Am spus nu o dată că identitatea României poate fi salvată numai prin cultură. Așa cum am văzut că se întâmplă în Scandinavia, un adevărat model în acest sens. Altfel nu se explică de ce țări ca Norvegia se află în avangarda lumii. Nu întâmplător, Donald Trump a emis recent o altă perlă, ca la Groenlanda, Canada, Golful Mexic, Canalul Panama, vrea să anexeze acum și Norvegia. El vrea și Norvegia, o țară care a ajuns unde e pe alte principii decât cele americane, având la temelie mitologia vikingă, pe când SUA nici nu se născuse și, când s-a născut, s-a ridicat pe sclavie și masacrarea băștinașilor. Cu astfel de conducători extremiști, Trump, Putin, Netanyahu, Kim Jong-un, trăim categoric al treilea război mondial. El nu se petrece precum primele două războaie mondiale, ci altfel, acest altfel, cu tehnica electronică, fiind mult mai periculos decât războaiele clasice. Sunt convins că marea cultură îi poate domestici și pe acești „războinici”. Avem nevoie de multe focare de cultură. Un astfel de focar, pe care îl urmăresc de la înființare, este Galeria Kulterra. Ea ne-a oferit prilejuri rare, să vedem diverși artiști plastici, care sunt valori de necontestat. M-am bucurat când am văzut că spațiile ei au fost deschise și artiștilor din Moldova, o pleiadă de talente indiscutabile, cum ar fi Valeria Glibiciuc și Ciprian Antoci.
Și iată că acum se petrece iar o mare surpriză, asistăm la expoziția francezului Quentin Hubert, care a dorit să aibă o expoziție chiar aici, în acest spațiu expozițional, la concurență cu marile galerii americane. El a ales foarte bine. Dar ceea ce vedem, depășește și ce am văzut în America. Nu știu ce succes va avea aici expoziția lui, numită Love, Truth, Historical Dialectics and Revolution, dar în America sigur va avea succes. Și mă gândesc la ce am văzut în rețeaua de librării Burnes@Noble. Am rămas uluit când am văzut pe rafturi broșura Manifestul Partidului Comunist de Marx și Engels. Ea era oferită ca soluție ideologică față de haosul care domină viața americană. Evident, americanii nu știu ce înseamnă comunismul, au trăit doar presiunea anti-comunistă, mccarthismul sau „vânătoarea de vrăjitoare”, cum a numit-o Chaplin, suspectat și el de simpatii comuniste. Dar principiile marxiste nu au fost învinse de cele capitaliste. Când a avut o convorbire tête-à-tête cu Gerald Ford, la Washington, Ceaușescu i-a spus cum ar putea el redresa capitalismul, fiindcă a constatat că merge pe o cale greșită.
Ce să mai spun de actuala guvernare a României, care e lipsită total de orice soluție, fiindcă nu are nici o ideologie. Ca să-și acopere furturile, a ajuns să taxeze nemilos populația! Evident, Quentin Humbert nu s-a gândit la România când și-a conceput expoziția, ci la întreaga istorie a omenirii, cum vede el redresarea ei. Și a venit cu această expoziție sui-generis, în care propune soluția marxistă. Tablourile sale, de un mare rafinament plastic, realizate în tehnica acrilic pe pânză, ilustrează puternica filozofie marxistă, începând cu aceea hegeliană, fiindcă se știe că Marx a fost elevul lui Hegel, de la care a preluat gândirea dialectică, principiul teză-antiteză-sinteză, care face ca istoria să se miște după legi dinamice, de la inferior la superior. Pionierul acestei idei a schimbării a fost Heraclit, pe care Hegel l-a pus la loc de cinste, așa cum l-a pus și Quentin, care își prefațează expoziția cu portretul filosofului grec, care a lansat celebrea expresie panta rei, arătând că într-un râu care curge, nu te poți scălda de două ori în aceeași apă. Lângă el, este portretul marelui sofist Protagoras, cel care a spus că „omul e măsura tuturor lucruilor”. Acești filosofi antici i-au fascinat pe hegelieni și marxiști.
Metoda dialectică a fost părăsită de epocile post-marxiste. La noi este o acuzație gravă dacă îl citezi pe Marx. La americani nu este. Și nici în Franța lui Quentin. De aceea, el a venit cu mult curaj să ne arate ce înseamnă filosofia marxistă. Cum să elimini din gândire dialectica? Vă imaginați această filosofie tradusă în imagini sugestive? Expoziția lui este rodul unei munci titanice, fiindcă el ilustrează citate semnificative din operele marxiste fundamentale, precum Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului, Originea familiei, a proprietății private și a statului, Mizeria filozofiei, Capitalul, în trei volume, Salariu, preț, profit, Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință etc. Și toate pe baza Fenomenologiei spiritului a lui Hegel, și a celorlalte opere fundamentale: Prelegeri de estetică, Principiile filozofiei dreptului, Prelegeri de filozofie a istoriei, Enciclopedia științelor filosofice, Spiritul creștinismului și destinul său și altele.
