Arborele imens cu umbra sa deasă îi atrage ca un magnet și astăzi pe cei care îşi doresc un colţ de linişte deplină. Legendele locale spun că domnitori ai Țării Românești, precum Neagoe Basarab n. 1482 – d. 15 septembrie 1521) sau Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 1601), s-ar fi odihnit la umbra stejarului de la Gheboieni (jud. Dâmbovița), declarat monument al naturii. Exista o legătură tainică a omului cu acești copaci uriași, de aceea domnitorii căutau apropierea de aceștia. De aceea și marele Domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, avea locurile sale aflate în apropierea stejarilor seculari. Despre stejarul de la Gheboieni, unii spun că ar avea 500 de ani, iar alții spun că are 1000…Aici, în Pădurea Mărgineanca, peisajul este sublime în pădurea deasă de foioase şi este o linişte atotstăpânitoare. Ca să ajungi la stejar, porneşti din şoseaua naţională Târgovişte-Câmpulung (DN72) din zona satului Ungureni, cale de 3-5 kilometri pe un drum forestier, într-o zonă împânzită de sonde petroliere. Locul unde se găseşte arborele multisecular este căutat de iubitorii de natură, de cei dornici de meditaţie. De obicei, trag aici orăşenii, cei care vor să fugă de tumultumul civilizaţiei, dar, în zilele de sărbătoare, vin şi oamenii din comunele din jur. Cred ei că le merge mai bine dacă, după slujba bisericească ţinută de Paşte, de Înălţare sau de Rusalii, prăznuiesc la umbra falnicului arbore de pe Valea Tisei. Sunt destui cei care spun că se simt bine în preajma stejarului de sute de ani. Le crează o stare de echilibru, de linişte sufletească.
„Unii oameni stau minute în şir lipiţi de scoarţa stejarului. Zic ei că se încarcă de energie. Stejarul îşi are rădăcinile adânc înfipte în măruntaiele pământului. De acolo îşi trage seva vieţii”, ne spune un localnic. Locul a fost vizitat de sute de tineri care activează în diferite organizaţii de protecţia mediului. Din păcate, autorităţile nu s-au învrednicit să popularizeze un astfel de obiectiv turistic important. Nu există nicio plăcuţă indicatoare care să te îndrume către acest monument al naturii. De asemenea, la faţa locului, nu s-a amenajat nimic „oficial”. Nu găseşti un loc de campare sau un ghid local… Stejarul a devenit totuși un punct de atracție pentru cei care adoră ieșirile în natură, pentru că turiștii pot ajunge acum mult mai ușor la copacul din pădure, grație și unei hărți explicite postate de localnici pe rețelele de socializare.
„Este un loc foarte puţin cunoscut şi destul de greu de găsit, dar care merită descoperit. Deşi mai colindasem această pădure cu bicicletele, nu ştiam că aici se ascunde acest călător prin veacuri. Am avut norocul de a întâlni pe cineva care ştia de acest loc şi ni l-a recomandat”, spune Victor, un târgoviştean împătătimit de ciclism şi parapante. Pe stejar era şi o plăcuţă care le amintea turiştilor unde sunt, dar nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu ea.
„Pe voi, cei care veţi veni, vă voi primi cu drag la umbra mea, vă voi ocroti de intemperii cu crengile mele îmbătrânite dar încă puternice, vă voi aduce o adiere uşoară cu ajutorul frunzelor mele şi vă voi încânta cu minunatele glăsuiri ale micilor mei oaspeţi înaripaţi ce zi de zi mă fac să mă simt încă tânăr. În schimb nu vă cer decât să mă acceptaţi ca pe un prieten şi să vă fie milă de mine. Am fost călător prin veacuri şi multe şi nenumărate sunt întâmplările ce s-au petrecut sub poalele mele”, este mesajul de pe respectiva plăcuță. Drumul prin pădure, până la stejar, se poate dovedi destul de nevoios și încâlcit, dar în parcul petrolier din apropiere se află mai mereu cineva care poate da detalii despre locul în care se află copacul.
Oamenii locuui povestesc faptul că în zona respectivă a existat, în trecut, o mlaștină din care acum au mai rămas doar câteva izvoare de apă dulce. Acesta este și unul dintre motivele pentru care copacul a putut ajunge la dimensiunile pe care le are în prezent. Cert este că nu există date oficiale referitoare la adevărata lui vârstă. Pădurarii spun că nu ar avea mai mult de 250-260 de ani. „Stejarul de 1000 de ani”, așa cum l-au numit cei care l-au vizitat, se află într-o pădure care a aparținut familiei boierești Ivănescu. Aflu că localnicii au marcat de curând traseul până la imensul și bătrânul copac și nu știu cum, dar de curând turiștii au la dispoziție în apropierea copacului, masă și bănci pentru popas și relaxare… Să fie încă o mie de ani!
Lasă un răspuns