Suntem în fața unui proces violent, nu doar de eliminare, ci de disoluție, de desființare a însăși noțiunii de proprietate privată. În care banii, din pensiile private, din casele, mașinile, bunurile vândute între persoane fizice, reprezintă doar subcapitole. Scopul este ștergerea „in situ”, înlăturarea din mentalul colectiv a noțiunii de bun privat. Și, mai ales, a aceluia însoțitor, de drept privat. Pentru că nimic nu va mai fi al nostru… În fapt, orice bun va fi pe mai departe achiziționat de noi, dar numai pentru un drept de utilizare, sau simplă folosință, fără a mai exista însă și acel drept de proprietate intangibil pentru care s-a murit în 1989. Un ultim „restitutio in integrum” aflat încă în folosința noastră. De altfel, inclusiv suprataxarea amenzilor de circulație, prin dobânzi și creșteri exponențiale ale sumelor datorate, dar și amenințările cu executări silite, reprezintă metode de capturare, rescriere și apoi desființare a dreptului de proprietate individuală, privat, al fiecăruia. Dar linia „generală” de lichidare a sferei drepturilor private este trasată prin felul în care banii din fondurile private sunt aproape complet confiscați. Nu, nu „naționalizați”, nici „rechiziționați”, căci ar fi fost necesare fundamente specifice pentru fiecare formulă posibilă de preluare a banilor noștri, ci furați prin deposedarea noastră de ei, „în viu”…
Și nu, nu este nicidecum treaba noastră să cerem socoteală guvernanților. Și nu pentru că, momentan, au suspendat discuțiile (lor) de punere în aplicare, pe care doar le-au amânat, ci pentru că, oricum, nu ne vor băga în seamă. Trebuie să ne îndreptăm însă, mai ales că această intenție legislativă de „depatriominizare” nu este anulată, ci pusă în așteptare pentru următoarea clipă de neveghe socială, trebuie, dară, să ne îndreptăm „in corpore”, revoluționar chiar, către administratorii de fonduri private, care aveau obligația să ne protejeze banii. Or, ei nu au făcut nici măcar dovada că au pus acești bani la treabă, că i-au înmulțit, ca fonduri, pentru noi. Pentru că, deși sunt fonduri de pensii, ca mijloace de „funcționare” sunt practic fonduri de investiții, pentru că multiplicarea lor se face prin investiții făcute de administratorul fondului de pensii. De altfel, chiar argumentul ființării lor ca fonduri de investiții este folosit de către guvernanți pentru a-i fiscaliza și ca investiții, nu doar ca pensii (adică, o dublă impozitare). De aceea, spre acești administratori trebuie sa ne îndreptăm întâi, ca primă încercare de a pune lucrurile în normalitatea dreptului privat, individual. Altminteri, scăpați de eventuala noastră presiune publică, ei vor fi ușor de convins, de șantajat sau mituit de către guvernanți, să salte și acest nou capac al cutiei Pandorei. Pentru că vor fi răsplătiți generos de către guvernanți, politic sau tot cu bani, banii noștri, și vor adera, cu fondurile noastre cu tot, spre un fond „comun” de pensii (cele private devenind, ca terminologie, poate cel mult „alternative”), un fond unic decis de guvernanții ca fiind și depozitar al foștilor bani privați. Bani deveniți, pentru noi, doar o marfă pe cartelele de raționalizare impuse de guvernanți. Strict ca o „marfă”, fără acoperirea juridică a drepturilor și răspunderilor explicite ca bani personali, individuali, privați… Și vor urma poate chiar banii din conturile de zi cu zi… Doar că nu va mai fi vorba despre conturile cu valute, convertite obligatoriu de către guvernanții începutului de capitalism scorojit într-un gest abuziv, sub pretextul nevoii de valută… Acum ne vor fi confiscați toți banii, și prin restrângerea opțiunilor de utilizare, dar și printr-o limitare procentuală, pentru a-i mai putea folosi doar în anumite scopuri și doar în anumite sume pe an, „viager” sau cum va decide acest guvern…
Pentru că UE vrea să-și finanțeze războaiele cu banii europenilor. Acum, ca mod de șlefuire al acestui „modus operandi” , cu banii noștri…
Și vor fi vizate și locuințele, și mașinile și orice bun de drept privat. Pe care, să nu ne trezim, sub același principiu al violării cu legea CCR -ului în mână a drepturilor fundamentale, că vor fi fost obligatoriu transferate spre un fond locativ public, „degrevat” de orice acoperire ca subiect de drept privat. Cu același principiu al obligativității de a cumpăra ceva doar pentru a folosi. Nu pentru a mai genera beneficii de uzufruct sau drepturi către moștenitori. Adică, să ne trezim că locuințele noastre nu mai sunt „acoperite” de drepturile anterioare generate de proprietatea individuală, garantată, ci doar de un drept de folosință. Poate chiar sub titulatura de drept locativ „temporar”.
Spre asta ne îndreaptă toate aceste măsuri… Și intenția guvernanților de a impozita toate vânzările între persoane fizice, fie și în cazul produselor cu mult trecute de statutul de „second-hand”… Și confiscarea banilor din fondurile de pensii private… Și deciderea de către aceiași guvernanți a felului de utilizarea a părților rămase după zeciuirea cu fel și fel de taxe și impozite… Dar și cu locuințele gata a fi transferate din dreptul fundamental inalienabil și inatacabil al proprietății private într-o franciză plătită cu însăși banii inițiali de achiziție. Pentru că timpurile de acum sunt o disoluție a însăși paradigmelor posibile… Se scriu vremurile în care românii vor fi biciuiți pentru a renunța la identificarea bunurilor lor cu noțiunile de drept privat. Și în care achiziția va fi doar un „garant” al unui drept de folosință… Nici măcar „uzufruct”, nici „leasing”…
