Despre campania prezidențialelor, eu nu prea am vorbit. După 10 ani cu Băsescu care a fost demonstrat ca a colaborat cu serviciile de securitate, (de parcă nu se știa) apoi cu domnul Iohannis care încet și „pas cu pas” ne demonstrează că este „proprietar” a 20 de dosare penale. La aceste alegeri avem candidați: candizi, ciudați, parfumați și transpirați. Nu îi enumăr, dar toți se învârt într-un discurs extraordinar, iar singura lor temă de campanie este „ba pe a mă-tii” sau să moară și capra vecinului dacă nu mă lasă să o fur. Teme serioase…! Ce treabă au ei ca președinți cu: industria, cultura, războaiele sau politică externă…? Ei aplică un fel de politică geometrică, cu alterne externe și alterne interne, iar un eventual unghi devine de fugă: cine sare mai tare ajunge fără supărare, iar găurile de golf sunt așezate în centrul pământului ca niște găuri negre cu diametrul pi…ei că-s fraieri. Campaniile electorale bazate pe atacuri personale și injurii, în loc de prezentarea realizărilor, sunt o practică întâlnită în multe democrații. Aceste strategii sunt adesea utilizate pentru a discredita adversarii politici și pentru a atrage atenția asupra defectelor lor, în loc de a promova propriile realizări ale candidatului. Iată câteva exemple și aspecte relevante. Campaniile prezidențiale din SUA au fost adesea marcate de atacuri dure. De exemplu, în timpul alegerilor din 2016, campania lui Donald Trump a fost caracterizată prin atacuri directe împotriva lui Hillary Clinton, inclusiv prin injurii și acuzații personale, mai degrabă decât prin focusarea pe realizările sale politice. Apoi la următoarea campanie Donald Trump a fost amenințat cu glonțul și cu multe procese în instanță. În campaniile electorale din România, atacurile personale sunt frecvente. De exemplu, în alegerile legislative sau prezidențiale, candidații au folosit adesea atacuri asupra caracterului adversarilor, punând accent pe greșelile acestora, în loc de a discuta despre propriile realizări sau programe politice. Folosirea „negative campaigning” (campanie negativă) este o tehnică prin care un candidat își atacă adversarul, punând accent pe slăbiciunile și greșelile acestuia pentru a distrage atenția de la propriile sale deficiențe sau lipsa realizărilor. Aceasta poate include difuzarea de reclame negative, declarații în presă sau pe rețelele sociale. Platformele de socializare au amplificat această tendință, permițând distribuirea rapidă a mesajelor negative. Campaniile pot deveni virale, atingând un public larg cu atacuri directe și injurii, ceea ce poate influența percepția alegătorilor. Aceste strategii pot avea succes pe termen scurt, dar adesea duc la o polarizare mai mare a opiniei publice și la o scădere a încrederii în procesul electoral. De asemenea, ele pot determina alegătorii să devină mai cinici în privința politicienilor în general.
Noi alegem președinți dintre candidații pe care îi avem, dar nici unul nu a vorbit despre viitor. Mă gândeam la o poveste: Într-un viitor nu foarte îndepărtat, lumea se afla pe marginea prăpastiei. Oamenii împărțiți în grupuri și națiuni, trăiau în frică și neîncredere. În această atmosferă tensionată, un grup de indivizi răi, cunoscuți sub numele de „Umbre”, plănuiau să provoace un război atomic. Obiectivul lor era să semene haosul și să preia controlul asupra resurselor rămase ale lumii. Un grup de oameni, Oamenii de bine, au reușit să pătrundă în baza militară. Cu fiecare pas, inima le bătea mai tare, dar determinarea le dădea putere. În interior, au descoperit că „Umbrele” erau mai aproape de succes decât credeau. Ei au folosit abilitățile de negociere pentru a convinge soldații să nu se alăture planului malefic. Într-un moment culminant, Oamenii de bine au reușit să dezactiveze sistemul de lansare al rachetelor, salvând astfel milioane de vieți. Această acțiune curajoasă a inspirat și alți oameni din jurul lumii să se unească împotriva „Umbrelor”. Spiritele s-au ridicat, iar mesajul păcii a început să se răspândească. Cu timpul, „Umbrele” au fost dezvăluite și aduse în fața justiției. Oamenii de bine au devenit un simbol al speranței și al unității. Lumea a învățat că în cele mai întunecate momente, curajul și solidaritatea pot înfrunta cele mai mari amenințări. Astfel, povestea Oamenilor de bine nu doar că a salvat omenirea de la un război atomic, ci a și arătat că puterea adevărată stă în unitate și în dorința de a construi o lume mai bună. Dar este doar o poveste, un fel de „Agent 007” care încearcă să aducă lumea la normalitate. Alegem președinte, dar noi am avut un președinte jucător, apoi un președinte călător, urmează probabil președintele ascultător. Probabil că ar fi bun un asemenea președinte care își ascultă alegătorii, dar dacă acest președinte ascultă de altcineva?
Termenul de „președinte de stat ascultător” poate fi interpretat în mai multe moduri, în funcție de contextul în care este folosit. În general, acesta se referă la un lider care este deschis la opiniile, sugestiile și nevoile cetățenilor sau ale altor actori politici. Un președinte ascultător ia în considerare problemele și preocupările cetățenilor, fie că acestea provin din sondaje, întâlniri publice sau consultări directe. Un astfel de lider este dispus să colaboreze cu diverse grupuri politice, organizații non-guvernamentale și alte instituții pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă societatea. Un președinte ascultător demonstrează empatie față de nevoile și suferințele populației, arătând că îi pasă de bunăstarea cetățenilor. Un lider care ascultă este adesea transparent în deciziile sale și explică de ce a ales anumite cursuri de acțiune. Un președinte ascultător este deschis la feedback și este dispus să-și adapteze politicile și strategiile în funcție de nevoile și dorințele populației. În contrast, un președinte care nu este ascultător poate ignora opiniile cetățenilor, poate lua decizii unilaterale și poate fi perceput ca având o atitudine autoritară. Această calitate este adesea considerată esențială pentru un leadership democratic și eficient. Dar dacă acest președinte ascultă de altcineva, cum se numește? La această întrebare răspundeți dumneavoastră, dar fără să amestecăm conspirațiile și filajul de doi bani, venit pe filiere obscure. Să nu ajungem ca: „noi cu brațe de oțel să culegem mușețel”.
