Nu, nu s-a stârnit „puricele” la adresa uriașului de la Beijing chiar de capul lui… Deși ar putea fi și așa… Căci ar putea fi o altă cale pentru clica războinică de la Kiev pentru a mai face rost de un război… De o următoare sursă de înavuțire a cioclilor care au pus mâna pe viitorul tot mai fraged al Ucrainei și care sunt ținuți la putere și grație acțiunilor, și nu doar de lobby „de război” (fie și unul scăldat de-a dreptul în sângele unor nevinovați), al clici de (la) Bruxelles, care își dorește pe mai departe accesul la bogății, resurse, piețe… Pentru că, în nici un moment, nu a fost vorba despre implicarea Uniunii Europene în acest război pentru interesele economice, financiare, strategice (fie ele și cinice) ale membrelor „familiei” europene, ci de lăcomia și setea de putere, nu doar despotică, ci de-a dreptul diabolică ale unei găști abuzatoare care a transformat problemele Europei în surse și resurse pentru sine… Moduri de făcut bani într-o Europă care se stinge… Căci, tocmai acolo unde nu mai erau de așteptat necazuri, cel puțin la nivelul agendelor pacifiste ale părinților fondatori ai CE(UE), a făcut rost Bruxelles -ul de altele… Riscuri grave de sănătate, epidemii și molime imediate, critice, venite parcă de nicăieri, toate fiind „ajutate” în a deveni probleme stringente… „Urgențe sanitare” care să țină mintea liderilor Europei oneste, și, mai ales, buzunarele cetățenilor ei, ocupate, sufocate… La nevoie chiar „a priori” încătușate dacă nu se supun…
În acest context se înscrie și saltul de purice al Ucrainei la adresa Chinei (!), acțiune ce poate fi catalogată și drept încercare de mai stârni un dorit (și necesar pentru Ucraina, dar și UE) următor adversar, de care clica de la Kiev are nevoie pentru a-și continua, sub acoperirea războiului, malversațiunile date de foamea de bani pentru sine și foamea de viitor de țară pentru alte etnii. Probabil îndemnată de aceeași Uniune Europeană care a stimulat-o și a sprijinit-o să intre într-un război care era mult prea mare pentru ea. Pentru că, dincolo de anunțul sforăitor al Kievului de a sancționa China (!), pentru că „a sprijinit și sprijină Rusia cu muniție și armament” (fără a aduce însă și dovezile necesare unei dreptăți juridice), este cât se poate de evident că nu Ucraina este cea care sancționează… Ea doar azvârle, la comanda UE, o pietricică spre un munte, riscând însă să devină chiar bobul de orez din praștie… Pentru că, jucând pe planul dual al relațiilor imediate cu China, UE nu putea lansa sancțiuni directe asupra Chinei, Beijingul nefiind un inamic direct al Ucrainei (și automat al UE, după mintea camarilei de la Bruxelles și a acoliților ei), ci doar un aliat al Rusiei… Și nu, nici măcar nu este China cea vizată… Ea este, la rându-i, aproape de a fi folosită ca un lansator de avertizare pentru integralitatea și supunerea altor state față de Bruxelles… Pentru că nu cu Beijingul are UE ceva de împărțit… Nu pe față, și, oricum, nu acum… Mai ales că lumea de astăzi este atât de polarizată că nici nu mai este măcar vorba de acel joc de șah în care „matul” putea fi evitat într-un extenso „al ultimei diplomații”, ci de etichetări ale adversarului, și chiar ale „partenerilor” acestuia, între cei buni și cei răi dintre cei, evident, întotdeauna răi… Cum ar fi între America lui Trump, ca putere formală, și statul adânc, profund, al „unchiului Sam”…
Sigur, China este greu de suspectat ca fiind pe răbojul binelui și al răului sub forma „puterii formale” și al „statului profund”… Dar nu este imposibil! Să nu uităm Taiwanul, să nu ignorăm Beijingul!… Și oricum, nu asta interesează o Europă care joacă fără a avea perspectiva următorului viitor de după acela al noii ordini, nu mondiale, ci de pe mapamond… Pentru că nu are lideri care să conteze, fiind captivă unei puteri executive bruxeleze mai aproape de analfabetismul funcțional politico-diplomatic decât de o minimă pricepere strategică… Iar prin cartonașele arătate Beijingului de către Kiev, UE avertizează, de fapt, un stat, nu doar din proximitatea ei geografică, dar posibil chiar din viitorul ei ca membru al Uniunii Europene: Serbia. Care nu pare deloc docilă în procesul de aderare la UE, nici măcar pe dimensiunea unui paragraf din „aquis” -ul impus de UE altor state… Pentru că Serbia nu vrea să-și cedeze nici mărfurile, nici producțiile, nici piețele și nici resursele… Iar sancțiunea vizând companiile din China, deloc întâmplător, cu producții aproape pe aceeași sferă de interes european, resursele rare, este și un avertisment la adresa Serbiei (aliat al Rusiei, aliat al Chinei!) care nu vrea să cedeze resursele de litiu, dar și alte minereuri rare, de care UE are nevoie…
Lasă un răspuns