Flota fluvială a României număra la sfârșitul anului 2007 aproximat 5000 de nave (nave de pasageri, remorchere și împingătoare, nave autopropulsate pentru transportul mărfurilor, nave fără propulsie, pentru mărfuri – tancuri, barje și alte tipuri -, nave tehnice de serviciu, nave pentru dragaj, lucrări hidrotehnice, și ateliere plutitoare). În perioada de vârf a creșterii economice, armatorii români au achiziționat flotile de nave second-hand din Franța, Olanda și Germania, construite între anii 1920 și 1940. În ciuda vechimii, erau nave bine întreținute, care trecuseră prin mai multe retehnologizări și modernizări de-a lungul timpului. Dar, așa cum opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale este actuală și astăzi pe scenele teatrelor noastre, având un suav „parfum” de epocă, tot astfel pe lângă noile achiziții și navele cu zbaturi intrate în flota României începând cu jumătatea secolului XIX, ar trebui incluse în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Cultural Naţional şi puse în valoare ca nave de croazieră pe Dunăre sau muzee plutitoare, cum se întâmplă în țările din occident. Dar la noi este cu totul altceva; acestea sunt învăluite în „ceaţa” indiferenţei autorităţilor. Din păcate, unele au avut soarta flotei comerciale (evaluată a fi fost a patra din Europa), fiind vândute la preţ de fier vechi și dezmembrate. La bordul acestor nave „antice” au urcat regi şi şefi de state, s-au încheiat acorduri internaţionale și s-au efectuat croaziere mirifice. Dacă s-ar acorda puțină atenție și s-ar crea câteva rute interesante de voiaj pe Dunăre, către Viena sau litoralul Mării Negre – cu terminarea lucrărilor la Canalul București – Dunăre și folosirea Canalului Dunăre – Marea Neagră – atunci și micuța flotă fluvială a României își va fi găsit sens și rost. Până atunci…
Ca un exemplu concret de punerea în valoare a unei nave fluviale cu zbaturi, de o importantă valoare istorică, construită undeva pe la jumătatea secolului al XIX-lea, este ceea ce s-a întâmplat în cele din urmă cu nava de linie „Tudor Vladimirescu”, care, după investiţii de 1,5 milioane dolari în reparaţii şi reamenajare, mai transportă şi astăzi călători pe apele maestuoase ale fluviului Dunărea. Motoarele sunt silenţioase, iar nava nu se înclină când face rondoul. Este un „vapor” în adevăratul înţeles al cuvântului şi singura navă cu zbaturi de mare capacitate aflată în funcţiune în Europa. A fost construită în perioada anilor 1847-1850, la Şantierul Ganzdanubius din Viena, la comanda companiei austriece DDSG, care făcea comerţ în Ţările Române şi avea nevoie de un remorcher puternic, care să străbată zona Cazanelor. Până în 1874, nava a efectuat transporturi de mărfuri generale şi cereale între Galaţi, Brăila şi Viena. Apoi a fost transformată în navă de pasageri, căpătând numele „Croaţia”. În 1919, nava a fost primită de România în contul despăgubirilor de război. A fost rebotezată „Sarmizegetusa” şi a efectuat curse de pasageri pe Dunăre. Nava avea cabine de pasageri de clasa I și II-a, asigurând un confort deosebit pentru croazierele pe distanţe lungi. Saloanele şi cabinele aveau o capacitate de 105 locuri, iar băncile de pe punţile exterioare mai ofereau 150 locuri. Din 1927, nava a primit numele „Grigore Manu”, efectuând curse de agrement în Delta Dunării. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost spital de campanie plutitor. În 1947, numele navei a fost schimbat din nou, devenind „Tudor Vladimirescu”. Până în 1985 a efectuat curse pe rutele Galaţi-Brăila şi în Deltă. După revoluţie a făcut curse la Ismail pentru OJT Tulcea şi a fost timp de doi ani restaurantul-plutitor „Europolis”. A intrat în reparaţii la Şantierul Naval din Drobeta Turnu Severin, după care, din iulie 1993, nu a mai navigat, fiind ancorată în Portul Galaţi. În 1999, proprietarul navei, „Navrom Galaţi”, a investit 1,5 milioane dolari în reparaţii şi restaurare. În 2004, nava a revenit pe Dunăre, oferind condiţii de navigare la standarde moderne. A fost păstrat sistemul de propulsie cu zbaturi acţionate de forţa aburului, cu o putere de 600 CP, singura modificare fiind înlocuirea păcurei cu motorina. Nava poate lua la bord 100 de pasageri, care se pot mândri că au călătorit cu o navă la bordul căreia au mai urcat Regele Ferdinand şi Regina Maria, Carol al II-lea, Regele Mihai, mareşalii Averescu şi Antonescu, iar în perioada comunistă, sovieticul Nichita Hruşciov, care a fost oaspetele lui Gheorghiu Dej.
