Am urcat cărările către Sarmizegetusa Regia și am admirat coloanele prăbușite ale marilor temple de aici, minunându-mă de grandoarea capitalei Regatului dac. În contrapartidă, am ajuns și la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, spre a vedea ce a pus în loc împăratul Traian. Din păcate (sau din fericire), o parte din cetatea antică se află încă sub pământ. Sunt câteva locații expuse și aflate în proces de restaurare, dar mai este de lucru. Va fi un muzeu în aer liber interesant. Cine își va purta pașii pe cărările orașului – cetate va trebui să viziteze și Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, aflat în subordinea Muzeului Civilizației Dacice și Romane, situat în imediata vecinătate (vis-à-vis) a ruinelor fostei capitale a provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (întemeiată în anii 108 – 110). Clădirea ce adăpostește astăzi o serie de colecții de arheologie romană, datează de la începutul secolului XX și a fost han turistic, iar muzeul a luat ființă aici în anul 1924. Impresionante colecții de arheologie romană pot fi admirate aici, precum: echipamente militare, monumente epigrafice și sculpturale, mozaicuri, fragmente de pictură murală, arme, argintărie, obiecte din bronz, os, ceramică, sticlă, monede și chiar jocurile care se jucau în acea vreme. Toate acestea au fost descoperite în situl arheologic aflat vis-a-vis de muzeu, în situl arheologic. „Noua expoziţie de bază se doreşte o îmbinare între vechi şi nou, între trecut şi prezent. Pe lângă piesele originale descoperite în timpul cercetărilor am încercat, prin intermediul arheologiei experimentale, să oferim vizitatorului o imagine a cum trebuie să fi arătat acestea în urmă cu aproape 2000 de ani”, a declarat Gică Băeștean, șeful Secției muzeale de la Sarmizegetusa.
În muzeul de la Sarmizegetusa se regăsesc o serie de echipamente militare descoperite pe parcursul săpăturilor arheologice efectuate în situl Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Armata este în centrul atenției aici, pentru că soldații au fost cei care au început să construiască la Sarmizegetusa. Aceste echipamente au fost descoperite în centrul așezării. Aici pot fi admirate mai multe obrăzare, parte din casca ce proteja fața soldatului. De asemenea, există și părți de la scuturile de apărare, margini sau armături. „După margine se poate observa dacă scutul este legionar, drept, sau scutul oval, folosit de trupele auxiliare, de cavalerie. Avem aici și un muștiuc de la instrumentele de suflat din armata romană, precum și un mâner dintr-un pumnal folosit de soldații romani. Tot aici se regăsește și teaca de la „dolavra”, o unealtă folosită de soldați, ce seamănă cu un târnăcop, cu ajutorul căreia aceștia săpau tranșeele. Ei nu mergeau la somn, noaptea, până nu săpau tranșee (șanțuri-n.r.) și formau valuri de pământ pentru a nu fi surprinși de inamic. Într-una din vitrine se află sulița infanteristului și „hasta” – lancea cavaleristului, piroane de cort, închizătoarea de la „lorica segmentata” (armura din metal purtată de romani – n.r.), proiectile de praștie de la catapulte – mașinile de război. În depozit există și o „manica”, o mânecă din lamele de metal ce se purta de către soldați pe brațul stâng. Acest braț era descoperit, cel drept fiind protejat de scut. Această piesă a fost descoperită în for”, a declarat arheologul, doctor în istorie Gică Băeștean. Înainte de războaiele daco-romane pe aceste locuri a fost o pădure deasă, iar armata romană a început mai întâi să defrișeze, făcând loc clădirilor și fortificațiilor noului oraș – cetate. „În timpul săpăturilor arheologie au fost descoperite gropi mari provenite de la rădăcinile copacilor. Abia apoi a fost construit un castru, între cele două războaie, iar mai apoi, abia după războiul din 105-106, s-a început construcția orașului”, a mai menționat Gică Băeștean.
