La prima vedere, despre asta pare a fi vorba în tot acest război al statului Român contra propriilor cetățeni… O competiție între instituțiile publice, probabil și pentru a rămâne pe mai departe, pe măsura degradării stării economice a țării, în organigramele-sinecură de după următoarele pachete fiscale de sancționare și eliminare instituțională, un concurs prin care organismele punitive ale statutului să-și dovedească „eficiența”. Recte, obediența față de sistem, și nu atât aplicarea legitimă, dar și legal-constituțională, a unor mecanisme și instrumente de supracontrol economic, dar și punitiv-fiscale la adresa contribuabililor. Pentru că, „stricto senso”, în noua ofensivă a puterii fiscale, aproape devenită prima putere în stat, nu despre punerea cetățenilor la stâlpul infamiei neachitării datoriilor fiscale este vorba… Mai ales că, expunerea „publică” nu ar constitui nicidecum un mijloc de presiune asupra cetățenilor pentru a se achita, nu atât de propriile datorii față de bugete, cât mai ales de supraîndatorările decise de către guvernanți și aplicate „otova”, și neconstituțional, prin giranții abuzului instituțional asupra țării. E drept, această aproape competiție nedeclarată între instituțiile statului, de a inventa instrumente legislative de stoarcere a buzunarelor românilor, poate fi privită și din perspectiva unei provocări de „granturi” punitive minim constituționale. Adică, prezervarea unor calapoduri, ulterior transformabile în spețe preluabile de către fiecare instituție asupritoare, a acelor mijloace aproape corecte din perspectiva respectării constituționale… (Mai ales că nu este greu de imaginat cât de neconstituțională va deveni însăși legea supremă în anii următori)…
De aceea, în termeni reali, intenția Fiscului de a da cu noi de stâlpul infamiei datornicilor, cu nume, prenume, date de identificare fiscală, cnp -uri, într-o autoderogare de la legea privind protecția datelor personale, constituie, mai degrabă, un mijloc de creare a unei spețe și nu atât o încercare de a forța contribuabilii să-și plătească datoriile cu lacrimile umilinței fiscale pe obraji. Pentru că, oricum, pe nici un alt cetățean al țării nu-l va interesa prezența celorlalți „paria” deciși de stat la stâlpul infamiei, iar încercarea de a transforma acest proces într-o rușine națională va păli în fața dreptului cetățenesc de a fi dator statului… Ba, în mod cert chiar, nu pentru „public” a decis Fiscul să avanseze acest instrument aberant… Nu pentru vreun stâlp al infamiei publice… Nu pentru lectura publică, la ora națională de ridiculizare a datornicilor… Da, este un stâlp de înjosire de care guvernanții vor să agațe scheletele tot mai deșirate ale contribuabililor de mâine, dar nu al infamiei publice, unde să râdem unii de alții, să ne ridiculizăm, să ne înțepăm, să ne batjocorim, să facem veșnica noastră caterincă de râia caprei vecinului, ci unul „digital”.
Acolo rezidă scopul otrăvitor sorbitor al acestei noi buruieni agățătoare a statului pentru a-și hrăni camarilele lui din sărăcia deja însărăcită a noastră: expunerea digitală. Și nu în sensul „grosso modo”, menit a distrage atenția și a fi vehicul de falsă dezbatere despre acel nimic care ne va distrage din nou atenția, în acel digital interpretat de noi ca fiind o expunere pe internet a datornicilor (va fi și asta, dar nu este scopul principal), ci în acel digital omniprezent prin interferarea cu fiecare aspect al vieții fiecăruia dintre noi, astăzi, poate, ca libertăți de a mai decide pentru noi (pe ici-colo), dar, mâine, ca un „modus operandi” al statului abuzator.
De fapt, sistemul își ajustează instrumentele de acces, prin bazele de date ale înfierării fiscal publice a datornicilor, pentru a le putea corobora cu toate celelalte aspecte economice, fiscale, existențiale chiar, ale noastre. Iar scopul acestui proiect se deslușește și din analiza unei altei aparente aberații a sistemului: aceea de a corela neplata amenzilor cu suspendarea „de facto” a dreptului de circulație, și, mai puțin analizat public, al dublării fiecărui leu neplătit până la transformarea, după trei ani, în amendă penală… Adică infracțiune, apoi… posibilă pușcărie. Altfel spus, un grav atentat constituțional în care o contravenție este transformată în infracțiune penală… Și da!, rămâne de văzut care dintre cele două proiecte a fost gândit inițial ca speță pentru celălalt… Pentru că și acest model de expunere publică a datornicilor la fisc putea copia modelul promovat pentru neplata amenzilor… Dar și viceversa… În speță, și neplata impozitelor poate fi transformată direct în sancțiuni și zile pușcărie, așa cum s-a impus transformarea în infracțiune a amenzilor neplătite.. Orice pentru transformarea infamilor fiscali în pușcăriabili și executarea lor silită, transferând și echivalând plățile neonorate la buget, din zona de contravenție în cea de infracțiune penală, inclusiv închisoare. (Chiar dacă, pe fond, neplata impozitelor poate fi un legitim mijloc de nesupunere civică, prin care oamenii refuză să-și achite dările tocmai pentru a sancționa sistemul; iar aici, iată, din start, puterea îngrădește o altă libertate civică…).
Finalmente, adoptarea acestor pachete anti-cetățenești, coroborate cu obligația de identificare unică a cetățenilor doar prin instrumentele digitale, va asigura, nu doar un document unic pentru cetățean, ci și accesul autorităților în orice colț de existență al indivizilor… Prin buletinul electronic – pentru eventuală restrângere a manifestării sociale a datornicilor, și blocarea lor ca intenții și prezențe în sferele comerciale, investiționale, patrimoniale; prin cardul de sănătate, inserat în cip -ul buletinului electronic – pentru restricționarea drepturilor la asistență medicală; prin permisul auto – pentru suspendarea dreptului de a circula; prin actele mașinii și poate cele ale imobilelor – pentru limitarea și chiar anularea drepturilor de proprietate. Și nu, nu ne vom găsi nici măcar într-un țarc numit „ferma animalelor”… Nici pe departe… Căci și aceea se va dovedi mai liberă decât țarcul oamenilor… Măcar pentru că acolo va mai există legitima separare a celor „îndreptăți”, cei având patru picioare (!), față de cei neîndreptățiți, toxici, paria, cei având, evident, două picioare…
