Este tot mai evidentă reconfigurarea… Reorientarea unor state europene, dacă nu spre un „exit”, comun sau individual, din UE, cel puțin spre aderarea către alte blocuri, structuri, asocieri poate cu mai multă personalitate juridică decât are „de facto” Europa. Și nu, în fapt, aidoma actualei UE, non juridice în mod real, având o pseudo personalitate juridică în sertarul „conținut” cu forme fără fond. Și sunt tot mai multe state care nu își mai maschează dezacordul cu „vechiul” UE, în curând poate chiar „fostul”, prin vehicularea unor spații transnaționale (poate unul dintre puținele lucruri bune ce ar merita a fi translatate din actuala UE) la nivel comercial, vamal sau de transport, avantajoase pentru ele, pentru bunăstarea lor economică, și nu pentru interesele clicii de la Bruxelles. Și da, ideea unui altfel de „Schengen”, carpatico-dunărean poate, dar nu drept „micul Schengen” (roata istoriei nu ne mai permite sa ne strivim sub noțiuni autodepreciative, lipsite de încredere) ar fi fost un astfel de model „de evadare”. Evadarea din UE, evadarea din „cancel all”, neofascism, lgbtism, politici de pseudocorectitudini mascând abuzurile Bruxellesului la adresa statelor tot mai deznaționalizate, iar prin acestea și interesele (la fel de abuzive) ale clicilor guvernamental-corporatiste acționând împotriva statelor naționale… A acelor state în care s-au dezvoltat parcă pentru a le devora spre, nu numai enclave, secesiuni, ci spre lichidarea lor totală. Pentru pregătirea lor pentru a fi colonizare… Tot mai puțin mascat și tot mai evident cu presiuni, amenințări, șantaje, dinspre Bruxelles, trădări și vânzări naționale ale națiunilor încă fie și parțial suverane de către aceleași clici guvernamental-corporatiste.
Astăzi, aceste state fac o altfel de opoziție (de „exit”) față de UE… Se securizează prin alegeri menite nu a ascunde adevăruri și realități în spatele unor noi ziduri, ci sub însăși ochii larg deschiși ale populațiilor tot mai profund, voit, dirijat, manipulate, intoxicate și supuse experimentelor de anulare a liberului arbitru de națiune, al rațiunii de cetățeni ai Cetăților-națiuni (azi hrube depopulate de repere, valori), al rațiunii de „dezempatizare” a indivizilor transformați, nu în ființe trestii negânditoare, ci în deformări de forme fără (deja de o bună bucată de timp) conținut. Iar „evadarea” este vizibilă într-o raportare pe care noi nu o mai luam de prea multă vreme în calcul. Legitimul drept al unei națiuni de a și spori, nu doar cheltuielile (dictate!), nu doar investițiile (la ordin!), ci și rezervele absolute. Rezerve ale oricărui acel necesar și condiționat posibil „a fi”, „a exista”, „a avea” discernământ și drept de măsură de sine gândit și aplicat.
Sunt practic state cu propriile paradigme conturate pentru încadrarea în alte viitoare blocuri (comerciale, sociale, de transport, de apărare, de comunități de informații) care își pregătesc nu plata biletelor de desprindere și evadare din UE, ci locurile legitim egale la alte mese. Pentru că nu distanțele mai contează acum. Și da, BRICS, fie chiar și clădit departe de UE, de mucegaiul acesteia, de putreziciunea de anulare a orice viu al normalului, se va regăsi aici tocmai prin acele state. Iar faptul că Ungaria și-a mărit peste noapte rezervele de aur este un cec deloc în alb spre a avea acces la structura viabil a fi înlocuitorul de drept pentru o lume de mâine a deja prea nelumii de azi. Și nu este rușinos că ungurii ne au depășit ca rezerve în tone de aur… Că ar însemna că am fost leneși și dezinteresați, când, de fapt (dar nu este o scuză, evident!), am fost neputincioși în a pregăti viitorul copiilor noștri… Sigur, dacă am fi avut o politică de întărire a puterii monetare prin consolidarea rezervelor de aur ale țării am fi fost acuzați de „putinism”, filo rusism… Și oricum UE nu ne-ar fi permis să schimbăm acest mod al sutenabilității de țară, pentru a trece de la jocul exclusiv al castei bancar guvernamental corporatiste al jonglării cu veșnicul curs valutar de schimb manipulat, la axarea pe creșterea rezervei de aur. De aceea, faptul că am ajuns a fi depășiți de Ungaria la „capitolul” depozitelor de aur nu este o atingere a mândriei naționale, ci o aproape ratare a locului de drept la discuțiile și deciziile de mâine ale Europei, ale părților din ea evadate din UE…
Lasă un răspuns