Sunt vremuri care sfâșie sufletul și care, asemenea unei avalanșe necruțătoare, îngroapă orice urmă de bunătate, rațiune și spirit. Ani care poartă cu ei un cortegiu de rele ce par să se abată asupra noastră cu o furie absurdă. Zile întregi se pierd, se risipesc în vidul unei existențe lipsite de sens, marcate de evenimente și fapte de o odioșenie ce sfidează orice înțelegere. În mijlocul acestui haos, oamenii sunt sufocați de o teroare întreținută artificial, un spectacol grotesc orchestrat de cei care manipulează frica. Se vorbește de o „Apocalipsă” la fiecare colț – ba vine războiul, ba un meteorit amenință să zdrobească Pământul, ba cutremure și vulcani ne înghit cu totul. Dacă nu, pericolul ia forma unor virusuri, a gripei aviare sau a pestei porcine. Mesaje de alertă ne țin într-o stare de panică permanentă, o groază continuă, creată nu de forțele naturii, ci de oameni fără scrupule, ascunși în spatele hainelor lor luxoase și a vorbelor pline de venin. În acest univers al alienării definitive, valorile sunt răsturnate. Adevărul este înlănțuit, iar minciuna este slăvită. Îndobitocirea maselor a devenit un scop în sine, un proces sistematic, atent calculat. „Green pass”-ul nu mai este doar un simbol al controlului fizic, ci o metaforă a acceptării alienării intelectuale. Suntem martorii unui spectacol absurd, în care oamenii privesc cu admirație nimicul și nimicnicia, în timp ce adevăratele valori sunt lăsate să moară în întuneric.
Lumea aceasta a devenit un teatru al marionetelor. Fiecare dintre noi, transformat într-un pion inert, ne jucăm rolul pe o tablă de șah al cărei sens nu-l înțelegem. Și poate nici măcar nu știm că suntem parte din acest joc. Viața noastră se scurge printre degete, risipită pe drumuri care duc spre nicăieri. Alergăm după iluzii, construim averi din care alții vor culege roadele, iar la final, realizăm cu amărăciune că totul a fost în zadar. Cunoașterea, cândva farul care ne ghida pașii, a fost înlocuită de prostie, de superficialitate, de dorința de a trăi pentru aplauze goale și validări efemere. Regretele apar târziu, când ceasul vieții s-a oprit, și descoperim că timpul, acel judecător suprem, nu iartă nimic din ceea ce am făcut împotriva lui.
Secolul XXI – o eră care promitea progres, dar care riscă să rămână în memoria colectivă drept „veacul prostiei”. Când imbecilul este aplaudat mai tare decât geniul, când superficialitatea triumfă asupra esenței, ce ne mai rămâne de făcut? Poate că nu ne rămâne decât să privim, cu o amărăciune tăcută, cum, zi după zi, se scrie ultima filă dintr-o poveste a cărei soartă pare deja pecetluită. Iar România de astăzi este o scenă pe care absurdul joacă fără cortină, o țară în care maneliștii prosperă, iar intelectualii se pierd în anonimat și sărăcie. Suntem captivi într-o lume dominată de nonvalori, unde aroganța și lipsa de scrupule s-au ridicat pe tronul unei societăți tot mai amorțite. Zeci de posturi de televiziune transmit manele fără încetare, însoțite de emisiuni în care vedete improvizate țin lecții despre o nouă „normalitate”, în care vulgaritatea e ridicată la rang de artă.
De ce o țară întreagă trebuie să plătească pentru ignoranța și gusturile îndoielnice ale unei minorități? De ce suntem forțați să asistăm, în orele de vârf, la paradele obscene ale unui spectacol degradant? Trăim sub asediul unei „pandemii a nonvalorii”, care ne sufocă nu doar spiritul, ci și speranța. Când inteligența tace, prostia cântă! Cei care mai scriu cu har, cei care încă poartă în ei focul culturii autentice, sunt ignorați, marginalizați și împinși spre uitare.
Scriitorii adevărați, aceia care merită respectul unei națiuni, nu doar că nu sunt sprijiniți, dar sunt zdrobiți de un sistem care promovează obediența și mediocritatea. În locul lor, găsim scribi fără suflet și fără operă, grupați în coterii literare sterile, care își împart între ei premii fără valoare și titluri care sună a gol.
Această mutilare culturală nu s-a produs dintr-odată. A fost un proces lent, dar sigur, în care cărțile au fost înlocuite de spectacolul ieftin, iar introspecția a fost abandonată în favoarea divertismentului facil. Trăim într-un prezent în care „pâinea și circul” antichității s-au metamorfozat în „reality show”-uri grotești și scandaluri fabricate, în vedete create peste noapte și în discursuri lipsite de substanță. Efectele sunt devastatoare. Generațiile tinere cresc într-un mediu în care valorile reale au fost îngropate sub un munte de kitsch și trivialitate. Prin manipulare subtilă și mesaje subliminale, spiritul este încet, dar sigur, atrofiat. Omul devine astfel o marionetă, incapabil să distingă adevărul de minciună, hrănindu-se cu iluzii care îi oferă doar o alinare temporară.
Am ajuns într-un punct critic al istoriei noastre. Sub masca globalizării și a multiculturalismului, suntem despuiați de identitate, de dragostea pentru autentic și de respectul pentru trecut. Sistemul nu caută oameni de valoare, ci doar pe aceia care pot fi manipulați, care acceptă să joace roluri dictate de alții. Instituțiile publice reflectă perfect acest haos: incompetența, corupția, nepotismul și birocrația sunt regulile nescrise ale funcționării lor. Meritocrația a fost pervertită într-o caricatură, iar oamenii cu coloană vertebrală sunt eliminați fără milă. În locul lor, tronează semidocții și parveniții, cei pentru care ascensiunea nu e decât o tranzacție încheiată în umbra intereselor obscure. Apusul intelectualității în patria manelelor… Și astfel, ne trezim cu o întrebare care răsună ca un ecou al disperării: mai există viață înainte de moarte? Sau am devenit deja o națiune condamnată să rătăcească printre iluzii și promisiuni deșarte, incapabilă să-și mai regăsească drumul?
Lasă un răspuns