Expoziția are două limbaje, imagine și text, transcris în limba engleză. Sub fiecare tablou există un text, care explică mesajul lui. Dar nu este o explicație tezistă, fiindcă tablourile sunt veritabile sugestii plastice, și capodoperele expoziției o formează triada dedicată lui Hegel.
Am discutat cu artistul și i-am dat ca exemple și revoluționari români, precum Nicolae Bălcescu sau Tudor Vladimirescu, apoi i-am dat alt exemplu, filmul lui Luc Besson, Ioana d’Arc, care este o mostră de demitizare a personajului și a legendei mistice. Dar Quentin Hubert nu demitizează eroii marxiști, nu demitizează nimic, el are o atitudine pozitivă față de revoluționarii care s-au sacrificat pentru o nouă lume, precum Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, militanți socialiști germani, marxiști, asasinați de leniniști pentru convingerile lor. Soluția marxistă este o soluție christică, militanții ei se numeau spartachiști (de la Spartacus), e soluția muncitorilor, a dictaturii proletariatului, adică a demosului. Ei apărau democrația, nu calea militaristă a lui Lenin. În istoria Germaniei se vede foarte clar diferența radicală dintre marxism și leninism, diferența dintre calea democratică, fără crime și violență, și calea uciderii în masă, după principiul „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.
Citatele alese de Quentin sunt o mare lecție istorică, prin care se susține o puternică ideologie democrată. El ne vorbește apoi despre alienarea capitalistă (cu portretul lui Marilyn Monroe, simbol al corupției erotice și al suicidului), despre ororile extremismului, precum cruda asasinare a lui Pier Paolo Pasolini, despre marii artiști și marile spirite ale României și Franței (vezi medalioanele lui Constantin Brâncuși și Emil Cioran, de pe fundalul sălii mari a galeriei), și propune o nouă revoluție, înțeleasă ca „revolutio”, ca întoarcere la origini, la revelarea substanței umane, a valorilor inocente primare (primitive), așa cum face Mel Gibson în filmele sale, în special în Apocalypto (2001).
Nu metoda dialectică este de vină că a fost răsturnat comunismul, ci felul cum a fost ea aplicată. De la Marx la Lenin e o distanță de la cer la pământ. Leninismul a trădat marxismul. România nu a fost niciodată marxistă, ci comunistă, dar și acela adus pe tancurile sovietice. Mi-a plăcut când Ion Cristoiu a spus că abia așteaptă să revină comunismul. Dar nu va mai reveni niciodată cum a fost, fiindcă americanii și Occidentul l-au lovit din plin, mortal, iar noi i-am pus capac, ne-am ucis dictatorul. Și Vestul eliberator, care ne-a „eliberat” de industrie, de tot, nu a pus nimic în loc, i-a lăsat pe români să-și facă de cap. Și ei au ajuns la isprava anti-democrată, să anuleze alegerile libere. România a devenit țara hoților, e greu de imaginat, nici Quentin nu și-ar putea imagina, că va reveni comunismul sovietic. De aceea, artistul francez ne arată care sunt valorile marxiste. Interesant acum este experimentul cu „epoca de aur” capitalistă, americană, anunțată la investirea sa de Donlad Trump, înrucât cu „epoca de aur” comunistă a lui Ceaușescu ne-am lămurit. Sloganul „Make America Great Again” ar trebui să cadă, fiindcă America nu a cunoscut niciodată o „epocă de aur”, poate pe vremea amerindienilor, când USA nici nu exista. Este posibilă însă o „epocă de aur” cu pistolul pe masă și cu expulzarea a milioane de emigranți, când prin Constituție America este numită „țara emigranților”?!
Repet, expoziția lui Quentin este unică și ar avea mare succes în Manhattan. Omenirea, aflată azi într-un război planetar, mai mult sau mai puțin mascat, nu are o soluție mai bună decât cea marxistă. Expoziția lui Quentin Hubert este o mostră în acest sens. El a făcut efortul să ne reamintească principiile de bază și eroii care s-au sacrificat pentru ea. Dar expoziția sa nu se reduce doar la spectrul politic, ea are multe frumuseți estetice, precum asocierea între Catedrala Notre Dame și Biserica Neagră, sau frumuseți umane, ca evocarea preistorică, într-o remarcabilă portretistică tribală. Un articol nu poate să cuprindă un cosmos creator. Vă îndemn să mergeți să vedeți acest spectacol plastic și filozofic insolit. Mulțumim Galeriei Kulterra care a făcut posibilă această rară expoziție în România.
Lasă un răspuns