Nu, nu este un (aproape!) acord de pace pentru oameni, nu este unul istoric pentru viitor (inclusiv ca garant simbolic al nerepetării trecutului), ci doar o abordare pragmatică în care, nu oamenii, nu pacea, nu binele umanității, nu nerepetarea ororilor și a erorilor, „în veci, în lume”, așa cum se defineau vechile păci ale Europei, ale lumii, ce știa a rămâne romantică și sub furia armelor, sunt beneficiarii acesteia… Nu este vorba nici despre Ucraina, nici despre Europa, nici despre Rusia, chiar… Ci doar despre avantajele păcii pentru „unchiul Sam”… Despre prețul păcii „făcute” de „unchiul Sam”, aidoma celorlalte păci pe care le încheie prin alte zone ale lumii și care doar mai așază o fundație rolului Statelor Unite în configurația zilei de mâine… Un preț „per capita” de pace pe care îl va lua până la ultimul eurocent, ultima grivină, ultima copeică… Și ar fi o pace „mare” doar prin talentul nativ al agregatorului de pace pentru propriul interes… Pragmatic – cert!, mercantil, ziua de mâine, de după prima zi de pace, o va spune… Ar fi o pace în care, deși pare că toate părțile sunt câștigătoare, de fapt, victoria este a unuia singur… Cel fără pierderi de vieți omenești, fără răniți și fără invalizi pe viață… Având de partea sa poate singurul cost pe care astăzi îl mai pune mai presus de viața omului… Cheltuielile de război… De război, nu pentru pacea, nu în forma ei istoriografică, ci a aceleia de așezare și confirmare a ordinii mondiale de mâine…
Ar fi o pace prin care Statele Unite ar lua tot ceea ce se poate: și reconstrucția Ucrainei, și părți de resurse și minereuri rare, dar, mai ales, „controlul păcii”… Căci, da!, pacea este cea care va fi mereu controlată, nu războiul, nu aplecarea și instigările spre război!… Și asistăm la o înlăturare grosolană a prezenței și a rolului ONU în „controlul păcii”, prin acest „acord de pace”, pe care nu va avea cum să-l pună sub semnul întrebării, ori să-i nege beneficiile, pentru cei ce nu au fost victime și nu au suferit direct de pe urma conflictului, pentru că ar fi o negare a însăși rolului organizației ca promotor al păcii. Și este abilă mișcarea lui Trump prin care organizația își pierde statutul de garant al păcii (rămânând doar cu acela de promotor, similar unui „ong”…), fiindu-i practic consemnată, oficial, epuizarea în și pentru prezent. Un rol pe care Statele Unite și-l arogă prin următoarea structură de tip ONU (fost ONU!), acest „Consiliu pentru Pace” (căci, iată, tot păcii îi este impus un „consiliu” de control!) aflat în directa coordonare a „unchiului Sam”… Monitorizată și garantată de structura condusă de Donald J. Trump. Ar fi o pace în care Statele Unite vor reconstrui Ucraina… Vor coordona, „antreprenorial”, participările statelor ce vor fi girate de „unchiul Sam” cu părți de reconstrucție din care, ca un „magnat” al păcii în contravaloare (și cost suplimentar) își va lua procentele aferente… Și în care va finanța această reconstrucție, magistral, prin banii celorlalți… Ai Europei și chiar ai Rusiei, care va fi mulțumită pentru întoarcerea în portofoliul ei a părți semnificative din activele blocate în UE… Ar fi o pace în care, prin crearea „Fondului de Dezvoltare a Ucrainei”, beneficiile ar fi îndreptate spre acele „capitol” (și țări!) decise de Statele Unite… Și din care SUA va primi 50 la sută din profiturile din reconstrucția Ucrainei, chiar dacă procesul se va face pe banii Rusiei și ai Europei… Și în care, nu Rusia, ci Europa va fi net dezavantajată! Pentru că, în eforturile conduse de SUA de reconstrucție și investiții în Ucraina, vor fi investite, într-adevăr, o sută de miliarde de dolari din activele rusești înghețate în UE, dar Moscovei îi va rămâne cealaltă jumătate a acestor active! E drept, nu direct, ci tot prin „unchiul Sam”, pentru că restul fondurilor rusești înghețate vor fi parte a unui „vehicul de investiții separate”, SUA-Rusia, ce va implementa proiecte comune în domenii specifice. Dar fără UE… Care va primi un mare nimic în comparație cu miliardele pompate… Nici minerale rare, nici participații la profitul reconstrucției… Ba, Statele Unite vor coopera cu Ucraina pentru a reconstrui, dezvolta, moderniza și a opera, în comun, infrastructura de gaze a Ucrainei, conductele și instalațiile de stocare, inclusiv pe cele datând poate din epoca sovietică!…
Așadar, un acord care punctează rolul viitor definitoriu pentru economia și ordinea mondială al Statelor Unite, impunând premize decizionale precum asumarea de către Ucraina a statului de nepretendentă la masa puterilor nucleare, de neafiliere la NATO, și de împărțirea cu Rusia (frățește, „50:50”!) a puterii energetice livrate de Centrala nucleară de la Zaporojie. Iar Europa pierde enorm, fiind menționată în acest acord mai mult ca parte la „și alții” în cadrul garanțiilor de neagresiune „între Rusia, Ucraina și Europa” (iar ordinea statelor nu este niciodată întâmplătoare, nu într-un document, fie el și doar aproape oficial)… La rândul ei, Alianța NATO este o a doua mare perdantă, prin impunerea în acordul de pace a unei configurații în care imperativul acelui „NATO nu se va extinde în continuare” este mult mai agresiv față de partea de asumare definită Moscovei, în care „se așteaptă (este de așteptat – n.n.) că Rusia nu va invada țările vecine”. Mai mult (pentru că se poate!), tot Statele Unite vor organiza și dialogurile viitoare între Rusia și NATO, o dezavuare a oricăror posibile mecanisme similare din trecut, ca acorduri și discuții bilaterale, „pentru a promova și asigura respectarea tuturor prevederilor” urmând a fi înființat, fără Europa, un grup de lucru comun americano-rus pe problemele de securitate.
