Am văzut cum poate fi manipulat cuvântul, un exemplu îl găsim în acuzațiile aduse domnului Georgescu. Ca să fim protejați sunt două posibilități , să ne întoarcem la fabulă sau să transformăm totul în poveste. Prietenul meu, scriitorul Silviu Molnar, are un stil comic. Nimeni nu poate fi supăra pe el. Cum poți să te superi când râzi de tine? Silviu Molnar este un jurnalist, blogger și autor român, cu experiență de peste zece ani în presa scrisă și televiziune. Este licențiat al Universității Ovidius din Constanța, unde a studiat Istoria și Științele Administrative. Pe blogul său, acesta abordează subiecte legate de politică, economie, și social, comentând pe marginea evenimentelor relevante din România. Am citit un articol scris de dânsul care m-a înveselit, în mod normal mă întristam: „Unde dai și unde crapă. Ieri, aterizase la Washington Înaltul reprezentant pentru politică externă al UE, una din țara aia cât sectorul 3 – Estonia, aia care vrea să se războiască până la victoria finală cu Putin, dar numai dacă le împrumută Negoiță poliția lui locală, care e mult mai mare decât armata lor. Avea Kaja Kallas programată o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat Marco Rubio, adică omologul american, cu amendamentul că Rubio are atribuții executive și conduce politica externă a SUA, iar Kallas e doar un înalt reprezentant, adică o frecție, pentru că, potrivit Tratatului, Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă nu e comisar european, politica externă fiind, conform tratatului UE, apanajul guvernelor țărilor membre. În fine… A consumat estonianca benzina până la Washington, a ajuns la Rubio la ușă și ce să vezi? Ăla își trimite secretara să îi spună că nu se mai poate întâlni cu ea, că s-a aglomerat cu programul, pen’ că a stat la o cafea cu băieții lui mai mult decât își propusese. Așa că i-a rămas estoniencei timp să se ducă într-un mall, undeva, să își cumpere „nește teneși”, să le ia comisarilor-colegi niște magneți de „frigi”, iar pentru Maia, că o rugase mult, o rochiță de primăvară de la reduceri. După shopping, că mai era până la decolare, a lins o înghețată pe băț, a băut o cafea lungă, s-a întâlnit cu niște democrați, după care a plecat acasă, că a fost gata și cu succes reprezentarea diplomatică a mUE la Washington. Toți propagandiștii se chinuie să explice „în limbaj diplomatic” că nu e o sfidare din partea SUA, ci doar faptul că americanul era prins cu nițică treabă. Nu, bre, oameni buni! Întâlnirea era una oficială, bilaterală, programată. E flit! Ăla a umilit-o! A chemat-o până la el, după care i-a spus că are treabă! Mai umilitor de atât nici că se poate. A fost ca într-o scenă de teatru caragielesc. O și văd pe servitoare ieșind la ușă ștergându-și de șolduri mâna plină de făină ca să nu murdărească clanța ușii, după care strigă răgușit: O zis conașu’ Marco să vă zic că nu-i acasă! După care îi închide ușa-n nas, lăsând-o să-i admire ornamentele. O explicație a acestui gest al lui Rubio e aceea că refuzul a venit după arestarea lui Georgescu. Americanii știu că nu tiriplicii noștri sunt dracii din capul mesei. Probabil știu și cine de la Bruxelles a sunat pe cine când au comis-o pe asta cu arestarea lui Georgescu fix ca în Coreea de Nord. Așa că i-au explicat urSulei, prin gesturi care la nivel diplomatic se fac extrem de rar, că îi ține în continuare la ușă pentru deficit de democrație. Cred că nord-coreanul Kim Jong-un, dacă îl interesează subiectul, se strică de râs când vede cât de proști sunt soroșiștii ăștia europeni. La el dictatura e o chestie serioasă, pentru oameni mari”.
O altă poveste cu final fericit am scris eu. În mod normal asemenea povești sunt triste și le întâlnim pe toate străzile Europei. Este vorba despre povestea în care am „invitat” migranții din toată lumea să locuiască la noi acasă: Într-un orășel liniștit, unde tradițiile și credințele se împleteau armonios, trăia o familie deschisă și primitoare, care adesea oferea adăpost celor în nevoie. Într-o zi, un străin a bătut la ușa lor. Era un bărbat cu ochi adânci și o privire melancolică, care purta semnele unei călătorii lungi. Spunea că este în căutarea unui loc de odihnă și că aparține unei religii diferite. Familia, cunoscută pentru bunătatea lor, l-a primit cu brațele deschise. L-au invitat la masă, au împărtășit povești și au început să construiască o legătură. Străinul părea plăcut impresionat de ospitalitatea lor, iar seara a trecut într-o atmosferă de căldură și înțelegere. Dar, pe măsură ce noaptea se lăsa, ceva s-a schimbat. Bărbatul a început să devină mai tăcut, iar un aer de tensiune a început să se instaleze în cameră. La un moment dat, familia a decis să se retragă pentru a-l lăsa pe străin să se odihnească. I-au arătat camera și au ieșit, încrezători că au făcut o alegere bună. Când au ajuns în camera lor, o senzație de neliniște a început să-i cuprindă. Deși se simțeau în siguranță, o voce interioară le spunea că nu totul este așa cum pare. În timp ce se pregăteau de culcare, au auzit un zgomot ciudat din camera străinului. Curioși, au decis să se uite. Când au deschis ușa, au fost șocați să-l vadă pe străin cu un cuțit în mână, pregătit să atace. În acel moment, în mintea lor s-a derulat rapid tot ce se întâmplase. Oferiseră încredere unui necunoscut, fără să știe nimic despre el. Instinctul de supraviețuire s-a activat. Cu inima bătând cu putere, s-au întors rapid, dar nu înainte ca străinul să se arunce asupra lor. Cuțitul a străpuns aerul, dar dintr-un reflex, unul dintre membrii familiei a reușit să-l împingă pe străin, iar cuțitul a căzut din mâinile lui. După momente de panică și confuzie, au reușit să-l imobilizeze și să-l dezarmeze. Când s-au privit unii pe alții, au realizat că, în ciuda diferențelor, s-au unit în fața pericolului. Străinul, înfruntându-și demonic fricile și frustrările, a început să plângă, dându-și seama că și-a pus în pericol nu doar viața lor, ci și a lui. Familia, în loc să-l condamne, a ales să-l ajute. Au stat de vorbă cu el, încercând să înțeleagă ce l-a adus în acea stare de disperare. Împreună, au descoperit că, dincolo de diferențele lor, existau dureri și povești asemănătoare. Acea noapte a devenit un moment de transformare – nu doar pentru străin, ci și pentru ei, care au învățat că înțelegerea poate depăși chiar și cele mai profunde prejudecăți.
Aceste povești pe străzile Europei nu au avut un final fericit. Să fie pace!