O altă navă istorică este nava fluvială cu zbaturi „Cetatea”, cea care a avut o soartă dură. Ca și istorie, nava „Cetatea” a fost construită la început de secol XX, respective în anul 1903, la șantierele din Turnu Severin şi a fost nava hidrografică a Comisiei Europene a Dunării, ce avea sediul la Galaţi. Avea un deplasament de 164 tone, lungimea de 34 metri, lăţimea de 4,82 metri şi un pescaj de 1,4 metri. Echipajul era format din 14 oameni, plus doi „hidrometri”, care stabileau traseul şenalului navigabil şi amplasarea geamandurilor. Propulsia era asigurată de două roţi cu zbaturi puse în mişcare de o maşină cu abur alternativă cu dublă expansiune orizontală de 130 CP. Celelalte agregate de forţă, pompele, vinciul de ancoră şi „dinamul” erau antrenate de maşini cu abur cu simplă expansiune. Aburul cu presiunea de 9,5 at era produs de o căldare navală cu suprafaţa de schimb de căldura de 60 mp. Viteza navei era de 15 km/h. Nava „Cetatea” a supravieţuit războiului balcanic din 1913 şi celor două războaie mondiale. La bord au fost cazaţi ofiţeri superiori din Franţa, Spania, Italia, Germania şi Rusia, ce aveau rolul de observatori militari în războiul balcanic. În 1978, „Cetatea” şi-a încetat cursele, iar în 1980 a intrat în reparaţii capitale la Şantierul Naval Orşova. A fost înlocuit bordajul, dar pentru păstrarea autenticităţii construcţiei navei, tabla sudată a fost prinsă cu nituri de osatura originală. A mai avut statutul de navă hidrografică până în 1991, când conducerea AFDJ a oprit nava la cheu, în Parcul Rece „Canalul Plantelor” de la Giurgiu. Dar mai apoi s-a luat o altă decizie… Decizia a fost luată în anul 1996 (un an de tristă amintire, căci tot atunci statul român a înstrăinat, la preţ de fier vechi, iahtul regal Libertatea-Nahlin) de o comisie specială din Ministerul Culturii, care a concluzionat că nava cu zbaturi veche de peste un secol nu se încadrează în punctajele stabilite de formularele birocratice, deci este bună de aruncat.
Expertiza fusese făcută la solicitarea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, care o avea în patrimoniu, iar în urma refuzului de clasificare istorică a fost casată şi vândută ca fier vechi (în anul 2010), pentru doar 8.000 de euro, firmei gălăţene Nicost SRL. În mod normal, „Cetatea” ar fost făcută de mult fărâme, însă ulterior tranzacţiei s-a întâmplat un adevărat miracol, care a salvat-o de la pieire. Patronul Nicost SRL Galaţi n-au reuşit să rezolva tăierea la fier vechi a navei pentru că operaţiunea necesita macarale de mare tonaj şi echipamente specializate. Ca urmare, a apelat la serviciile Şantierului naval „Shipyard ATG” din Giurgiu. Interesant este că, atunci când au văzut că-i vorba despre un vas care a făcut istorie pe Dunăre, cei din conducerea şantierului i-au plătit proprietarului navei valoarea fierului vechi plus o sumă cerută de acesta şi astfel au salvat „Cetatea”. „Cel care a luat-o, evident că nu putea să o taie decât într-un şantier naval şi a venit la noi ca să o tăiem. Noi i-am plătit contravaloarea fierului vechi, plus ce a solicitat respectivul, şi am luat decizia să nu o tăiem ca fier vechi, ci să o păstrăm pentru o posibilă reutilizare a navei, păstrând linia de odinioară. Nava este la noi şi sperăm ca în patru-cinci ani să plutească din nou, după o restaurare laborioasă”, a declarat Adrian Patriche, directorul „Shipyard ATG” Giurgiu. Problema este finanţarea lucrărilor de restaurare, care ar putea ajunge la sumă considerabilă, de ordinul sutelor de mii de euro. Cei de la „Shipyard ATG” Giurgiu spun că