Ansamblul fostului conac Lecca-Micsşuneşti, din satul Micşuneştii Mari, comuna Nuci, jud. Ilfov, este o comoară istorică edificată la mijlocul secolului al XVIII-lea (conform Listei Monumentelor Istorice) şi se compune din clădirea conacului, turnul de poartă – azi o ruină (datat sec. XVII conf. LMI) şi Biserica Născătoare de Dumnezeu” (datată 1743 conform pisaniei/1748). Conacul a fost ridicat pe o proprietate dăruită familiei de domnitorul Mihai Viteazul, la 1599. Proprietarul a fost lordache-Asan Micşunescu şi familia acestuia, fiind menționați și în pisania bisericii. Ca istoric al proprietarilor moşiei, conform proprietarului lon Stavraca, avem următoarele date: la anul cca. 1755, după moartea lui lordache Micşunescu, satul intră în posesia unuia dintre fii, Constantin; fiica acestuia, Maria, se căsătorește la 1785 cu paharnicul Dimitrie Polizu; până în 1875 moşia aparține familiei şi urmaşilor familiei Polizu; între 1875-1879, fiind cumpărată la mezat”, noii proprietari sunt: 1. A. Keva, E. Mavrocordat şi P. Vioreanu; în 1879, proprietara întregii moşii este E. Mavrocoordat; la 1882, moşia este vândută lui Simeon Mihălescu; în 1904, Simeon Mihălescu donează moşia familiei Lecca – cu care se înrudea prin soția sa, Agatha; din 1904 până în 1949, moşia aparține Sylviei Lecca, fiind ulterior naționalizată; după naționalizare, conacul a fost lăsat să se degradeze şi, mai apoi, începând cu anii 1960 până în 1993, conacul a fost folosit ca școală; în anul 1993, edificiul a reintrat în posesia proprietarului său, loan Stavraca și soției acestuia, Henriette Ana Maria, nepoata Sylviei Lecca.
Ca poziționare, conacul este aşezat într-un loc pitoresc, în apropierea unui lac (Lacul Mare, fosta Baltă Micṣuneşti) cu stufăriş şi arbuşti. Probabil că ansamblul, pe lângă clădirea conacului şi turnul de poartă, a mai cuprins şi anexe gospodăreşti, precum şi grajduri, magazii de cereale, locuințe pentru slujitori, dar şi un zid de incintă. Un element important al ansamblului era biserica, cu rol de paraclis al ansamblului boieresc, dar astăzi având un regim juridic diferit.
„Formele arhitecturale şi decorative ale arhitecturii civile din secolul al XVIII-lea din Țările Române au ca matrice planul palatelor Renaşterii italiene: un dreptunghi regulat şi în mijlocul fiecărei faţade câte o ieșitură, un salon mai mare pe faţadele laterale, un foişor cu o scară de piatră alăturată de el pe faţada principală şi spre grădină pe faţada opusă o loggia, formând un salon mare, deschis, cu coloane de piatră ce susțin arcade” (vezi Mogoşoaia sau Potlogi). Cele care au planul pătrat sau dreptunghiular, din care face parte şi conacul Lecca, au un parter scund şi un etaj mai înalt, cu câte un corp ieşit pe unele sau pe fiecare dintre faţade, formând sau un foișor cu scară sau o loggia, sau un cerdac, sau un sacnasiu cu colțurile teşite.
În Conacul Lecca mai există două biblioteci superbe din stejar sculptat cu o monogramă înscripționată SM care, alături de un birou în același stil din prima jumătate a secolului XIX, alcătuiau camera de lucru a lui Simeon Mihălescu. Acesta a fost membru în Divanul Ad-Hoc care l-a votat pe Cuza, devenit proprietar al moșiei Lecca Micșunești, la 5 aprilie 1882, cumpărând proprietatea de la Ecaterina Mavrocrdat, Gheorghe Lahovari, soții Șuțu și doamna Zoe Paciurea. Ca obiectivul principal al unui program de restaurare și punere în valoare, Conacul Lecca – Micșunești a „îmbrăcat” noi haine și poate găzdui diferite acțiuni culturale și educative. În acest an a fost buna gazdă a simpozionului de geografie „Cununa cu diamante”, ce și-a desfășurat lucrările în vastele spații ale acestuia, bucurând oaspeții cu răcoarea sa, cu istoria sa…
