Un glonț în tâmpla viitorului nostru: decomasarea dejecțiilor politice în văzul alegerilor de mâine…

Nu, nu sunt doi candidați diferiți… Așa cum, până nu se rupe cangrena în două, nu sunt nici două gâlme „distincte”, fiecare cu propriul puroi… Și nu există nici un bazin electoral comun, de facto, din care, printr-un tertip ordinar, cele două partide-buboi să meargă la cacealmaua șansei ca oricare dintre ele să câștige „localele”, supurând acel eventual învingător… comasat. Pentru că, până Justiția nu se va autosesiza și nu va desființa aberația ideii de coaliție pe bucăți de interese, punând peticul comasării acolo unde i se tot deșiră eșarfele și stând cu urna de pomeni la crăpătura votului, pentru a asigura racolarea oficială a aceluia ce se va fi „dovedit” câștigător, suntem, de fapt, în fața unui partid unic, vremelnic cu numele comun de coaliție, cu doi candidați. Căci, o coaliție este până la urmă, inclusiv ca formă de amestecare a „noroacelor”, o formă de partid unic ce-și va fi pus la un loc cele două lozuri pentru un glonț câștigător la ruleta nepăsării de țară. Un glonț în tâmpla viitorului nostru… Iar Justiția ar trebui să separe mâlul politic înainte ca acesta să se transforme într-o spurcată și de nezdruncinat crustă, desființând coaliția, și obligând cele două partide, nu doar să vină asumat cu propriul candidat pe o listă nouă de susținere, dar, pentru a mai mima măcar un pic, cât un petic împăturit și strecurat în fanta alegerilor, o minimă moralitate, fie și machiavelică, pentru că somnul rațiunii naște repere civice din principiile politice rău famate, să se reînscrie electoral cu liste noi de susținere. Pentru a deveni formațiuni intrate legal în procesul electoral al localelor. Fie și în acel „legal” definit deja de șansa răului cel mai mic posibil… Și, chiar dacă asta ar însemna să fie amânate alegerile locale (de parcă ar conta un scrutin întârziat astăzi pentru a salva nevoile de mâine din deznădejdea neșansei de a nu ne mai putea nici măcar nevoi a deznădejde…), ar trebui ca amândouă partide, decomasate de o justiție corectă, să vină cu alte liste de semnături de susținere. În fond, fiecare cu fularul și cu tigaia ori fărașul lui, nu?! Fiecare, însă, și cu propriile liste, fără „cnp”-uri împărțite la pokerul Cotrocenilor. Altminteri, dacă lăsăm ca în ziua votului, în urnele de vot să se scurgă „rezultatele”, așa cum sunt ele (de) acum, nu doar blătuite și comasate la nivelul posibilelor intenții de vot, ci a însăși rezultatelor finale, vom sfârși prin a ne bălăci în zeama mizeră a lavoarului politic, guvernamental și parlamentar, pentru încă patru ani. Doi într-o zeamă de levigat, ceilalți doi într-alta, dar cu viitorul captiv aceleași duhori generale…

Evident, „coaliția” de acum poate rămâne pe mai departe în acești termeni de stricată în piața votului… Dar, atunci, biroul electoral ar trebui (măcar atât!) să impună identificarea stricatelor și animalelor politice de către fiecare partid în parte, chiar și sub felinarul de pseudoindependenți sprijiniți de cutare partid. Ar fi mai aproape de nivelarea șanselor de la început de ruletă, prin candidați asumați ca independenți pe liste de partid. De partide, nu de coaliție…

Dar, dacă lăsăm lucrurile așa cum sunt astăzi, două stricate sub aceeași… pălărie, și nu ne mai complicăm, să nu se destupe care cumva Constituția la cusătură, atunci să nu ne mire dacă vom vedea și la prezidențiale „moulin” politicul de acum, ca scenariu cu doi candidați ai „coaliției”, iar la „dedesubturi”, tradusă, față de noi, cu aranjamentele de boarfă respălăcită (!) în rocada, pe vari motive, de la jumătatea mandatului. Pentru că, la cât de infractori sunt și cei ce ne conduc, dar și cei ce ne „fac” legile și cei ce le „veghează”, de la parlamentarii cărora le sunt înmânate ciornele gata scrise, și mânjite în ciorbele de oase, la magistrații care veghează orice (servietele, portbagajele lor), dar nu binele națiunii, sistemul de coaliții și comasări politice unice de mâine, economice, infracționale, de clică, de fa(g)milie de porcari politici, de servicii deservind țara, nu va mai avea nevoie nici măcar de rescrierea legilor pentru a-și lăsa dejecțiile politice peste agora viitorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*