Umorul Lichid…

La Galeria Kulterra a expus și artistul plastic MeWho, pseudonimul lui Mihai Ungureanu, așa cum mi-a spus curatorul galeriei. MeWho e un nume comic, înseamnă „EuCine”, adică vrea să ne întrebe „Cine sunt eu?”, precum Omulețul lui Gopo, pe care nimeni încă nu s-a încumetat să-l sculpteze, ar fi putut MeWho, fiindcă expoziția lui dovedește că e priceput la experimente. Ce experimentează MeWho? Reacția la privitor a unui nou material artistic. Când l-am întrebat pe artist dacă pentru cele 12 sculpturi expuse a folosit bronzul, marmura sau lemnul, el mi-a răspuns că e și ceva lemn pe ici, pe colo, dar baza este o nouă materie numită „marmură lichidă”. Mai există expuse și două lucrări din alte materiale, precum un craniu atârnând de perete cu un corn vegetal, sculptură comică numită Inorog, din rășină vopsită și alamă. La fel, Punky 032 din ceramică și metal. Da, era nevoie de ceva curgător, lichid, ca să dea viață unei mari idei, să reprezinte lanțul trofic al naturii, legăturile interioare dintre plante, animale și oameni. Și a numit „lanțul”, bilanț, scris așa „BiLanț”. E o mare ambiție să faci un bilanț trofic, o sinteză, ceea ce este foarte pretențios, de aceea a rezolvat lucrurile cu umor, cu subtilă ironie. De pildă, sculptura numită Șoricelul alb cu ochii roșii nu are nici o legătură cu titlul. Sculptura reprezintă un copil, în stilul capete de copii ale lui Brâncuși. Există și șoricelul, pe umărul drept al copilului, dar nu e de loc alb, e negru, ca toată compoziția. Am văzut în realitate o imagine asemănătoare, în Times Square, la New York, când niște copii purtau șoareci pe umăr, colorați, și se jucau cu ei, așa cum se joacă tot cu un șoricel și personajul interpretat de Maia Morgenstern în filmul Balanța lui Lucian Pintilie. Nu vedem nici un șoricel alb cu ochii roșii. Lucrarea e neagră, parcă ar fi din marmură, dar e din marmură lichidă. Așa ca și sculptura ei geamănă numită Pisica neagră, o dublură a copilului din imaginea cu șoricelul. Ambele lucrări au aceleași dimensiuni: 130x34x34 cm.

Umorul lichid se vede și din titlurile unor lucrări ca Yeti sau Zâmbetul Monei Lisa, o lucrare în basorelief, din marmură lichidă albă! Din marmură lichidă neagră s-a născut însă Monkey Business, o maimuță răstignită prinsă cu scotch! Ironice sunt și Good morning și C7, niște bizarerii spațiale. Formidabilă este Alice desenând granița, din marmură lichidă colorată, o fetiță care trage pe soclu cu creta/pensula cercul în care se află.

Cu totul ironică este Mica sirenă, care nu are nici o legătură cu celebra Mica sirenă, simbolul orașului Copenhaga, care e neagră, stă pe o stâncă și are coadă de pește, de sirenă. MeWho nici nu s-a gândit la acest model, el a făcut mai degrabă o pisică albă decât o sirenă. Categoric, lucrarea este un experiment în marmură lichidă. Așa cum este și Scufița roșie și Lupul, ea mare, de 85 cm, iar lupul un superpitic la picioarele ei!
În afară de cele 12 sculpturi, MeWho prezintă și ciclul de tablouri Anotimpurile, cu elemente comice, dar nu în stilul lui Archimboldo, care a pictat cu adevărat lanțul trofic al naturii. De pildă, Iarna este maronie/vișinie, ca nisipul Saharei la apus, iar în mijloc e lipit un scaun rup, probabil că MeWho și-a reprezentat scaunul pe care se odihnește iarna. Păcat că acest ciclu (patru tablouri cu aceleași dimensiuni, 52×37 cm) nu a fost susținut sonor de piesa Anotimpurile de Vivaldi, fiindcă galeria Kulterra ne-a obișnuit cu sudura dintre arta plastică și muzică. Dar ironia ar fi fost prea mare!

Însă suprema ironie a expoziției lui MeWho, care ne arată cine este el, este lucrarea Nodul gordian, dimensiuni 120x93x42 cm, reprezentând doi labradori negri, fioroși, care păzesc un nod din frânghie aflat pe un soclu. Dar să nu se speriem, fiindcă dulăii au botnițe, iar nodul este prins cu ambele capete ale funiei de trupul lor. Orice am face, Nodul gordian nu poate fi dezlegat. Nu avem decât o șansă, să-l tăiem, așa cum a făcut Alexandru Macedon, adeverind prezicerile, înainte de a cuceri Asia. Imaginea lui MeWho se potrivește de minune la situația actuală a României, devenită un nod gordian, cu probleme mai mult decât complicate, haotice, de nedezlegat. România nu are în prezent nici un cap limpede, nici un Justițiar, care să vină și să taie nodul încurcăturilor de la rădăcină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*