S-ar putea ca și bancurile cu evrei să fie nevoie a fi rescrise… Nu doar tratatele de pace ale zilei de mâine… Pentru că, în momentul în care părți din Europa vor considera, unilateral, ca fiind necesar, pentru propria lor securitate și chiar existență, să întoarcă „armele”, evident, la modul, nici măcar figurativ, ci de-a dreptul utopic (căci, la cât de demilitarizată va fi fost Europa în acești ani de război sub șorțul de kibbutz de ajutorare al aceluia ce mâine s-ar putea să nu te lase să mai trăiești, cel puțin nu ca până acum, nu vor mai fi poate arme de întors), când se va scrie, așadar, prima anexă de tratat a actualei configurații de front, s-ar putea constata că nici măcar bancurile evreiești nu vor mai putea „descrie” cinismul situației distopice a Europei de mâine. O Europă care s-a fragilizat, s-a vulnerabilizat, pentru a ajuta umanitar un stat care, în continuu, a șantajat-o… Doar că, făcând-o sub acoperirea de kibbutz, nimeni nu a putut să o conștientizeze mai mult decât i se permitea de la Bruxelles.
Și totuși, ziua în care Kievul s-a răstit la „unchiul Sam”, avertizându-l că Ucraina ar putea să-și dezvolte propriul arsenal nuclear (!), ar fi trebuit consemnată ca ziua în care războiul declanșat de invazia Moscovei s-a încheiat din perspectiva NATO-UE. Sau dacă o asemenea avertizare, cu adevărat „nucleară” în configurația post război rece a lumii, nu era suficientă, acțiunea ulterioară, de înlocuire „tactică” a amenințării cu șantajul de a-i fi asigurat statutul de membru NATO, dar nu ca simplă parte, ci prin garantarea unei poziții clare și unice de exportator de armament, ar fi trebuit să ducă la o reașezare a disponibilităților de a fi părți în războiul altora. Iar dacă aceste amenințări și șantaje în rafale nu erau suficiente, precizarea comediantului-comandat că Ucraina poate produce (a se înțelege, deja!) armament în valoare de 20 miliarde de dolari pe an (calendaristic, fiscal sau „an de război”?!), dar poate acoperi din propriile resurse financiare doar o producție de șapte miliarde, ar fi trebuit să pună imediat în discuție ajutorul militar acordat Kievului. Și nu doar din perspectiva locurilor unde Ucraina are resursele necesare pentru a produce armament într-o valoare pe care poate țări membre UE nu și-o permit, ci și al modului de gestiune al acestor posibilități. Proprii și primite. Inclusiv al motivului de a folosi doar o parte din propria producție de armament pentru război, bazându-se mai mult pe ceea ce primește ca donații și sprijin militar? Și, de fapt, cât din armamentul primit este consumat pe front și cât… stocat? Sau poate chiar copiat în fabricile care ar trebui să asigure producția de armament pentru întreaga alianță după aderarea la NATO, așa cum cere comediantul-comandant.
Dar nici amenințarea lui Zelenscki privind posibilitate ca Ucraina să (re)devină stat nuclear (intrând din nou în „clubul” țărilor ce dețin arma atomică) nu trebuie trecută cu vederea. Pentru că, în condițiile în care armata ucraineană (ucraineano-internațională) a fost sprijinită să efectueze acțiuni tot mai incisive de incursiune militară în spațiul inamic, exersând, prin preluările de tehnică și instalații, adevărate operațiuni de comando, s-ar putea pune întrebarea dacă nu cumva Kievul este gata să ducă aceste acțiuni la un alt nivel?… Sigur, este puțin probabil să ajungă atât de adânc în infrastructura și logistica militară a Moscovei încât să preia o instalație nucleară rusească pentru a avea asul necesar șantajului cu statutul de parte în clubul deținătoarelor de arme nucleare… Pentru a i se da dreptul de a produce și exporta armament fără a fi luată la întrebări la nivelul organizațiilor internaționale… Dar mutarea de către Putin a unei părți din arsenalul nuclear rusesc în Belarus i-ar putea oferi piesele de șah necesare. Pentru că incursiunile comandourilor sale în Belarus ar fi oricum mult mai facile decât cele în spațiul rus…
Or, din aceste perspective, se poate considera că războiul s-a schimbat deja, nu?! Iar amenințările lui Zelenscki la adresa Alianței NATO și a Statelor Unite trebuie privite așa cum sunt… Cele mai grave de după războiul rece…
Lasă un răspuns