Poate de asta va trebui să ne amintim curând!… Sau poate doar la asta ar trebui să ne gândim chiar de acum!… Pentru că Istoria poate a tăcut în umilințele ei… Dar nu a uitat… Așa cum nu au uitat nici unii descendenți ai „semenilor” noștri… Care nu și-au uitat nici frustrările, nici umilințele, nici crezurile de a se considera îndreptăți în a fi modelatori ai feluritelor tipare ale „omului nou”… Al unui „mâine” devenit trecut doar pe axa timpului… Nu și al demențelor… Un „mâine” uitat în trecut, dar niciodată îngropat… Și care ne-a adus într-un punct al istoriei care nu doar că se poate răsturna, dar se poate prăbuși peste noi… Cu noi cu tot… Iar asta se va întâmpla poate chiar când ne va fi dat să ne luminăm că zorii păcii în Europa nu vin de acolo unde am fost trimiși să-i așteptăm… Nu „răsar” din spatele mormanele de morți, de vise, de lumi prăbușite… Iar lucrurile au fost întotdeauna evidente… Dar nu am vrut să le vedem așa… Am uitat de punctul de plecare al noii lumi europene, așa cum o vedeau înaintașii, ca un vis frumos al unității, și ne-am predat acelora care au stat mereu în umbră, așteptând „declicul” declinului… Drumul spre sfârșit… Și nu spre „un sfârșit”… Ci al sfârșitului…
Astăzi lucrurile sunt mai evidente ca ieri… Dar mâine s-ar putea să nu mai fie și mai limpezi pentru a înțelege ce avem de făcut… S-ar putea ca întunericul unor nenorociri pe care le-am lăsat să se desfășoare să se prelingă într-o osmoză a răului absolut, luând locul lăsat liber de destrămarea sufletească, de țeluri, de vise, fie și de iluzii, dintre oameni. Căci, ascultând ce declamă agățatorii, deveniți agitatori ai războiului în Europa, ar trebui să ne fie clar… Pentru că, în momentul în care ei nu mai vorbesc despre Putin, ca fiind acel risc existențial pentru care au dat foc lumii, este clar că scopul a fost altul… Și drumul trasat va fi, de fapt, altul… Poate chiar ca „soluția finală”, cauză și efect dimpreună…
Și nu, nu este vorba că vorbesc liderii unei țări, Germania, și toți ceilalți se fac că nu aud. Este vorba că aceștia vorbesc având acceptul acelora care împing Europa de pe drumul păcii… Și care nu mai pun egal între „riscul existențial pentru Europa” și Putin. Ci în dreptul Rusiei. Nici măcar „Rusia lui Putin”, pentru că acesta a fost doar o ancoră de care să-și agațe devenirile de criminali, ci Rusia ca putere, ca stat, ca națiune. Or, să declari că „Rusia constituie un risc existențial pentru Germania și chiar Europa”, fie și tu, ca lider german, este o invitație la soluția finală unic acceptabilă pentru demenții care ne conduc: războiul contra Rusiei. În care Putin nu va mai conta nici măcar cât o paranteză. Pentru că, nu doar că nu despre el va mai fi vorba (oricum, niciodată nu a fost vorba doar despre el), ci despre Rusia, ca putere…
Sigur, soluția de a ieși din această nebunie demonic-congenitală a bolnavilor ce ne conduc este chiar printre cuvintele celor ce scriu, astăzi, ciornele ale acelor „modus operandi” ale războaielor de mâine, ale felului de a fi reașezată lumea, poate și al felului de „a fi” al acelui cetățean acceptat de ei pentru mâine. Și la a cărui modelare demonică și-au dat mâna, nu de azi, de ieri, ci de peste trei decenii în urmă. Iar șansa pentru a mai avea pace vreodată (în viitorul apropiat) este ca ațâțatorii deveniți agitatori să fie puși iar la punct, Germaniei trebuind să-i se readucă aminte locul pe care trebuia să rămână acolo unde a fost așezată după crimele ei din al doilea Război Mondial. Iar dacă o deunificarea a răului anului ’90, care ne-a adus aici, nu mai este posibilă, trebuie impusă restabilirea posibilităților, îndreptățirilor, limitelor sale militare. Căci, astăzi, se mai poate face un pas spre închiderea răului pe care îl trăim și prin îndepărtarea Germaniei din NATO, pentru a nu a avea posibilitatea de a fi mai mult decât o portavoce, altminteri, dincolo de ziua de mâine, s-ar putea ca însăși „denazificarea” ei să nu mai fie de folos nimănui. Nici măcar ei…
Astfel, Germania trebuie chemată în fața organizațiilor lumii pentru a explica de ce a mutat cătarea pusă pe ținta de înlăturare a răului (aparent doar din Ucraina) dinspre Putin spre Rusia… De ce a permis celei mai ostracizante amintiri a răului care a fost atât de aproape de cel absolut în două războaie mondiale, Armata Germană, să devină o portavoce de instigare, a ei, dar și a Europei, pentru că, deloc diplomatic, deloc cu perdea, tocmai armata germană a catalogat Rusia ca fiind „un risc existențial pentru Germania și Europa”. Căci, iată, tocmai o structură care pentru răul făcut umanității nici nu ar fi trebuit să mai existe dincolo de o reprezentare simbolică (pentru a nu uita vreodată trecutul în părțile lui hidoase) este cea care a făcut o declarație, nu doar provocatoare, ci de-a dreptul instigatoare. Una aproape cât o declarație de război, dar nu al unei Germanii solitare în a-și căuta entuziasmul și destinul tinereții sale fasciste, ci în numele ei, antrenând întreaga Europă.