În această sală a muzeului, pe lângă echipamentele militare descoperite în timpul săpăturilor arheologice, există câteva manechine ce-i întruchipează pe soldații romani și echipamentele pe care le purtau. „Am încercat să redăm tipuri de echipamente militare romane cu materiale moderne, în baza a ceea ce au spus autorii antici sau ce se păstrează pe monumente. Există mai multe tipuri de soldați din armata romană, cum este legatus – comandantul, care nu era un ofițer de meserie sau un politician, dar trebuia să aibă satisfăcut serviciul militar. Ofițerul de meserie era centurionul. În muzeu, el are în mână vitisul, un lemn noduros făcut din viță de vie cu care își mai și altoia subalternii în cazul în care uitau de disciplină. „Cornicen” era un ofițer subordonat, care transmitea ordinele de luptă pe câmpul de bătălie, prin sunete. Legionarii sunt cei care au dus greul în războaiele purtate de armata romană. Ei erau recrutați dintre cetățenii romani, iar o legiune însuma vreo 5- 6.000 de bărbați. Erau îmbrăcați în fier, din cap până-n picioare. Ei începeau lupta aruncând „pilum”-ul, sulița lungă și subție, și continuau lupta cu gladius, o săbiuță scurtă”, a mai precizat Băeștean. Aici mai este reprezentat și soldatul auxiliar, care spre deosebire de legionari care sunt recrutați dintre cetățenii romani, era recrutat dintre cetățenii teritoriilor cucerite de romani, așa cum a fost și cazul dacilor. Aceștia, abia după 20-25 de ani de serviciu militar obțineau cetățenia romană. Tot în acest muzeu sunt redate și părți din ceea ce a însemnat așa zisul „entertainement” la Sarmizegetusa. Amfiteatrul de aici confirmă existența luptelor de gladiatori și sunt tipuri diferite de gladiatori, care erau echipați diferit, iar stilul de luptă era și el diferit. Tot în acestă sală, pe un perete, se află piese de marmură de la templele ce se regăsesc în Aria Sacra, aflată în castrul de vis-a-vis de muzeu. Romanii credeau în mai mulți zei, cărora le-au ridicat lăcașe de rugăciune. Astfel „Avem fragmente de la templul lui Esculap, zeul medicinei, unde mergeau să se roage pentru sănătate. Templul închinat acestui zeu era și un fel se spital, unde se putea oferi primul ajutor. Aici s-au descoperit instrumente medicale din acea vreme, care sunt expuse în muzeul de la Sarmizegetusa, precum și ștampile care conțineau rețete pentru boli de ochi. De la templul lui Silvanus avem un relief ce-l înfățișează pe Silvanus alături de câteva silvane, zeul pădurilor, protectorul vegetației, de la care vine și numele regiunii istorice, Transilvania. De la templul zeiței Nemesis avem un relief în care se poate observa mâna zeiței care ține balanța, pentru că reprezenta și justiția, adorată în mediul militar pentru că era răzbunare. Însă, în cazul amfiteatrelor ea reprezenta norocul, pentru că cei ce intrau în amfiteatru aveau nevoie de mult noroc pentru a mai ieși în viață de acolo. De la templul lui Derpates avem un relief cu liber și libera, cu vița de vie cu strugure, pentru că este un fel de Dionisos – Bahus, pentru cei care mai trăgeau la măsea. Tot aici avem și reliefuri Mythriace. Mythras este o divinitate religie asiatică ce a concurat la un moment dat și creștinismul. Este o religie închisă, a bărbaților”, a mai precizat muzeograful. În cea de a doua sală a muzeului, într-una dintre vitrine, se află elemente din statuile imperiale, statuile unor împărați care au jucat un rol important în viața orașului sau a provinciei. De obicei erau făcute din bronz, acoperite cu foițe de aur și decorau curtea din forul central al orașului. „Sunt fragmente mici, precum degetul de la o mână, un deget de la un picior sau laba piciorului ori capul statuii împăratului Traianus Decius, cel care i-a înfrânt pe daci și a fondat orașul”, a mai menționat doctorul în istorie Băeștean. Într-o altă vitrină sunt diferite piese de sticlă.
În capitala Sarmizegetusa au funcționat cel puțin două ateliere de sticlărie. De asemenea, mai sunt prezente și câteva bijuterii purtate de femei, între acestea și o fibulă purtată și de bărbați. Tot aici se află „styli” („condeie”) găsiți în urma săpăturilor arheologice, alături de câteva tăblițe cerate. Se scria pe tăblițe din lemn acoperite cu ceară, numite „tabula cerata”, cu „stylus” – numele stiloului din zilele noastre, care în antichitate era un bețigaș de fier sau bronz, ascuțit la un capăt, cu care scriau pe ceară (zgâriau), și boante la celălalt capăt, pentru a putea „șterge” ce s-a scris. În sala muzeului dedicată tehnologiei romane există o inscripție care atestă existența unei mașinării cu efecte speciale ce era folosită în timpul spectacolelor care aveau loc în amfiteatru. Aceasta se numea „pegma”. Mai există aici și un cadran solar (ceas solar), folosit pe timp de zi când era suficientă lumină, sau țevile de plumb prin care se făcea distribuția apei în interiorul orașului. În această încăpere este redată și o fântână publică, la Sarmizegetusa fiind două asemenea „instalații” care flancau intrarea monumentală din centrul orașului, decorate cu grupuri de statui monumentale. „Am încercat să o redăm pe cea din partea de vest, care era decorată cu câte trei statui. În mijloc se află Neptun, zeul mărilor, care ține piciorul pe un delfin din botul căruia, printr-o țeavă de plumb se distribuia apa. În ce privește reprezentările feminine care îl flancau, acestea aveau în zona pântecelui acea țeavă, mascată de o scoică sau de un lighean din care apa țâșnea”, a mai menționat Băeșten. Tot aici este redat și sistemul de încălzire centralizat dintr-o casă romană, practic, centrala termică din casele zilelor noastre, care se compunea din pilele lui Hipocaust, cărămizi suprapuse sau de formă cilindrică care lăsau un spațiu de aproape un metru între substrucție și podea ori perete.
