S-a născut pe mal de ape, acolo unde oglinda marelui fluviu Dunărea îi reflecta propriul chip. Așa a văzut că oglinda este mișcătoare, iar el și-a dorit o fixare a ei în ramă. Astfel a acceptat „botezul” în arta picturii, ca o înghețare a celor trecătoare în imagini stăruitoare. Pictorul Alexandru Ciucurencu – căci despre el este vorba – s-a născut la 27 septembrie 1903, la Tulcea, în comuna Ciucurova, și a fost un pictor român, membru corespondent al Academiei Române din 1963. A fost unul dintre cei mai importanți pictori ai secolului XIX. După absolvirea studiilor medii (1914), Alexandru Ciucurencu a lucrat ca ucenic (1916-1921) şi mai târziu colaborator al zugravului de biserici Mihail Paraschiv.
A studiat apoi pictura la Școala de Arte Frumoase din București (1921 – 1928), unde i-a avut ca profesori pe George Demetrescu Mirea și pe Camil Ressu. Mai târziu, va urma cursuri de anatomie cu doctorul Rainer, la Baia Mare. Ciucurencu își face debutul artistic la Salonul Oficial București în anul 1930. În 1934, şi-a deschis prima expoziţie personală, urmată de altele, organizate aproape anual. Din 1964 a avut o serie de retrospective ample în ţară (1964, 1972), dar şi în străinătate – Atena, Belgrad, Berlin, Budapesta, Edinburgh, Moscova, Paris, Praga, Varşovia, Viena, Zürich ş.a. A participat la multe expoziţii internaţionale, la manifestările de artă românească organizate în alte ţări.
Petrecând verile la Baia Mare, un timp cu grupul de artiști care formau Școala de la Baia Mare, pictorul se declară surprins de paleta expresivă a pictorilor maramureșeni și uimit de juxtapunerile cromatice pe care le propun aceștia. În 1930, după ce studiase la București, cu G.D.Mirea și Camil Ressu, artistul lasă plaiurile natale și se îndreaptă către Paris. Fervoarea uneia dintre cele mai reputate capitale artistice europene ale secolului trecut îi lărgesc orizontul imaginar și îi oferă noi posibilități de expresivitate plastică. În capitala Franței, Ciucurencu a studiat la Academia Julian din Paris și în atelierul lui André Lhote. În marile muzee din Franța artistul descoperă pe Hieronymus Bosch, Boticelli, Matisse, Picasso, Braque sau Cezanne.
Revendicându-și în istoria artei titulatura de clorist, Alexandru Ciucurencu se consideră el însușii un continuator al unor pictori care au avut, de asemenea, o preocupare deosebită pentru culoare: Luchian, Ressu, Lhote sau Pallady. Știe să opereze cu setul de valori pe care îl dobânziște sun îndrumarea lui Andre Lhote și preia, în cantități multi diminuate, din cubismul lui Cezanne, în timp ce opera lui Mattise îi va servă drept inspirație pentru valorificarea liniei și a culorii în creația sa. În 1945 a devenit profesor, apoi rector (1957- 1968), la Academia de Pictură (Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu) din București. A fost şi secretar al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Colorist exultant într-o fază inițială, a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis și compoziții geometrizate.
Acesta se folosește de o paletă aproape monocromă de culori, făsă să îmbine tonurile închise și deschise, ci mai degrabă lucrează în tonuri calde și reci. Pe alocuri, pictura sa are aspecte de acuarelă, cu accente de contur. Paleta tematică a creațiilor sale este destul de largă, cel mai bine a excelat în portretistică, dar și în peisaje. În prima perioadă de creație a pictat mai ales naturi moarte, nuduri și peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică. După 1944, Ciucurencu și-a schimbat tematica, realizând compoziții cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat și portrete ale personalități culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.) sau portrete de muncitori și peisaje industriale.
Artistul a fost căsătorit cu pictorița Ana Asvadurova.
Trece apa Styxului pe 27 decembrie 1977, în București, la 74 de ani. Zestrea sa artistică „bucură” acum muzeele și colecțiile de artă particulare sau de stat, din țară sau străinătate. Dintre lucrările plastice valoroase menționăm: Pieta, 1930; Jucătoarea de șah, 1941; Ana Ipătescu, 1949; Epilogul răscoalelor, 1957; 1 Mai liber, 1958; Olga Bancic pe eșafod, 1959; Portret de bărbat (reprezentându-l pe poetul Marcel Breslașu; aflat în colecția Muzeul Național Brukenthal din Sibiu); Scriitorul și criticul literar George Călinescu, 1952; Doamna Călinescu, 1962. Creaţia lui Ciucurencu cuprinde portrete, compoziţii, naturi statice şi flori, odalisce, peisaje. Mai amintim dintre lucrările sale: „Treieriş”, „Femeie cu chitară”, „Spălătoreasa”, „La oglindă”, „Peisaj din Tulcea”, „Peisaj de iarnă”, „Natură statică cu flori”, „Ciclamene”, „Pod peste Dunăre”, etc. Lucrările pictorului se află în cele mai importante muzee din ţară, la Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş etc.
Pentru memoria sa numele pictorului apare pe sigla unor școli (Școala Gimnazială din Tulcea) și a unor străzi importante din municipiul Tulcea. În cadrul unui proiect realizat de ICR şi Fundaţia Centrul Cultural Art Society, în decembrie 2020, intitulat „Maeştri ai artei vizuale româneşti” şi realizat special pentru mediul online, un episod i-a fost consacrat pictorului Alexandru Ciucurencu. Premii și distincții primite de-a lungul carierei sale au fost următoaree: Laureat al Salonului oficial (1930); Ordinul Muncii clasa I (1948); Maestru Emerit al Artei din R.P.R. (1956); Premiul Ion Andreescu al Academiei Române (1956); Ordinul Steaua Republicii Populare Române clasa a III-a (1959); Artist al Poporului din Republica Populară Română (1964; „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”); Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971; „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”). Elevi ai lui Alexandru Ciucurencu, care au devenit artiști cunoscuți: Traian Brădean, Horea Paștina, Angela Popa Brădean, Gheorghe Zidaru, Serghei Niculescu-Mizil, Constantin Piliuță. Un colorist în tonuri calde și reci cu accente pe contur, Alexandru Ciucurencu din Ciucurova – Tulcea, a fixat imagini clare și evidente din mișcarea veșnică a lumii. Uimiți privim și noi static poezia și vibrația fiecărei clipe alese din eternitate…
