Dacă treci pe malul Dunării, înspre Moldova Nouă / Oravița, un obiectiv îți atrage atenția de pe partea sârbească, dincolo de strălucirea oglinzii de apă: Cetatea Golubac, sau Golubăț, pe românește. Ca să ajungi la Golubac, trebuie să treci Dunărea pe la Porțile de Fier, apoi să urmezi drumul spre Belgrad, chiar pe malul Dunării. Sunt cam o sută de kilometri, aproximativ două ore, pe un drum decent, dar minunat! Șoseaua șerpuiește ba parcă agățată de stâncă, ba plutind pe apele fluviului Dunărea, trecând pe sub munte și pe lângă apă și oferind multe puncte de belvedere spre malul românesc. Dacă vi se face foame, în drum puteți lua o pauză la Doni Milanovac, pentru o plescavița bună și ieftină. Și dacă veniți de departe, la patru kilometri de cetate, în amonte, se află micul orășel Golubac, unde vă puteți caza ieftin chiar pe malul Dunării. Dimineața o vizită la patiseria din centru vă va da energie pentru toată ziua – burek-ul este extraordinar. Și nu vă chinuiți cu engleza, sârbii din zonă vorbesc românește și sunt foarte primitori. Cetatea Golubac se află la intrarea pe defileul Dunării (Parcul Național Djerdap, sau Porțile de Fier), într-un loc ce controla ușor traficul pe apă și pe uscat din zonă. Prima atestare a sa este din 1335, dar nu se știe dacă a fost construită de sârbi sau unguri. De-a lungul istoriei cetatea a fost controlată fie de sârbi, fie de unguri, iar mai târziu a aparținut Imperiului Otoman (până în secolul XIX). O bună panorama a cetății se poate vedea dacă treceți vis-a-vis de parcarea cetății, unde un drum urcă pe lângă o fostă exploatare minieră. Sunt semne ce vă trimit spre locul numit „Grădina Dragonului” (Dragon’s Garden), de unde veți avea cea mai buna priveliște asupra cetății, dar și asupra malului românesc. Până la Grădina Dragonului aveți de mers cam doi kilometri, pe drum, în urcare, așa că fiți pregătiți. Se pare că zona este plină de tufe de liliac și poate n-ar strica să mergeți primăvara, spre a-i vedea înfloriți. Și nu vă temeți de faptul că veți întâlni dragoni – de fapt punctul de belvedere a fost amenajat în cinstea despotului sârb Stefan Lazarevic, membru al ordinului Dragonului. Dacă tot ați ajuns în zonă, n-ar strica să vă abateți și pe la Majdanpek, un mic oraș minier, și poate la micile atracții din zona: podul Valja Prerast, cascada Beli Izvorac, și dacă aveți noroc s-o găsiți deschisă, peștera Rajkova.
