulți alții. Unii din sinceră empatie, alții din oportunism greu de înțeles. S-a făcut mult caz cu „1907 din primăvară până’n toamnă”. Textul publicat într-o gazetă vieneză este, mai mult, o răbufnire tipică frustrărilor lui Caragiale. Era trăitor în acea perioadă la Berlin. Și-a dorit ani la rând – dacă nu chiar toată viața – să devină… parlamentar. Tocmai ce-a detestat permanent fără oboseală. Mi-e teamă că totul a fost precum povestea cu strugurii acri. Caracter fragil, supus unor instabilități înspăimântătoare, Conu Iancu făcea din acest așa-zis rechizitoriu un fel de decont grecesc. Și cam atât. Nu-i carte, ci o broșurică propagandistică… Când, referitor la români, M. Eminescu scria că avem inteligențe multe, dar caractere puține știa el ce spune… Mult mai târziu avea să apară un fel de culme a prostirii „artistice”: „1907 – Peisaje” de Tudor Arghezi. Nu-i de mirare. Mărțișorul literaturii române – alături de rătăcitul N.D. Cocea și popa Gala Galaction, cu care a alcătuit, de la tinerețe până la bătrânețe, un insidios trio literar – adesea una a fumat și alta a scris. Sau viceversa.
Desigur, s-a turnat un film, s-au plăsmuit lucrări plastice (Octav Băncilă), s-au înălțat statui, monumente etc. Una dintre aceste „capodopere” m-a terorizat de fiecare dată când treceam pe lângă ea. Mai a dracului decât o broșură, un film, un afiș. „Opera” – intitulată 1907 – aparține sculptorului Naum Corcescu (născut la Lipnic, în 1922) și a fost dezvelită în 1972. Dădeam peste ea ani înșir, în zona Oborului: o monstruozitate ce nu avea mai nimic în comun cu țăranul român. Chipul în bronz al celor care s-au răsculat la 1907 nu dezvăluia încrâncenare, răzvrătire, durere năprasnică. Nu. Ci o imagine a sălbăticiei, a bestialității neumane. Pumnul ridicat spre cer – simbolul ideologiei bolșevice – încărcase pe țăranul român cu perfidia agitatorilor urmașilor crâșmarului Dobrogeanu Gherea. Prin 2003, dacă nu mă înșel, „răsculatul” lui Corcescu a fost dislocat din zona Obor. Dar n-a dispărut de tot. Ci a fost mutat în… Parcul Florilor. Parfum, nu altceva! Despre pictorul Octav Băncilă, fratele surorilor care s-au căsătorit – probabil și ideologic – cu cei doi frați Nădejde, data viitoare. Sofia Nădejde, cea care l-a „executat” pe T. Maiorescu, cum se „esprimă” unii, poate vă spune ceva. Este lumea care se găsește la temelia unei părți a societății noastre de astăzi. O Cale Atee numai lapte și miere. De import. (Din cartea în curs de apariție: Țăndări și grăunțe)
