De la mănăstirea Manasija se poate ajunge la Peștera Resava (sau Resavska), care este o peșteră lângă Jelovac, în estul Serbiei, la aproximativ 20 de kilometri de Despotovac. Este unul dintre cele mai mari sisteme de peșteri din Serbia, cu coridoare și galerii de aproximativ 4,5 kilometri lungime. Este situată în regiunea superioară a râului Resava și se estimează că peștera ar avea o vechime de peste 80 de milioane de ani, în timp ce cele mai vechi speleoteme datează de acum 45 de milioane de ani. Se merge cam 20 km pe un drum destul de rău ce merge de-a lungul unui râu. Accesul în peştera se face la ore fixe şi numai cu ghid. Biletele sunt ieftine, dar se pot plăti doar cash, aşadar cine merge e bine să aibă bani lichizi. La început se coboară pe nişte trepte şi abia apoi se intra în galerii. Turul peşterii se face pe o distanţă de 800 de metri şi durează cam 40-50 de minute.
Lungimea totală anunțată este de 2.800m. În doar două locuri este permisă fotografierea. Peştera Resavska e destul de răcoroasă, cu 7 grade. De asemenea este prima peşteră din Serbia care a fost amenajată pentru vizitatori. Au fost construite tunele, poduri şi scări, s-a făcut o instalație de iluminare electrică. Dintr-un total de opt săli mai mari, patru săli sunt amplasate pe două nivele fiecare, iar speleotemele de aici sunt colorate în roșu, galben și alb. Peştera Resavska e formată din trei nivele conectate între ele prin galerii. Ruta turistică trece doar în primele două. Prin cea de-a treia galerie curge un râu. Peștera este foarte bogată în formaţiuni. Se găsesc cam de toate din acestea: stalactite, stalagmite, coloane, cascade împietrite, mici lacuri de peşteră.
De asemenea impresionează o mare paletă de culori ce vin să dea un farmec şi mai mare comorilor din adâncuri. Pe primul nivel se găsesc patru săli. Prima dintre ele este Sala Coloanelor, numită aşa după coloanele de culoare gălbuie care se află aici. A doua încăpere este aşa-numita cameră-stup al cărei tavan este plin de stalactite în formare. A doua şi a treia sală sunt conectate printr-un coridor format printr-o rocă de culoare roşie, caracteristică numai peşterii Resavska. Acest coridor este simplu, nu există în el nici un fel de formaţiuni La capătul acestui culoar se afla Sala Preistorică denumită aşa fiindcă aici s-au găsit un topor de piatră, suliţe şi cranii de vulpe şi o vatră de foc. Prin tunele scurte care au fost săpate de om se ajunge în Camera de Cristal, o sală cu acustică foarte bună. Aici se găsesc nişte formaţiuni care seamănă cu un cuplu în vârstă.
La capătul acestui culoar se afla Sala Preistorică denumită aşa fiindcă aici s-au găsit un topor de piatră, suliţe şi cranii de vulpe şi o vatră de foc. Prin tunele scurte care au fost săpate de om se ajunge în „Camera de Cristal”, o sală cu acustică foarte bună. Aici se găsesc nişte formaţiuni care seamănă cu un cuplu în vârstă („Moșul și Baba”). Altitudinea la intrarea în peșteră este de 485 de metri, iar cel mai jos punct din interior este la 405 metri, aceasta având un character descendent. Peștera a fost formată de râul subteran ce a străbătut substratul de calcar, posibil pe o falie primordială. Formațiuni rupestre spectaculoase se găsesc chiar de la intrare. Acestea se formează prin dizolvarea carbonatului de calciu în apa cu caracteristici acide și redepunerea acestuia în cunoscutele formațiuni calcitice.
Culoarea formațiunilor depinde de mineralul prin care a trecut apa în drumul său subteran: roșu din oxidul de fier, alb din calciul cristalizat și galben din urmele de lut (argilă). Simbolul peșterii este o stalagmită masivă, de 20 m înălțime și 12 m lățime. După descoperirea sa, a fost numită „Statuia mamei cu un copil”. În 2020, prin explorarea sa amănunțită, care a început la mijlocul anilor 1990, s-a descoperit că peștera mare, dar și unele peșteri înconjurătoare mai mici din valea Resava găzduiesc 28 de specii de lilieci. Cercetătorii de la Facultatea de Biologie a Universității din Belgrad au calculat că și cei mai mici lilieci pot mânca până la 3.000 de țânțari într-o noapte, ceea ce poate explica lipsa aparentă de țânțari din valea Resava și de pe versanții muntelui Beljanica. Ca istorie, peștera Resava a fost descoperită accidental de ciobanii din zonă în anul 1962. După ce a fost explorată timp de 10 ani, peștera a fost deschisă oficial pentru vizitatori la 22 aprilie 1972. La 1 mai 2017, în peșteră a fost deschis „Parcul Adrenalina”, ca o nouă atracție turistică. Acesta se compune din 15 obstacole (poduri suspendate, cabluri suspendate, tiroliană, grinzi etc.). După deschiderea acestui parc de distracție a avut 56.500 de vizitatori în 2017.
Din cei 4,5 kilometri, 2,83 kilometri au fost explorați în detaliu, în timp ce doar 0,8 kilometri sunt adaptați pentru vizitatori. O legendă sau poveste turistică ce circulă printre localnici și turiști a apărut în jurul unei stalactite și a unei stalagmite, ce se s-au apropiat atât de mult încât au fost numite „Dorul dragostei și un sărut”. Acestea sunt la doar câțiva milimetri distanță, dar va dura 1.000 de ani înainte de a ajunge una la cealaltă. Din 2010, Peștera Resava este membră ISCA(d) (International Show Caves Association, Asociația Internațională a Peșterilor Turistice). În 2017 a devenit primul monument hidrologic cu lumini decorative din Serbia. Se folosesc LED-uri, lumini reci, astfel încât să nu afecteze microclimatul. Au fost montate și panouri informative strălucitoare în fiecare dintre săli și balustrade noi. La nord de Peștera Resava se află monumentul cultural Lisine, în care se află două cascade, Veliko Vrelo și Veliki Buk. Hidrocomplexul Lisine și Peștera Resava au o singură administrație, acoperind o suprafață de 11 hectare (27 acri).
În 2017, Guvernul Serbiei și Institutul pentru Protecția Naturii au început acțiunile preliminare pentru crearea unui nou parc național, care să acopere regiunea muntoasă Kučaj-Beljanica. Se presupune că va deveni cel mai mare parc național din Serbia, care ar cuprinde, printre altele, Peștera Resava, complexul Lisine și unele dintre cele mai vechi păduri intacte din țară, cum ar fi pădurea Vinatovača, care a rămas intactă de la mijlocul secolului al XVII-lea. Un turist curios și dornic de mai multă informație despre vecinii noștri sârbi va găsi acest loc interesant și demn de a primi un sacrificiu temporal necesar unei vizite pe îndelete…
Lasă un răspuns