Ipocrizia unui fost ambasador SUA în România, vorbind despre faptul că trebuie să deschidem ochii pentru a nu mai repeta „statutul de colonie rusească” (!) este, de fapt, ipocrizia în vremuri a „unchiului Sam”… A aceluia de la sfârșitului celui de al doilea Război Mondial, care ne-a lăsat pe axa de influență partajată prin împărțirile de lumii, dar și a aceluia mai „recent”, de acum deja trecute trei decenii… Și care nu a avut nici o problemă în a semnala, nu neapărat prin vocile unor ambasadori (și promotori LGBT, cum se mai potrivesc ăștia!) că, dintr-o (post)colonie rusească, am devenit o colonie multi transnațional economică a Europei, a Uniunii Europene, a statelor influente din aceasta, conducând, împărțind și transferându-și, în rocade periodice de colonizare, stoarcerea, jefuirea României de resurse, iar, mai apoi, rapid, de fluxurile financiare. Un ambasador și un „unchi Sam” care, de fapt, nu ar avea nici o problemă, nici un deranj chiar (dimpotrivă!) nici dacă acest risc de a redeveni colonie rusească ar avea ceva sâmbure… Căci, dincolo de degetul acuzator al fostului ambasador al „unchiului Sam” (și acela cam „fost”!), stă aceeași ipocrizie a acelora „mari”, care s-au făcut mari prin mecanismele economice și „parteneriatele” cât se poate de colonizatoare. Iar acestui „tip” de „unchi Sam”, chiar i-ar conveni dacă am redeveni o colonie rusească… Nu ar suferi câtuși de puțin, nu s-ar lamenta pe eventuala noastră rostogolire în istorie, pentru că, singurul lucru care ar conta, din tot parteneriatul și „amiciția” cu noi, ar fi doar pragmatismul posibilității de a fructifica tot ceea ce va transfera (sau preda?!), inclusiv ca resurse, din trocul de la masa „celor mari”… Pentru că, dacă probabilitatea de a deveni din nou o colonie rusească, o „gubernie” pe mâna trădărilor guvernanților noștri (alte „parteneriate strategice”, aceleași trădări și vânzări de țară…), acest risc este totuși la limita unor ciocniri de noi și noi paradigme, utopii și contra-utopii, în schimb, posibilitatea ca „unchiul Sam” (atenție, nu cel de acum, ci, mai probabil, cel imediat următor mandatului lui Trump) este cât se poate de mare. Din cauza unui risc la fel de mare precum cel de colonizare (multi statală dinspre UE), cel al pragmatismului… Care este și cauză și efect, generând continuitatea de stoarcere a României…
Da! Poate mesajul fostului ambasador american avea un rost pentru noi dacă era însoțit de îndemnul de a face și o mișcare pentru a nu risca să redevenim o colonie (a Rusiei) ori a rămâne o colonie (a UE), iar asta, nu prin rămânerea la decizia „sorții” de a fi repartizați influenței în fața căreia să ne lăsăm despuiați, ci ridicându-ne și devenind noi o forță pentru noi. Sigur, ar fi fost o instigare spre o mutare esențială acea pe tablă de șah pe care suntem manipulați că nu contăm nici măcar ca pioni, ci strict ca piese de sacrificiu…
Suntem însă în fața unui moment istoric! O nouă „oră astrală”. Pe care o putem „deschide” prin desprinderea de arătătorul influenței căreia ne vom lăsa pradă, pentru a fi prăduiți. Suntem în ceasul unor decizii ce trebuie să devină drastice, în fața riscului economic al țării, dar nu drastice pentru cetățeanul de rând, ci pentru felul în care va trebui făcută guvernarea de acum înainte. Prin schimbarea inclusiv a paradigmei felului de guvernare politică, prin reconstrucția noastră printr-un management de țară având ca punct de plecare inserția managementului guvernamental (ca disciplinare politică) la nivelul oricărei strategii economice, fiscale, financiare. Un management guvernamental în care politicile de găști să fie înlocuite cu strategii de țară. Iar politicienii să mai vorbească doar în măsura în care au un fundament, un substrat, o pregătire reală. Un management de țară în care tărăboiul politic să treacă pe plan secund. În care Parlamentul, să nu mai fie decident economic, ci un mijloc de a veghea acțiunilor specialiștilor din managementul guvernamental de țară. Un management de țară pentru Țară în care, nu creșterea taxelor și a presiunii fiscale asupra cetățenilor, a firmelor, prin căutarea și confiscarea de prin sertare a mărunțișului nedeclarat, prin inventarea de impozite și taxe pe orice efort de asigurare a unui minim necesar (iar curând vom vorbi de subzistență…) trebuie să fie instrumentul de guvernare, ci restrângerea pierderilor pe care le are țara… Prin stoparea finanțării războaielor altora (care au devenit mijloace de acaparare a piețelor de desfacere, a producțiilor, a transportului), prin revizuirea nivelurilor de redevențe pe resursele care pleacă din România (fără a fi nevoie de cvasi naționalizări, acestea trebuind făcute doar acolo unde resursele sunt pe cale de epuizare în raport cu nevoile noastre viitoare), prin revizuirea contractelor de extragere și exploatare pe zonele cele mai recent vizate de UE dar și Statele Unite…
Lasă un răspuns