şansa „Cetăţii” ar putea sta într-un proiect european sau chiar într-un parteneriat public-privat. Cert este că, indiferent de soluţia ce va fi găsită nava nu va ajunge în niciun caz la fier vechi. „Datorită şi domeniului nostru de activitate, avem dorinţa de a reaşeza nava pe Dunăre. Întrebarea este ce vrei să faci cu ea. Dacă vrei să faci un kitsch, atunci ea nu ar mai putea niciodată să revină în categoria Tezaur. Dacă vrei să o introduci într-o zonă de Tezaur, atunci trebuie să introduci toate acele lucrări de manoperă necesare şi materialele aferente, urmărind linia proiectului iniţial de construcţie”, a explicat managerul şantierului. Până una alta, nava „Cetatea” se găseşte astăzi pe o platformă a Şantierului Naval din Giurgiu, iar managerul societăţii ne-a spus că se caută soluţii tehnice şi de finanţare a restaurării navei. „Trebuie o investiţie foarte mare, şi în corpul navei, şi în echipamente, pentru că e complet dezechipată – nu mai are nimic în interior – de-a lungul anilor a dispărut tot ce era echipament pe navă. Dar suntem decişi să facem tot ce putem pentru a salva. Şi sperăm ca în patru, cinci ani de zile să plutească din nou, aşa cum la Galaţi este nava Tudor Vladimirescu”, a spus managerul Adrian Patriche. O şansă de finanţare ar fi, poate, printr-un proiect european sau chiar un parteneriat public-privat. Primul pas a fost făcut, respectiv acela de a proteja nava „Cetatea” şi de a ne reaminti de valoarea ei istorică şi culturală. Dar acesta ar trebui să fie doar începutul, nu numai în a recupera un bun material, fie el şi de patrimoniu, ci şi în recupera ceva din identitatea noastră dunăreană, poate prea adesea pe nedrept uitată.
Pentru alte două nave cu zbaturi, „Republica” şi „Borcea”, soarta nu a fost chiar atât de dură ca în cazul navei „Cetatea”, dar nici la fel de fericită, ca în cazul „Tudor Vladimirescu”. „Republica” este una din cele trei nave identice construite în 1883 la Şantierul Naval din Linz, Austria. Prima era „Hansburg”, a doua „Csobanc”, care avea să devină „Republica” şi a treia era „Austria”, ce avea să intre în flota românească de la Dunăre sub numele „Anghel Saligny”. Erau nave construite pentru a patrula pe Dunăre. Aveau deplasamentul de 540 t şi lungimea de 54 m, lăţimea de 14 m, pescajul de 1,4 m, înălţimea catargului fiind de 17 m. Maşina cu aburi care punea în mişcare zbaturile avea o putere de 550 CP şi o astfel de navă avea viteza de 15 km/h în aval şi 10 km/h în amonte. În 1916, „Csobanc” a funcţionat ca centru de comandă pentru trupele austro-ungare. La finalul Primului Război Mondial, nava se afla în aval de Zimnicea şi a devenit captură de război, revenind României. A fost navă de comandament, adică „navă-amiral” a Marinei Militare de la Dunăre. Fiind dotată cu două mitraliere şi un tun de 37 de milimetri, în Al Doilea Război Mondial a participat la mai multe operaţiuni pe Dunăre. După război, a fost rechiziţionată de ruşi, dar ulterior a fost restituită şi rebotezată „Republica”, redevenind navă-amiral la Dunăre. În 1956, nava, ancorată la Km 595, în mijlocul Dunării, a fost locaţia unei întâlniri de taină a lui Gheorghiu Dej cu liderul iugoslav Iosip Broz Tito. Din anii ’70, a devenit navă de pasageri pe braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe. În 2003, Primăria Tulcea a obţinut includerea navei în categoria „Tezaur” a Patrimoniului Cultural Naţional. La Şantierul Naval din Tulcea a fost înlocuit bordajul pupa şi a fost revopsită opera vie, iar „Republica” a mai făcut curse pe Dunăre. Acum se află în Portul Tulcea.