În traseul nostru muzeal, urmează sala dedicată ceramicii romane, unde sunt expuse diverse tipuri și tipologii de ceramică. Pe lângă diferite vase se află și „antefixe”, elemente ceramice care se puneau la colțurile acoperișurilor, considerându-se că acestea protejează casa și familia împotriva duhurilor rele. Avem și un tipar pentru marcarea pâinicilor rituale pe care romanii le puneau în temple pentru zei, dar și „turibulum”, vase ce seamănă cu niște fructiere pe care se puneau ofrandele pentru zei. Opaițul, corespondentul lanternei din zilele noastre, este și el prezent în această sală a muzeului. Mai sunt pușculițe pentru bani, dat și „cantaros”, vase care se foloseau îndeosebi la banchete, din care se bea vinul amestecat cu apă. Amforele în care se aducea uleiul de măsline din Grecia, sau o pastă de pește numită „garum”. Tot în această sală este redat costumul femeilor romane, ce îmbracă câteva manechine. În ultima sală se pot vedea câteva jocuri folosite de soldați, cum ar fi moara, zarurile, dar și sistemul cu ajutorul căruia se putea face măsurarea și cântărirea. Într-o vitrină sunt ace de cusut, sistemul de deschidere și închidere a ușilor („ciochie”, opritoare, broaște, balamale, etc.), diferite unelte agricole, linguri și cuțite (în antichitate nu exista furculița). De asemenea, este redat și costumul unui senator roman, iar la parter este redat un soldat auxiliar, cavalerist.
În curtea muzeului este organizat un „lapidariu”, în care sunt expuse monumentele de mari dimensiuni din marmură descoperite în situl arheologic. O parte dintre acestea au ajuns la Viena. Carol al VI-lea a ordonat cu promptitudine şi a susţinut financiar recuperarea şi păstrarea a cât mai multe inscripţii posibil şi aducerea lor la Viena. Ariosti a fost numit la conducerea acestor operaţiuni. Cu acest prilej a vizitat mai multe locuri, inclusiv locul fostei Colonia Dacica, din care a adunat 56 de mari monumente, pe care le-a îmbarcat pe patru vase pentru a le transporta pe râul Mureş, fiind apoi descărcate şi reîncărcate pe alte vase pentru a naviga pe râul Tibisco şi pe Dunăre. Din păcate, una dintre aceste nave s-a scufundat la Szeged împreună cu încărcătura sa de 18 piese, celelalte vase ajungând cu bine la Viena. Datorită eruditului ofiţer, care a copiat textul tuturor inscripţiilor cu mare grijă, nu s-a pierdut nimic, ca mesaj. M. J. Ackner (1782-1862) este primul care începe săpături arheologice la Sarmizegetusa, publicându-şi rezultatele într-o manieră „quasi-ştiinţifică”, descoperind undeva, în interiorul oraşului, un nou mozaic aflat într-o stare destul de proastă de conservare, având dimensiunile de 8,15 x 6,45 metri şi reprezentând-o pe zeiţa Victoria înconjurată de amoraşi şi alte divinităţi. Locul acestei descoperiri nu se cunoaşte întrucât autorul săpăturii va reacoperi cu pământ mozaicul la încheierea lucrărilor şi nici nu ne-a lăsat date concrete privind localizarea. Cu prilejul celei de-a doua vizite, din anul 1847, Ackner însoţit de J. F. Neigebaur şi de un colecţionar din Deva, Dr. A. Fodor, observă cu amărăciune dispariţia celor două mozaicuri şi distrugerile masive de la amfiteatrul oraşului. Cu prilejul acestor vizite atât lui Ackner, cât şi lui Neigebaur, numeroşi oameni din sat, chiar şi copii, le-au oferit „spre cumpărare mai multe monede romane de argint şi de bronz”. La începuturile secolului al XIX-lea ies la iveală, alături de mai vechile colecţii nobiliare de la Zam, Fărcădin, Sântămăria Orlea, Pâclişa altele noi, care cuprind şi materialele de la Sarmizegetusa, cum ar fi cele particulare ale lui J. Kemeny, P. Nopcsa, A. Várady, Dr. A. Fodor, M. J. Ackner, precum şi cele aparţinătoare Colegiului Reformat din Aiud şi cele de la Episcopia Lugojului. J. F. Neigebaur nota câteva piese ulpiene care au ajuns la Avrig, Sighişoara sau în alte părţi, conform aceluiaşi autor de mai sus. De