Cetatea Golubăț este o fortăreață medievală situată pe malul drept al Dunării, la patru kilometri în aval de orașul sârb Golubăț în defileul Dunării, în apropierea Porților de Fier. Fortăreața a fost construită în veacul al XIV-lea (data începerii construcției 1335) și este înscrisă în lista monumentelor culturale de importanţă excepţională ale Republicii Serbia. O parte a cetății este în prezent acoperită de apele Dunării ca urmare a construirii barajului de la Porțile de Fier. Ca locație, Cetatea Golubăț este așezată în districtul Braničevo din zona estică a Serbiei, la granița cu România. Este inclusă în Parcul Național Ðerdap. La sfârșitul secolului al XIV-lea, Imperiul Otoman cucerise cea mai mare parte a Balcanilor și ajunsese la granițele de sud ale Regatului Ungariei. După Bătălia de la Kosovo Polje (Bătălia de la Câmpia Mierlei; 1389) Serbia a fost amenințată de oastea otomană. Ca urmare, despotul sârb Ștefan Lazarevici a încheiat în 1426 o înțelegere cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, prin care ceda Ungariei cetățile Belgrad și Golubăț în schimbul protejării Serbiei de către oastea lui Sigismund și a recunoașterii lui Gheorghe Brancovici ca succesor al despotului Stefan. După moartea lui Lazarevici în 1427, regele Sigismund i-a cerut lui Gheorghe Brancovici să respecte acordul încheiat anterior, dar despotul sârb a ezitat. Prin urmare, oastea lui Sigismund a ocupat cetatea Belgrad. După acest eveniment castelanul sârb de la Golubăț a cedat otomanilor cetatea Golubăț, în numele lui Sigismund. Datorită locației strategice a cetății Golubăț, Sigismund nu a vrut să o lase în stăpânirea otomanilor. În iarna anului 1427, el a construit cetatea Lászlóvára (astăzi aflată în satul Coronini din România) vizavi de Golubăț, peste Dunăre. Această cetate a devenit punctul de pornire al campaniei maghiare împotriva turcilor. În perioada începerii atacului Sigismund avea în jur de 15.000–20.000 de oșteni. Oastea lui Sigismund includea, de asemenea, regimente auxiliare lituaniene și românești, comandate de Zawisza Czarny, cavaler polonez, și de Dan al II-lea, domnul Țării Românești. La sfârșitul lui aprilie 1428 oștile creștine au atacat cetatea Golubăț. Pentru prima dată în istoria militară a Ungariei, armata maghiară a folosit artileria într-un conflict militar. Oștenii creștini au bombardat cetatea de pe navele de război și din cetatea Lászlóvára. Apărătorii otomani ai Golubățului au făcut față atacului, dar bombardamentul a distrus zidurile cetății. Sigismund plănuia un atac împotriva zidurilor cetății atunci când a ajuns o armată otomană numeroasă, condusă personal de sultanul Murad al II-lea, pentru a salva fortăreața. Sigismund nu s-a angajat într-o luptă directă cu sultanul și a încheiat în schimb un armistițiu: creștinii urmau să înceteze atacul și să se retragă în liniște. Armata creștină a început să se retragă peste Dunăre, dar turcii au rupt armistițiul și au organizat un atac prin surprindere. În timpul luptei, gărzile lui Sigismund au fost conduse de István Rozgonyi, comite (ispán) al comitatului Timiș, a cărui soție, Cicelle Rozgonyi, a organizat personal trecerea Dunării și le-a venit în ajutor cu o corabie.
Militarii lituanieni, inclusiv comandantul lor, cavalerul Zawisza Czarny, au fost uciși în timp ce acopereau retragerea trupelor maghiare și române. După înfrângerea maghiarilor, Murad al II-lea a organizat o ofensivă împotriva Serbiei, al cărei despot, Gheorghe Brancovici, a acceptat în cele din urmă să devină vasal al Imperiului Otoman. După ce i-au învins pe sârbi, otomanii au invadat Bosnia și au înfrânt oastea regelui Tvrtko al II-lea al Bosniei, cucerind unele dintre cele mai importante cetăți. Imediat după bătălie Sigismund a început organizarea unui sistem de apărare împotriva otomanilor. El a trimis o armată numeroasă la Belgrad și i-a însărcinat pe cavalerii teutoni cu apărarea Banatului Severinului. Cu toate acestea, Murad al II-lea nu a atacat Ungaria și și-a concentrat eforturile militare în Asediul Salonicului (1422-1430). În 1430 a fost încheiat un armistițiu, care a durat până în anul 1432. Astăzi zidurile Cetății Golubac se ridică spectaculos pe pintenul de stâncă ce se ridică din apele fluviului Dunărea și ne oferă o imagine a ceea ce a fost odată acest punct fortificat, un adevărat pinten de neclintit al celor ce l-au apărat cu viața lor. Astăzi putem să-l admirăm, să-i reaflăm istoria bogată și să ciocnim un pahar pentru vecinii noștri ospitalieri! (George V. Grigore)
Lasă un răspuns