Nava cu zbaturi „Borcea” (ultima navă cu abur şi zbaturi construită în lume), acostată în present în Portul Brăila, a fost salvată de perspectiva de a deveni un morman de fier vechi şi navighează dacă sunt amatori de croaziere. A fost construită în 1914, la Şantierul Naval Turnu Severin, având statut de iaht regal la Dunăre. Cu nava „Borcea”, Regele Ferdinand a călătorit în 1919 la cetatea Silistra, iar în 1921 la manevrele militare de la Turtucaia. Nava are lungimea de 39.4 metri, lăţimea de 10.9 metri şi pescajul de un metru. Înălţimea catargului este de nouă metri. Cele două roţi cu zbaturi, cu 45 rotaţii pe minut, sunt propulsate de o maşină de abur cu dublă expansiune „Krupp – Gebruder Sachesenberg”, care produce aburul la 8 atm. Consumul maşinii principale este de 190 kg păcură pe oră, dar poate funcţiona şi cu reziduuri petroliere, în acest caz consumul fiind de 400 kg/oră. Cârma este dotată cu servo-mecanism acţionat cu abur. După ce a fost ani de zile una din navele Marinei Militare, în 1984, prin ordin al MApN, nava „Borcea” a fost trecută în patrimoniul Palatului Copiilor din Brăila. În 1994 s-au făcut primele reparaţii la Şantierul Naval, dar în perioada 1998 – 2000 a fost abandonată la cheu. În 1999, nava cu zbaturi a atras atenţia unor oameni de afaceri din Austria, care şi-au exprimat intenţia de a cumpăra nava abandonată pentru a o restaura şi repune în circulaţie. Aflând de intenţia austriecilor, directorul Muzeului Brăilei, prof.dr.Ionel Cândea, a înscris-o, în regim de urgenţă, în doar 24 de ore, în categoria „Tezaur” a Patrimoniului Cultural Naţional şi astfel a împiedicat înstrăinarea navei. Nava poate lua la bord până la două sute de pasageri.
Cealaltă navă cu zbaturi construită în 1883 la Şantierul din Linz, fosta „Austria”, intrată în flota românească sub numele „Anghel Saligny”, a navigat pe Dunăre vreme de 50 de ani, făcând curse de pasageri în zona Brăila, Galaţi, Tulcea. Prin anii ’70 a fost acostată la Faleza Dunării din Galaţi, fiind transformată în cofetărie plutitoare. Era o locaţie elegantă. Nava a fost mistuită de un incendiu, a fost dusă la cimitirul de nave din aval de Bazinul Nou şi a fost tăiată la fier vechi. Kanieț film! La şantierul naval din Giurgiu se mai află şi o altă navă cu zbaturi, „Hunedoara”, construită la 1898, care de asemenea urmează să fie reparată şi restaurată. „Cetatea a fost construită şi lansată la 1904, iar altă navă care se află la noi, Hunedoara, a fost construită la 1898. Nava Hunedoara este fosta Astrahan, aşa s-a numit iniţial. Ambele sunt cu zbaturi. Cetatea este o navă mică, Hunedoara era o navă mare pentru acele vremuri. La momentul acesta, prima este într-o situaţie destul de deteriorată. Nu mai prezintă nicio garanţie că poate să plutească. Trebuie o investiţie foarte mare şi în corpul navei, dar şi în echipamente, pentru că de-a lungul anilor au dispărut toate de la bord. Dar, datorită meseriei în care ne desfăşurăm activitatea, avem şi o dorinţă de areaşeza această navă pe apele Dunării”, a adăugat Adrian Patriche. Pentru ca restaurarea să fie una perfectă, conducerea şantierului naval din Giurgiu îşi propune ca la repararea celor două nave să reia şi tehnologia de asamblare a corpurilor de navă de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, de îmbinare a tablelor cu nituri. „Ambele nave sunt construite în sistemul de asamblare cu nituri. Depinde ce vrei să faci. Dacă vrei să faci un kitsch, nava nu va mai putea fi introdusă niciodată în Categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional. Dacă vrei să o introduci în Categoria Tezaur, va trebui să introduci toate acele lucrări de manoperă şi materialele aferente, ca să poţi să pui în evidenţă istoria şi vechimea acestor nave”, spune directorul „Shipyard ATG” Giurgiu. Flota dunăreană a României formată din vasele „Tudor Vladimirescu”, „Cetatea”, „Republica”, „Borcea”, „Anghel Saligny”, „Hunedoara”, au răspuns cu brio la apelul marelui stat major de a lua parte la cele două războaie mondiale, dar și la alte misiuni civile sau militare. Au condus prin apele învolburate ale Cazanelor Dunării turiștii sau prin canalele șerpuitoare ale Deltei, zeci și zeci de ani. Dacă ar fi incluse în Patrimoniul Cultural și Istoric al țării ar fi o dovadă de respect pentru istoria noastră, iar dacă le-am restaura așa cum se cuvine, ne-am bucura de fărâma de viață pe care o mai au în bătrânele lor structuri, spre a admira încă de pe punte apusul sau răsăritul de soare… Onor la catarg! (George V. Grigore)
Lasă un răspuns