Pictorul Ion Pacea s-a născut pe 7 septembrie 1924, la Choropani (în Munții Pindului), lângă Salonic în Macedonia (Tracia, Grecia) într-o familie de negustori macedoneni și a devenit membru de onoare al Academiei Române. Considerat unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne, se face cunoscut printr-o serie dedicată genului clasic al picturii: peisaje, naturi moarte, marine, interioare. Cu o bază figurativă solidă ancorată într-o profundă cunoaștere a picturii europene, reușește să creeze o imagistică abstractă. În pânzele sale strălucirea culorii este susținută de o paradoxală alianță între suprafețele aplatizate ale formelor și o tușă liberă, vibrantă, gestuală.
În 1926, după ce familia sa a fost împroprietărită cu un teren în judeţul Caliacra, se mută în Cadrilater, la Bazargic, iar în 1940, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, se mută cu familia la Bucureşti, în România. Aici a urmat Liceul Comercial Nicolae Kretzulescu şi apoi, simultan, în perioada 1946-1949, Academia de Belle-Arte (Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti), unde a învăţat de la maeştrii Nicolae Dărăscu şi Alexandru Steriadi şi Academia Liberă „Guguianu”, unde i-a avut ca profesori pe Alexandru Ciucurencu şi Camil Ressu.
Studiază în același timp la Academia de Belle-Arte și la Academia Liberă „Guguianu”, unde îi are ca profesori pe Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi și Alexandru Ciucurencu. Fiind un „expresionist cromatic” prin definiţie, Pacea s-a format în imediata apropiere a lui Ciucurencu şi alături de Corneliu Baba, şi este considerat artizanul picturii româneşti postbelice. Debutează și expune pentru prima dată la Salonul Oficial din București, în 1947 şi este primit în Sindicatul Artelor Frumoase. În 1963, statul italian îi acordă o bursă de studii pentru un an, la Perugia, unde are loc primul său contact cu arta occidentală. Își construiește o carieră solidă având mai multe expoziții personale și colective în țara și în străinătate.
Lucrările sale au fost prezentate la numeroase expoziții internaționale: la Paris, la Praga, la Dresda, la Washington, la Moscova, la Bienala de la Veneția (1964), la Tokyo, Geneva, Memphis, Berlin, Munchen (1966), Varșovia (1970), Edinburgh (1971), Sofia (1973), la Bienala de pictură și de sculptură de la Atena (1987) ș.a., precum și la expoziții naționale, personale sau de grup. În anul 1987 are cea mai importantă expoziţie personală, la Muzeul Naţional de Artă al României, iar în 21 aprilie 1993 devine membru de onoare al Academiei Române. Dintre lucrările sale remarcabile, amintim: „Anemone”, „Crizanteme”, „Florile roșii”, „Port”, „Bărci la ponton”, „Case la mare”, „Faleză la Vama Veche”, „Golf”, „Golf Auriu”, „Plajă la 2 Mai”, „Natură statică”, „Natură statică cu lămâi verzi” etc. Compoziții semnate de Ion Pacea se găsesc în muzee din București, Constanța, Sibiu, Oradea, precum și în colecții particulare din țară și din străinătate.
Lucrările lui Ion Pacea, realizate în ulei sau guaşă, acoperă o gamă largă a temelor plasticii tradiţionale (peisaj, natură statică, compoziţie), cât şi în zona picturii abstracte. Domeniul său de maxim interes a fost însă natura statică care, la prima vedere, aminteşte de Matisse, cel care definea compoziţia ca pe „o artă de a aranja într-un mod decorativ diversele elemente ce se află la îndemâna pictorului pentru ca acesta să-şi exprime sentimentele”. A pictat aşadar peisaje („Marea”; „Port la Dunăre”), portrete („Figură pe fond negru”), compoziţii (ciclul „Păsări”), naturi moarte („Flori”) etc.. Ca stil, Ion Pacea a fost încadrat de critica de specialitate în curentul fovist, o mişcare artistică dezvoltată în Europa încă din anul 1895 şi până în 1907, cu o maximă perioadă de dezvoltare între anii 1905-1907.
Fovismul este considerat prima revoluţie artistică din secolul XX, ce presupune o schimbare fundamentală a înţelegerii relaţiei artă-realitate şi eliberarea totală a temperamentului şi instinctului artistic, materializate într-un colorit proaspăt şi violent. Adepţi ai fovsimului sunt Henri Matisse, Andre Derain, Maurice Vlaminck sau Raoul Dufy. Parcursul său a fost încoronat de mai multe premii importante naționale și internaționale, ca premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), Premiul pentru pictură (1965) și Marele Premiu al UAPR (Uniunea Artiștilor Plastici din România; 1967).
A mai fost distins cu: Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1968) „pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice” și Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”, premiile „Triomfo” (1981) și „Omaggio a Picasso” (1981). Ion Pacea a trecut la Domnul la 13 august 1999, la Bucureşti. Ocazional, a interpretat câteva roluri în filmele românești, ca actor amator. A avut chiar și două roluri principale, unul în filmul „De trei ori București” (1968) și altul (care a fost cel mai cunoscut) în filmul „Bietul Ioanide” (1980) al regizorului Dan Pița, unde apare alături de marele actor Constantin Codrescu. Filmul a fost distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România în anul 1980. Fiul pictorului, Constantin Pacea, a moştenit talentul tatălui său, având numeroase expoziţii personale în ţări europene și ducând pe mai departe această frumoasă și plăcută îndeletnicire artistic a picturii.
