Diplodocus este printre cei mai cunoscuți dinosauri. Din filme, muzee și cultura urbană, imaginea sa poate fi recunoscută instantaneu pentru gâtul și coada sa foarte lungi. Nu e clar dacă asemenea animal a existat acum 150 de milioane de ani, dar se presupune, în știința main-stream, că era vegetarian, că se mișca încet și că era calm, non-violent. De la cap la coada cozii, diplodpocus avea peste 30 de metri. De aici problema: acel creier aparent mic în raport de corpul de peste 13 tone putea comunica eficient, putea controla în timp util toate mișcările și percepțiile animalului? Sindromul diplodocus este boala organismelor mari și a organizațiilor hiper-complexe. Întreprinderile mici, în marea lor majoritate, nu pot face saltul la întreprinderi de dimensiuni mari, listate la bursă ori multi-naționale, tocmai pentru că intervine barajul sindromului diplodocus. Managementul acestor întreprinderi devine imposibil. Chiar și în cazul marilor corporații, după ani sau decenii de succes și eficiență, sindromul diplodocus lovește implacabil când gradul de complexitate și extensia teritorială devin prea mari pentru a evita colapsul. În ciuda sloganului „prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze” (too big to let fail) și a generalizării digitalizării, chiar și întreprinderile sistemice, imperialiste și totalitare în esența lor, ajung în final să fie lovite de sindromul diplodocus: creierul, chit că are forma unei inteligențe artificiale sau a unei rețele de servicii secrete acționând ca un deus ex machina, nu mai este eficient în a gestiona corpul întreprinderii și enormitatea resurselor materiale și umane puse la mezat.
Apropo, STASI, serviciul secret al fostei Germanii Democrate (DDR), ajunsese la „performanța” de a utiliza un turnător la fiecare 82 de cetățeni. În țările care, timp de 45 de ani, au fost sub dominația sovietică, precum și în URSS, lucrurile stăteau oarecum similar. Zidul Berlnului și comunismul au picat, în anul 1989, pentru că sistemul totalitar comunist ajunsese să sufere de sindromul diplodocus.
Uniunea Europeană a fost un model economic de succes și un exemplu de democrație bazată pe drepturile și libertățile omului, în special pe libertatea de opinie și expresie, dar numai până în 1989. Dacă în 1989, Comunintatea Economică Europeană (CEE), care cuprindea zece state, era cel mai mare actor economic al lumii, reprezentând 23 la sută din producția și comerțul globale, în 2024, Uniunea Europeană (UE), care cuprinde 27 de state, a ajuns la doar 12 la sută. Peste 100 de milioane de oameni, din populația de 450 de milioane a UE sunt la sau sub pragul sărăciei, toți trăind acum cu frica de pandemii, schimbare climatică, războaie și discurs al urii, precum și sub presiunea înarmării în vederea unui război sustenabil, adică etern, adică a unui război care este pace. Dacă în 1989 CEE era reperul mondial al libertății și prosperității, acum UE este contra-exemplul global al totalitarismul îmbrăcat în haina democrației militante, al valorilor contrare așteptărilor populației, al justiției de tranziție făcute nu de magistrați, ci de ONG – uri militante, și al excepționalismului economic și juridic (economia și sistemul judiciar funcționează în stare de criză, dirijate de bagheta unui nucleu de „salvatori” care cer supunere și înghețarea drepturilor și libertăților pentru a invinge dușmanul incert și mereu schimbător).
Uniunea Europeană nu numai că a inclus 27 de țări cu culturi și interese naționale diferite, greu de armonizat, dar a și uzurpat, treptat, competențe pe care tratatele originare ale Uniunii le confereau exclusiv statelor membre, ajungând să concentreze în puține mâini puteri de-a dreptul dictatoriale. Așa s-a întâmplat în cazul crizei financiare globale din 2008 – 2011, așa s-a întâmplat în plandemie și în „lupta” cu schimbările climatice, așa se vrea a se întâmpla cu fondurile comune europene pentru înarmare și război sustenabil. Toate aceste decizii au fost luate de o mână de persoane, în cerc închis, în afara oricărei responsabilități juridice sau morale. Practic, s-a creat o oligarhie nomenklaturistă, de tip sovietic, neo-feudal, care nu acceptă schimbarea democratică, fiind capabilă să anuleze referendumuri naționale sau alegeri prezidențiale.
Uniunea Europeană, cu turnătorii multipli pe care îi plătește: fact checkers, whistleblowers, trusted flaggers, este pe mâna unui creier de diplodocus care nu va mai putea comunica și funcționa eficient cu corpul. Este un dinozaur sovietic care mai merge doar în virtutea inerției. Creierul mic și imobil care o conduce este un tiran dezaxat care a inventat mal – informația (cel care spune adevărul pe care nu trebuie să îl spună este un dizident periculos care trebuie băgat la pușcărie pentru discurs al incitării la ură) și minciuna nobilă („când lucrurile devin serioase, trebuie să îi minți” – citat din Jean Claude Junker, ex-președinte al Comisiei Europene care venea beat și cu un pantof negru și unul maro la reuniuni politice și diplomatice). Este mai mult decât defazat și inadcvat lumii în care trăim, este nociv și malefic. Singura soluție, singurul viitor pentru această construcție juridică fără prea mult creier în cap și cu prea lungă coadă este să redevină o comunitate a națiunilor suverane, o piață comună unde libertatea de opinie și de expresie este baza democrației. Altfel, va avea soarta dinozaurilor.
Lasă un răspuns