Dacă nu facem, acum, ceva, alții vor avea drepturile noastre! Și nu doar egal, parte-parte cu noi, așa cum se întâmplă astăzi, nu doar mai multe ca noi, numai mâine, ci pe toate, într-un viitor atât de aproape că-și va pierde conjugarea în „a fi fost”… A fi fost al nostru… A fi avut al nostru… A fi fost poate chiar noi în acel verb ucis prin indiferență, prin nepăsare, prin frică, teamă, lașitate și, arareori, mult prea arareori, cu adevărat neputințe de dincolo de noi…
Alții vor avea drepturi!… Și nu beneficii, nu ajutoare, nu „vouchere” de natură umanitară (iată, ajutoare nesfârșite când trădarea stă la masă cu lașitatea, nepăsarea și neimplicarea), ci drepturi! Peste capetele noastre, și nici măcar peste frunți, căci acelea sunt deja atât de plecate… Și nu doar peste capetele noastre, generații deja îmbătrânite, ramolite, expirate, abandonate de noi înșine, ci, tragic, peste ale tinerilor de azi… Iar ei, ei de nu se vor trezi, de nu vor fi treziți, vor fi, mâine-poimâine, acești noi neputincioși de acum, dar nu într-o rătăcire de neam, ci o alungare de neimaginat… Și sunt drepturi peste drepturi date altora peste putințele noastre, peste drepturile născute prin sacrificiile înaintașilor, peste acelea pentru care am murit și noi, fie și doar ca speranță, în ’89… Și asta pentru că trădătorii, boarfele, slugile, cârpele, mizeriile neumane cu fețe de mimi ai dramatismului altora, ne conduc și ne impun?!…
Va trebui să mergem, dară, la război pentru noi când prima femeie va naște pe stradă din cauza sistemului medical obligat prin lege să fie mai delăsător, mai inuman față de noi decât a fost și este acum!… Va trebui să mergem la război pentru noi când elevii noștri nu vor mai avea loc în școli pentru a li se face loc altor progenituri ale discriminărilor pretins pozitive, iată, de acum, și pe cetățenie și rasă!… Va trebui să mergem la război pentru noi când rezervele noastre de stat vor fi depozitate în alte țări! Chipurile, pentru a avea acei alții grijă de ele, și nu doar pentru că hrana va fi aurul zilei de mâine, „tezaurizat” de fiecare țară unde știe că-i va fi cel mai bine națiunii sale, ci și pentru a plăti pentru ceea ce este al nostru, dar a devenit al altora prin deciziile trădătorilor care ne conduc.
Cu fiecare zi, cu fiecare decizie, cu fiecare act al guvernării suntem învățați, obișnuiți, dresați cu nedrepturile și, mai ales, neprezența noastră aici. Deja multe dintre resurse țării nu mai sunt ale noastre… Dar, de acum înainte, nu vor mai fi ale noastre prin hașurarea dreptului de proprietate al UE peste noi! Or, când unei țări i se iau și rezervele naționale strategice (pe lângă atâtea și atâtea resurse și bunuri), pentru a fi „gestionate” de alții, trebuie să ne gândim la ce va urma dacă nu vom face nimic (din nou)… Căci, va urma cel mai drastic cuvânt de după acela ce a oripilat, a dezumanizat și a transformat umanitatea într-o nelume: genocidul. Va trebui poate să inventăm noi un cuvânt mai cuprinzător în durere, drame, tragedii, moarte și certă nerenaștere… Deși, de vom continua pe această cale decisă de alții, oricum nu va mai avea cine… Și nici nu va mai conta…
Va trebui să mergem la război pentru noi! Nu doar să ne pregătim de unul! Să luptăm împotriva acelora care ne-au trădat!… Și poate vom ajunge a ne alia tocmai cu aceia spre care vom fi trimiși a lupta, a ucide pentru binele altora. Și nu, nu mai este timp pentru a mai chibzui… Pentru a cântări cumva lucrurile cu ocaua așteptării acelui „să vedem ce va mai fi”… Se apropie momentul unei decizii de neam și țară. Or, măcar pe aceasta să o luăm pentru a ne ridica la o câtime din Demnitatea, Prestanța, Bărbăția înaintașilor!…
