Voltaic-eminescianul arc epico-liric din „Memento mori…“ angajează arhicunoscuta „ecuaţie calderoniană viaţa este vis“, între o hegeliană „Fenomenologie a spiritului“, ori o schopenhaueriană „Lume ca voinţă şi reprezentare», şi inconfundabila privelişte a fiinţei / fiinţării cosmic-romantice de strămoşesc-valahă „păstorire“, însă de „mulţime“ / „pluralitate“ onirică într-o neasemuit-modernă „turmă de nobleţe“, că-i din „oi de aur“ („Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur…“), şi cu o „infinire“ de valenţe lirico-semantic-sincretice a pregnantelor câmpuri de vis, de inedite reliefuri cu „bază de încolţire“ în realitatea noastră cea de toate zilele („Să citesc din cartea lumii semne, ce noi nu le-am scris. / La nimic reduce moartea cifra vieții cea obscură / […] / Căci gândirile-s fantome, când viața este vis.“).
Metaforic-eminesciana constelaţie a sâmburelui cosmogonic are geniale „străluciri“ încă din anii 1870 – 1872, ani ai studenţiei poetului la filosofie şi drept (din anul 1871: „sâmburul de ghindă“ ; din anul 1872: „sâmburul lumii“, „sâmburele crud al morţii e-n viaţă“ etc. ; „…În sâmburul de ghindă / E un stejar. – Cum dânsul din proprii rădăcine, / Din planul vieţii sale ascuns în colţu-obscur / Îşi creşte trunchiul aspru – aşa, poporul meu, / În tine e puterea-ţi, ’nălţarea-ţi şi pieirea-ţi.“ / Andrei Mureşanu…, 1871; „…Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. / El în mic privește-acolo căile lor tăinuite / Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite − / A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun.“ / Memento mori…; „Sâmburele crud al morții e-n viață… Și-n mărire / Afli germenii căderei. Astfel toate sunt în fire…“ / ibid. ; etc.), lirosofia tânărului Mihai Eminescu făcând să încolţească, poate, şi să rodească, faimos-profunde concepte ale ştiinţelor din secolulul al XX-lea: informaterie („informaţia materiei“), lumatie, relativitate generală, realtivitate restrânsă etc.
Cugetând asupra mitosofiei autohton-pelasge > valahe şi universale cu alese înrăzăriri „de mii de ani“ şi asupra ştiinţelor de prin „secole“ de istorii antice şi moderne, Mihai Eminescu ajunge – în 1872 – la cosmogonicul sâmbure („sâmburul lumii“), sau – ca în Scrisoarea I, dar din anul 1881 – la punctul mişcător-născător de infinit univers ca spumoasă boabă („…punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii / e stăpânul fără margini…“) din Apele Primordiale, sâmburele-punct conţinând atât materie cât şi substanţă imaterială, adică informaterie. […] Informaţia materiei, informaţia întregului (a Cosmicului Întreg Sacru ce – în religia Daciei, a celor cu „ştiinţa de a se face nemuritori“, Zalmoxianismul – era Samoş / „Soare-Moş“, sau „Dumnezeu-Unul“, Întreg în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se relevă drept parte), înseamnă metaforico-semantic-sincretic sâmburele lumii „proiectat“ tocmai la interferenţa planului macrocosmic, ori al „cosmosului extern şi dilatat“, cu planul microcosmosului, sau al „cosmosului profund şi concentrat“. […] Raza de gândire din «Memento mori…» nu-i altceva decât informateria ; ea ‒ raza ‒ porneşte din sâmburele lumii / universului […]. Tabloul – alcătuit de sextinele a 59-a şi a 60-a – din Memento mori… se nuanţează lirosofic, mai către finalul amplului poem, mai exact spus, în strofele a 195-a şi a 199-a, evident, dinspre infinita parte-Dac angajată în armonizarea-i, în „sacra-i nuntire“ cu cosmicul întreg de-i Dumnezeu-Unul : „Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare, / Dar a omului gândire să le măsure e-n stare… / Cine-mi măsur-adâncimea dintr-un om ?… nu dintr-un gând / Neaprofundabil. Vană e-a-nvățăților ghicire. / Cum în fire-s numai margini, e în om nemărginire. / Cât geniu, câtă putere într-o mână de pământ. // […] // Cine-a pus aste semințe, ce-arunc ramure de raze, / Într-a caosului câmpuri, printre veacuri numeroase, / Ramuri ce purced cu toate dintr-o inimă de om ? / A pus gânduri uriașe într-o țeastă de furnică, / O voință-atât de mare-ntr-o putere-atât de mică, / Grămădind nemărginirea în sclipitu-unui atom.“ Căci numai impresionanta înrăzărire „de om-atom“ în divină „rază de gândire“ se relevă drept sâmbure al lumii…
Lasă un răspuns