Nu, nu a fost niciodată vorba despre reziliență, ci despre retezare… Despre ruperea, sfârtecarea, tăierea ultimelor zale care țin marile companii naționale de tivul tot mai deșirat al suveranismului și independenței noastre. Și nu va fi mare mirare ziua în care Europa ne va recalcula ea deficitul de țară ca un soi de rescontare a datoriilor, într-o bonificație-„edict” bruxelez, pentru cedarea necondiționată a ultimelor mari companii, dar și a ultimelor resurse. Pentru că, nu prin recalcularea deficitului real al țării, prin scăderea de drept a costurilor, cheltuielilor, pierderilor a tot ceea ce li s-a luat românilor prin deciziile de macroeconomie de țară (furată, devalizată, cedată) ni se vor face anumite îndreptări (strategice și geopolitice, de conjunctură, de moment). Nu pe principiul recunoașterii și restituirii de drept a ceea ce ni s-a impus, ni s-a luat, iar apoi, culmea, ni s-a cerut tot nouă, înzecit, pentru că Europa nu va accepta niciodată un audit al deficitului de țară în care să se distingă procentele negative produse de impunerile venite dinspre Bruxelles. Nici cheltuielile cu vaccinurile, nici a acelora cu donațiile, contribuțiile și „obligațiile asumate” pentru sprijinirea războiului din Ucraina. Dar am putea primi un soi de rescontare a sarcinii deficitului de țară. Sigur, nu sub procentele în care ne-am putea reasuma drepturile de decizie și acțiune, ci, ținuți la limita de intervenție a Europei. Și nu va fi o „rescontare” a unor zecimi de procente prin eliminarea acestora… Ci, poate, prin acordarea unor „nișe” de extindere a deficitului. Tot așa cu un maxim acceptat de către Europa, dar fără a pune vreodată pe masă explicații privind felul calculelor făcute…
În schimb, vom avea parte de exact ceea ce ni se spune acum că nu mai avem: timp. Timp de „mișcare”, dar nu pentru a hotărî noi ceva, pentru că deciziile vor fi întotdeauna ale altora… Vom primi „timp” doar pentru a scoate din averea națională a țării de mâine toate companiile care i-ar mai fi putut aduce, la un moment dat, seva, suflul, curajul de reafirmare prin ea însăși, prin noi înșine. Iar procedura va fi clară. Pentru cine va avea ochi să vadă și să înțeleagă… Cu fiecare companie scoasă din activele viitorului nostru vom mai primi o dezlegare spre un cumul de îndatorări nesancționabile. Proces executoriu de țară în care o parte dintre companiile de stat vor fi închise, altele „salvate” prin listarea de pachete tot mai mari de acțiuni la bursă, și vânzarea acestora, până când statul va pierde, nu doar acțiunile „de aur” ale menținerii cotei sale de participare (de control) din acestea, ci însăși dreptul și posibilitatea de a mai avea ceva din aceste resurse ale țării.
De fapt, toată vorbăria și agitația de reformist (ca sinistru perceptor, taxator, anulator) a guvernului, se va dovedi doar o bășcălie față de noi (ca viitor), vândută însă ca diversiune elaborată (pentru prezent).
Va fi o acțiune de extirpare sub pretextul, nu al vindecării, ci al „coafării” aproape-mortului, în care deciziile punctuale de redistribuire a averii noastre naționale către multinaționalele și corporațiile Bruxellesului vor fi luate prin competențele de audit de afară. Dar fără a elimina, bunăoară, toate acele consiliile de administrație dovedite sinecuri și care nu au avut niciodată vreun rost, vreo intenție pentru sănătatea și binele companiilor… Căci toate aceste consilii de administrație nu vor fi eliminate ca primă condiție de reevaluare a cheltuielilor, tocmai pentru că, la cât sunt de consumatoare de bani de la buget, am avea ocazia să constatăm că numai prin eliminarea cheltuielilor acestora, practic, a unor bani ce niciodată nu au fost justificabili ca randament economic, atât de mult am putea economisii din ceea ce se devalizează că am putea salva noi, prin noi înșine pentru sinele din viitor, multe companii. Dar nu asta se vrea! Ci „decapacitarea” țării, pentru completa ei subjugare economică, pentru tăierea ultimelor degete agățate de dreptul de suveranitate, de decizie…
Evident, se va croi și o fundamentare de pseudostrategie macroeconomică… Faptul că toate companiile de stat cu pierderi pe mai mult de doi ani vor trebui auditate pentru reclasificarea, nu a performanței, a posibilei performanțe, ci a felului de redistribuire a ei, ca fond patrimonial (bani, resurse, brand, piețe) către fondul machiavelic-clientelar economic al Bruxellesului… Totul pentru relocarea către entități din afara țării a capitalului nostru, iar aici trădarea națională a guvernanților închide fila de rezoluție a unui parchet european care nicicând nu se va autosesiza, cu devalizarea activelor unei țări de către Bruxelles. Al activelor unei țări, nu ale Europei, pentru că nu am semnat la momentul aderării la UE că patrimoniul nostru economic va putea fi transformat în bun de utilitate europeană… Iar pentru asta, Europa și slugile ei vor impune o auditare externă și o raportare la un sistem „de rating” privind „performanța operațională”. Adică, modul de externalizare a patrimoniului nostru către Bruxelles și terții ei beneficiari (uneori și „clienți”), totul mascat drept proces de flexibilizare a procesului de gestionare a resurselor, inclusiv prin redistribuirea banilor PNRR „de la proiectele cu risc ridicat de eșec către inițiative cu perspective reale de implementare în condițiile actuale economice și administrative” (și nu întâmplător doar a celor „actuale”, mâine tocmai acest actual devenind istorie și pe scara degringoladei, adică o „perspectivă reală de implementare” pentru noi a nimicului), dar prin care se va face transferul ilicit de patrimoniu dinspre averea statului și a națiunii către devalizatorii de la Bruxelles. Un transfer al avuției noastre fără o minimă cheltuială dinspre Europa, ci, practic într-un paradox al tăierii mieilor între și de ei însăși, prin redistribuirea banilor necheltuiți din PNRR, dinspre investițiile „ce nu mai pot fi realizate” către procesul de delistare a României din ea însăși…
