Cultura Vinca este una dintre cele mai vechi culturi din vatra danubiano-carpatică. Fiind reprezentată prin numeroase statuete de o factură misterioasă cu chipuri „zeiești” sau „extraterestre”, acestei culturi îi este specific și un posibil prim mod de comunicare prin scris („Tăblițele de la Tărtăria”, dar și inciziile aflate pe statui și alte artefacte). Statuetele vechi de 7000 de ani la care facem referire, au fost sustrase în anul 2002 din expoziţia didactică a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Ele sunt căutate în continuare de Poliția Română, chiar dacă fapta de furt s-a prescris de mai bine de zece ani. Chiar dacă autorii sau autorul furtului nu vor mai putea fi traşi la răspundere penală, există un dosar de urmărire a acestor bunuri de patrimoniu cultural, importante pentru istoria noastră veche. Bunurile respective sunt urmărite de peste 20 de ani, dar fără succes. Descoperite în situl arheologic de la Ciugud, piesele preistorice au fost furate în prima parte a anului 2002 dintr-o sală a Universităţii din Alba Iulia, unde făceau obiectul unei expoziții temporare. Anchetatorii nu au descoperit nicio urmă a celor care au sustras idolii, astfel încât ancheta s-a blocat la scurt timp. De asemenea, statuetele nu au fost scoase la vânzare între timp în mod public, cum s-a întâmplat cu alte obiecte de patrimoniu furate din România.
Cultura Vinča, cunoscută și sub numele de Cultura Turdaș sau Cultura Turdaș – Vinča, a reprezentat o cultură arheologică neolitică în Serbia de astăzi și părți mai mici ale Bulgariei și României (în special Transilvania) și datează din perioada 5700 – 4500 î.Hr. (acum 6.500 – 7000 de ani). Numit după situl său tip, Vinča-Belo Brdo, o așezare mare cunoscută descoperită de arheologul sârb Miloje Vasić în 1908, această cultură reprezintă rămășițele materiale ale unei societăți preistorice, caracterizată în principal de modelul său specific de așezare și de comportamentul ritualic. Tehnologia agricolă introdusă pentru prima dată în regiune în timpul primului neolitic temperat, a fost dezvoltată în continuare de cultura Vinča, alimentând boom-ul populației și contribuind la constituirea și orgnizarea unora dintre cele mai mari așezări din Europa preistorică. Aceste așezări au păstrat un nivel ridicat de uniformitate culturală prin schimbul de obiecte ritualice pe distanțe lungi, dar probabil nu au fost unificate politic. Diferitele stiluri de figurine zoomorfe și antropomorfe sunt semne distinctive ale acestei culturi, precum și simbolurile „Vinča”, pe care unele presupuneri o reprezintă cea mai veche formă de proto-scris. Deși nu a fost considerată convențional ca parte a perioadei calcolite sau a „epocii de cupru”, cultura Vinča oferă cel mai vechi exemplu cunoscut de metalurgie a cuprului, ca prim pas spre epoca bronzului. În anul 2023 statuetele încă nu fuseseră recuperate, dar urmărirea continua…Redescoperirea acestor statuete vechi de 7000 de ani ar completa istoria țării noastre încă necunoscută și ar constitui un punct de atracție turistică interesant pentru cei ce iubesc aceste artefacte de o factură mistică mai specială. Și crearea unor copii cu care să se completeze colecțiile muzeale și imaginea generală asupra unei culturi ce a evoluat pe un anume teritoriu nu ar fi de rău augur, ci un fapt benefic. Să multiplicăm „mesajul” acestor artefacte și să oferim acces la ceea ce au vrut să ne transmită strămoșii. (G.V.G.)
Lasă un răspuns