asemenea, colonelul B. Popescu, farmacistul Löwi, medicii P. Mihuţ, L. Hosszu şi I. Mosolygó, cu toţii din Deva îşi formează mari colecţii de monede antice, dintre care numeroase aveau provenienţa Ulpia Traiana. Din fericire, distrugerea permanentă a Coloniei Dacica Sarmizegetusa a fost încetinită considerabil, prin înfiinţarea în anul 1880 la Deva a „Societăţii de Istorie şi Arheologie pentru Comitatul Hunedoara”, Asociaţia este şi fondatoarea Muzeului de Arheologie din Deva, organizat după descoperirea unor serii de artefacte ca urmare a săpăturilor întreprinse în capitala provincială între anii 1881-1893. Pe lângă localnicii hunedoreni Societatea a avut importanţi membri onorifici, printre care s-au numărat, George Bariţiu – membru al Academiei Române; dr. Desideriu Csanki – de la Arhiva Naţională din Budapesta; dr. Carol Torma – profesor la Universitatea din Cluj, apoi Budapesta, iar din anul 1882 membru al Academiei Române sau ministru al Cultelor şi Învăţământului la Budapesta; profesorii Iuliu Jung şi Otto Keller – de la Universitatea din Praga; romancierul Jokai Mór; dr. Francisc Zimmermann – de la Arhiva Săsească din Sibiu etc.
Amfiteatrul roman din Sarmizegetusa Ulpia Traiana, unde se întreceau gladiatorii, este un reper al patrimoniului istoric din România, acum pregătit să își primească din nou vizitatorii, după un amplu proces de restaurare și conservare. Intervențiile au fost realizate cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului depășind 22 de milioane de lei. Lucrările, desfășurate în două etape și finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional și Programul Regional Vest 2021-2027, au avut ca scop protejarea ruinelor de aproape 2.000 de ani și integrarea amfiteatrului într-un circuit turistic extins. Proiectul a inclus montarea unor gradene demontabile din structură metalică, complet independente de structura istorică, pentru a preveni orice daune asupra monumentului. De asemenea, o scenă demontabilă a fost amplasată pe latura de est, creând posibilitatea de a găzdui spectacole și evenimente culturale. Capacitate de 500 de locuri pentru spectacole și evenimente. Noul design al amfiteatrului permite desfășurarea de evenimente cu participarea a până la 500 de spectatori, transformând situl într-un spațiu viu, destinat atât promovării culturale, cât și conservării istoriei. Această abordare îmbină valorificarea turistică cu necesitatea de protejare a patrimoniului, conform standardelor internaționale de conservare. După redeschidere, amfiteatrul se va integra într-un circuit turistic mai amplu, care va include și alte structuri romane importante din situl Ulpia Traiana. Autoritățile speră ca acest proiect să atragă un număr semnificativ de turiști, contribuind astfel la dezvoltarea turismului în regiune. „Aceasta este o oportunitate unică de a aduce la viață istoria și de a oferi comunității un spațiu deosebit pentru evenimente culturale,” au declarat reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, subliniind importanța investiției pentru promovarea patrimoniului românesc. Capitala Daciei Romane Ulpia Traiana poate deveni un obiectiv turistic important, cu reconstituiri ale luptelor daco-romane, cu ateliere de meșteșug (lemnărie, fierărie, ceramică, împletit nuiele, țesături și cusături, tehnica cânepii, etc.), cu tabere de luptători (duel spade, tragere cu arcul, călărie, etc.) și tabere de vară, cu conferințe și simpozioane, cu festivaluri de teatru antic și tabere de sculptură. Totul depinde de cine și ce resurse alocă acestui „statut” de Capitală a Daciei-Romane de acum 2000 de ani, ca parte a „limes romanus”, frontiera fortificată a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă, de la Nistru și Marea Neagră și până la limesul lui Hadrian (valul lui Hadrian) din Scoția de azi, având o lungime totală de mii de kilometri.
.
Lasă un răspuns