Globalofascismul european de esență comună…

Neîndoielnic, asistăm la o reluare în forță a trecutului… Dar numai a părților sale negative, rele, nefericite, terifiante, distrugătoare, demoralizatoare și, mai ales, dezumanizante… Și doar aparent bizare… Ba, poate nici măcar o simplă reluare și, eventual, o retrăire a lui… Ci mai grav, o „comasare” a părților lui ilare și poleirea cu alți termeni… De la trecutul „ante” (anii ’40-’50) până la cel „pre” postdecembrist (anii ’70 spre sfârșitul lui 1989)… Cu toate relele, făcăturile, gropelnițele lui… Și avem ecuația, cu deloc necunoscutele, cel puțin privind în urmă, a acelui trecut reactualizat… Social, economic, cultural… De la strivirea fără menajamente, dar cu alte măști și instrumente, a mediului privat, și glosarea lui sub construcțiile „sociale” (ca întreprinderi!) ale viitorului imediat, până la a ni se spune (din nou) ce și cum să mâncăm, prin alte instrumente ale unei următoare „raționalizări” (precum plafonarea prețurilor în numele protecției „sociale” și includerea unor alimente în sistemul de transport… de risc, cu mierea (!), fiscalizată alături de țigări și băuturi, în transporturile având obligatoriu sigiliu fiscal), dar și a ni se arăta, „părintește”, apoi coercitiv, la ce „dedulciri”, plăceri și vicii, să ne mai dedăm… Pentru că grosolana restrângere a dreptului de „păcăneală” în localitățile mai mici înseamnă o restrângere a dreptului nostru de a alege ce să facem cu timpul și cu banii noștri… Mai ales cu banii, căci timpul nostru nu este încă o resursă de care să-i fi dat de cap sistemul cum să o folosească în propriul folos… Nu încă…

Acum ni se „indică”, așadar, spre ce să ne îndreptăm ca divertisment, fără „păcanele”, fără filme neagreate de sistem, în numele unui presupus prozelitism putinist (deși interzicerea difuzării unor pelicule rusești realizate înainte de invazia Ucrainei nu prea se justifică a fi catalogate ca filmografie de propagandă de război), dar ni se spune și ce să mâncăm și, cât de curând, de ce fel de sistem de sănătate să beneficiem… Prin abuzul taxării dreptului la concediul medical pentru „bolile obișnuite” (decise astfel de sistem, recte guvernanții noștri), prin trasarea unor liste de medicamente permise de sistemul de centralizare al globalofascismului european pe normative decise pentru fiecare stat în parte (iar impunerea vaccinurilor anti-covid a fost doar un preambul de creare a sistemului de tratare a bolilor în conduită uniformizantă), și, poate mai curând decât am crede, și a impunerii deciziei unde să ne tratăm, prin reluarea mecanismului de selecție, nu „la sursă” (la nivelul „consumatorului”, adică bolnavul) a ofertei de sănătate, ci la acela al prestatorilor de servicii, prin interzicerea „migrării” pacienților dintr-un sistem o dată accesat (public sau privat) în celălalt, chiar dacă alternanța ar putea fi o șansă în sine la viață, la sănătate, și a blocării „traseismului” (nu politic, ci, iată, medical) al doctorilor, prin impunerea alegerii tipului de spital, „de stat” sau privat, în care să lucreze…

Acesta pare a ne fi viitorul… Aceasta pare a fi chiar ziua de mâine…. Cu „întreprinderi sociale” (și nu socialiste măcar, ci globaliste), cu sisteme în care profitul să fie tratat a priori ca ilicit, ca infracțiune, dacă este realizat în zona privată, acolo unde guvernanții vor forme care doar să asigure salarii, și nu care cumva venituri patronal-antreprenoriale (atent verificate la nivel de cuantum și alocare), și bani de taxe și impozite… Cu o nouă industrializare a țării, dar strict pe cadavrele arse ale celei dintâi, și numai prin mecanismele de înstrăinare totală, fără a lăsa și țării ceva ca plusvaloare, ci furnizând doar angajați și angajatori (în mediul privat) tratați la nivel de colonizați… Cu analfabeți de guvernare care, curând, îi vor trata, și nu doar disprețui, pe oamenii valorii ai țării drept dușmanii ai sistemului, prin riscul (nici măcar delictul de intenție al anilor ’50) de gândire… Cu o țară extirpată cognitiv și emoțional, anulată nu doar la nivelul curajului de a ridica privirea, ci a însăși ștergerii acelor fundații de demnitate de pe care să se mai înalțe vreodată ceva… O țară în dismorfism emoțional și mental, pregătită a fi doar sluga străinătății, și economic, și industrial și militar, în postura cărnii de tun pentru alții… Pentru acele orizonturi, din nou imediate, ale necesității, ne zic unii, de a ne pregăti de război în cinci-șase ani. Adică, de a merge la război ca preț al accederii acelorași guvernanți trădători la funcții prin Europa militarizată… Pentru că, pentru un război nu te pregătești „la termen”, de, iată, patru-cinci ani bătuți pe muchie de decidenți, cum „prezic” analiștii militari de propagandă, ci de ieri… „La termen”, când vorbim de așa ceva, este mersul în sine la război…

Dacă ne trezim, acum, am mai avea poate timp să oprim această mașinărie a distrugerii noastre pentru a deveni cadavrele vii de care să atârne fleicile de carne de război pentru mâine… Dacă nu, ne rămâne doar perspectiva morții… Individuale (oricum, cu o moarte suntem cu toții datori, nu?!), dar și de țară… Or, moartea de țară a fot ștearsă ca datorie de înaintașii ce s-au jertfit pentru a nu mai ajunge noi, nici măcar din neștiință, din neputință, din nepăsare ori lașitate, pe afeturile altora…

Dar, de mai dormim, o să ajungem a ne dormi de-a dreptul (pre) noi; spre neființă, însă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*