De secole scriitorii de science-fiction ne obişnuiseră cu ideea robotului casnic, acea magică realizare a ştiinţei care ne scutea de sâcâielile activităţilor domestice precum măturatul, spălatul rufelor, bucătăreala sau, Doamne Iartă-ne, bătutul covoarelor! Ce să mai spunem? Acestă formă de neosclavagism era încântătoare oricum ai fi luat-o! Moral, nu mai era vorba de încălcarea vreunor drepturi ale omlui, iar lenea noastră structurală de fiinţe superioare era pe deplin satisfăcută. Ce putea fi mai frumos? Nimic, numai că între fantezia scriitorilor şi realitate se intersecta posibilitatea realizării din punct de vedere tehnic aşa că oamenii, plini de speranţe, aşteptau considerând că odată şi odată tot ar trebui să… Aşa se face că atunci când a apărut primul robot, cel telefonic, dezamăgitor de simplu fiindcă nu făcea decât să dea un răspuns standard apelantului şi să contorizeze apelurile, a provocat totuşi un entuziasm comparabil doar cu reclamele care au însoţit produsul, în speță cele din filmele poliţiste unde un detectiv inteligent şi carismatic prinde criminalul doar ascultând mesajele înregistrate pe robotul telefonic al victimei.
Senzaţional! Am simţit cu toţii că nu mai putem trăi fără un asemenea device în casă mai ales că apăruseră deja noile tipuri de aparate telefonice cu robot încorporat. Era clar că peste puţin timp vor apărea şi roboţii mult doriţi, aceia care ne vor aduce berea de la frigider fără să mai fim nevoiţi să ne ridicăm de pe canapea şi să întrerupem astfel vizionarea programelor extrem de inteligente ale televiziunilor de nişă. Evident, acest gen de robot a fost imediat introdus în cadrul serviciilor către populaţie, a furnizorilor de tot felul de la electricitate, cablu sau gaze până la primării ori spitale. Părea un progres aproape nemeritat pentru noi bieţii păcătoşi, care astfel ne rezolvam problemele din zonele de interes fără să mai fim nevoiţi să stăm la cozi în faţa unor ghişee la care trebuia să te apleci pentru a vorbi cu funcţionarul printr-o fantă ceva mai meschină decât ambrazura unui tanc.
Aşadar, plin de optimism, atunci când am avut o problemă cu întreruperea curentului electric, era pe timpul unui viscol năpraznic şi nu mai funcţiona nimic în casă, am apelat numărul de urgenţă al instituţiei şi mi-a răspuns robotul. Prompt şi eficient, mi-a indicat să apăs o tastă care mă va duce direct la serviciul de care aveam nevoie. Aşa am făcut, iar robotul, imperturbabil ca orice robot, şi-a continuat recitalul până când a epuizat indicaţiile, apoi a constatat că nu apăsasem nici o tastă, aşa că mi-a mulţumt politicos şi m-a invitat să revin. Spre seară, cu nervii făcuţi zdrenţe şi în prag de a face infarct am renunţat la bătălia cu robotul cel politicos care nu voia nici în ruptul capului (meu!) să mă ghideze prin meandrele tastelor. A doua zi am mers la sediul instituţiei şi am solicitat intervenţia de rigoare spre nedumerirea unei doamne care nu înţelegrea de ce nu am folosit serviciul telefonic. Am rugat-o să contacteze ea serviciul şi mi-a răspuns, foarte politicos, că personalul nu are acest drept. Părea logic! Aşa cum se întâmplă de obicei, peste un timp am uitat de întâmplare şi când am avut probleme cu cablul am repetat experienţa. De la cap la coadă, dar de data aceasta nu şi până spre seară deoarece aveam totuşi un rest de memorie! Am reuşit însă ca peste două zile să fiu programat pentru vizita unui tehnician care urma să rezolve problema apărută.
Deşi un calcul rapid mi-a arătat că timp de două zile eu plăteam un serviciu inexistent, constatarea nu mă deprima fiind, normal, obişnuit cu acest gen de situaţii. Mde, mă născusem ceva mai devreme, pe timpul când abuzurile instituţiilor erau chiar un fel de regulă socială. Am avut totuşi o frumoasă surpriză când a sosit tehnicianul. Era un tânăr plăcut la înfăţişare, foarte priceput şi, culmea, aveam să aflu: inteligent şi cu mult umor. Recunosc, l-am îndrăgit mai ales că mi se părea o excepţie de la regulă. Când a terminat depanarea am simţit nevoia să-l recompensez pentru serviciul prestat, iar el, dând dovada unei bune educaţii, nu a făcut mutre, ba chiar mi-a şi mulţumit. Am prins curaj şi i-am povestit păţaniile mele cu roboţii telefonici exprimându-mi nedumerirea, dar şi un fel de temere ascunsă precum că eu nu m-am adaptat noilor exigenţe ale pieţii de comunicare. Faptul că noul meu prieten a început să râdă mi-a dat un fior rece: era clar, sunt un depăşit, incapabil de adaptare, prin urmare, cel mai bun lucru pe care îl am de făcut este să dispar precum dinozaurii! Nasol! Doar că după ce a râs Dan, aşa-l cheamă pe tehnician, mi-a spus: – Domnule, cred că puteţi înţelege faptul că rezultatele progresului tehnologic nu pot fi mai dezavantajoase pentru noi, oamenii, faţă de invenţiile precedente! Numai că acest lucru va fi cert vizibil doar atunci când tehnologiile vor decide singure cum şi în ce mod vor interacţiona cu noi. Până atunci însă ele vor fi supuse felului nostru de a fi, adică pervers şi înşelător. Să vă explic prin exact problema ridicată!
S-a hotărât, la cel mai înalt nivel de decizie, că implementarea robotului telefonic în relaţia dintre furnizorul de servicii şi consumator este favorabilă ambilor. Pe de o parte se renunţa la o serie de angajaţi şi se optimiza fluxul informatic, iar pe partea cealaltă consumatorul rezolva problema apărută mult mai repede şi mai eficient, scutind o serie de costuri cu deplasarea sau veşnicul dosar cu şină de care nu cred că vom scăpa vreodată. A apărut însă imdiat o problemă de tip instituţional! Solicitările erau mult mai multe pe unitatea de timp, iar asta ducea la o apreciere negativă a eficienţei tehnicienilor de la intervenţie. Evident, odată cu scăderea salarizărilor prin impunerea de sancţiuni financiare. Ehe, dar omul găseşte repede calea de rezolvare a unor situaţii defavorabile!
S-a studiat modul de funcţionare al robotului şi s-a descoperit imediat circuitul prin care acesta recepta tasta apăsată de solicitant. Firesc, acest circuit a fost deviat în aşa fel încât să nu se poată constata o defecţiune, iar robotul a intrat în buclă constatând la final că solicitantul, din cine ştie ce motiv, nu a apăsat nici o tastă, deci nu are nevoie de nici o intervenţie. Astfel echipele service şi-au reluat vechile obiceiuri, iar eficienţa lor a revenit la cotele anterioare. Inteligent, nu!?
– Păiii, da… dar consumatorul?
– Cine credeţi că este cu adevărat interesat de consumator atâta timp cât acesta îşi plăteşte facturile?
I-am mulţumit noului meu prieten pentru explicaţii, l-am condus la ieşire, ne-am luat rămas bun, iar când m-am întors în casă mi-am dat seama că de vină sunt tot eu, un prost dependent de serviciile oferite de cea mai perversă formă de viaţă de pe planetă, semenii mei…
Lasă un răspuns