Acum aproape două sute de ani, profesorul de literatura Frederic-Guillaume Bergmann de la Universitatea din Strasbourg, cetățean al imperiului francez în prima parte a vieții și german în cea de a doua, specialist în teologie și literaturi străine, un erudit iubitor de istorie, a publicat cartea „Geții și genealogia popoarelor nordice” – unică în felul ei, în care voia să demonstreze un fenomen istoric cu instrumente etnografice, fără prea multe argumente istorice, bazându-se cu precădere pe o intuiție născută din constatări lingvistice. Acest fenomen istoric este predominanța antică a geților asupra popoarelor pe care le-au întâlnit, speța din această carte fiind extrem de amplă, formată din germani, suedezi, norvegieni, danezi, islandezi, ca să ne oprim aici cu enumerarea. Dacă ne mai gândim și la profunzimea abordării autorului care îi consideră pe sciți și pe geți așa-numiții strămoși ai nordicilor din punct de vedere social, moral, intelectual, spiritual și religios, ne dăm imediat seama de importanța demersului auctorial ce ni se propune.
Frédéric-Guillaume Bergmann, cunoscut în germană drept Friedrich Wilhelm Bergmann , născut la Strasbourg la 9 februarie 1812și a murit în același oraș pe14 noiembrie 1887, este un filolog francez. După anexarea de către Reich a zonei Alsacia -Lorena în 1871, a optat pentru naţionalitatea germană. A studiat teologia la Strasbourg, la Göttingen, apoi la Berlin, iar filologia la Paris. Decan al Facultății de Litere din Strasbourg în 1860, Frédéric-Guillaume Bergmann a rămas profesor la universitatea germană după războiul din 1870. Este autorul a numeroase lucrări, printre care Geții (1859), Sciții ( 1860) și mai multe lucrări despre Dante. De asemenea, a tradus, adnotat și comentat Eddas. Frédéric-Guillaume Bergmann a fost decorat cu Legiunea de Onoare la 14 august 1863.
Dintre lucrările sale tipărite menționăm: Unitatea speciei umane și pluralitatea limbilor primitive (Paris, 1864); Despre unitatea compoziției gramaticale și sintactice în diferitele familii de limbi (Paris, 1864); Curiozități lingvistice (Colmar, 1870); Sprachliche Studien (Strasbourg, 1872); Rezumat al studiilor de ontologie generală și lingvistică generală, sau Eseuri despre natura și originea ființelor, pluralitatea limbilor primitive și formarea materiei prime a cuvintelor (Paris, 1875); Curs de lingvistică (Paris, 1875); Thesen zur Erklärung der natürlichen Entstehung der Ursprachen (Strasbourg, 1879). A tradus literatură nordică: Poezii islandeze (Voluspa, Vafthrudnismal, Lokasenna), preluate din Edda lui Saemund (Paris, 1838); Cântecele lui Sol (Strasbourg, 1858); Fascinația lui Gulfi (Paris, 1871); Sämtliche Eddagedichte, kritisch hergestellt, übersetzt und erklärt (Leipzig, 1872-79). Despre Dante și opera sa: Dante și comedia sa (Strasbourg, 1863); Viziunea lui Dante în paradisul terestru (Colmar, 1865); așa-zisele amante ale lui Dante (Strasbourg, 1869); Dante: viața și lucrările sale (Strasbourg, 1881). Mai menționăm: Despre originea și sensul romanelor Sfântului Graal (Strasbourg, 1840); The Scythes (Halle, 1860); Geții sau filiația genealogică de la sciți la geți și de la geți la germani la scandinavi (Strasbourg, 1859); Amazoanele în istorie și în fabulă (Colmar, 1852); Popoarele primitive din rasa lui Iafète (Colmar, 1853); Rugăciunea în diverse literaturi antice și moderne (Strasbourg, 1868); Straßburger Volksgespräche (Strasbourg, 1871).
Iată că studiile unor oameni de știință și cultură din afara țării noastre țin să menționeaze rolul și locul geților în evoluția umanității europene și nu numai. Pe acestă listă putem trece alături de „Geții și genealogia popoarelor nordice” a lui Frédéric-Guillaume Bergmann și celebrele „Cărți ale geților” ale lui Nicolo Zeno, care susține aceeași teză a implicării geților în dezvoltarea și colonizarea continentală a Europei. Mai putem adăuga pe Carolus Lundius cu a sa carte „Zamolxis, primul legiuitor al geților” apărută la Upsala, în 1687 și alte lucrări care stau încă cuminți să nu deranjeze varianta oficială a istoriei…
